Chimistul Neculai Costăchescu

default

Dimensiune font:

| 19-07-2014 05:16

Neculai Costăchescu a fost elevul şi urmaşul lui Petru Poni la catedra de chimie anorganică a Universităţii din Iaşi. S-a născut în oraşul Huşi, în anul 1876. Şi-a făcut studiile secundare la Liceul Naţional din Iaşi şi pe cele universitare la Facultatea de ştiinţe de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. În 1901, după luarea licenţei în fizico-chimice, este numit şef de lucrări la laboratorul de chimie minerală al Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi. După susţinerea tezei de doctorat (1905) fiind primul doctor în chimie de la Universitatea din Iaşi - N. Costăchescu este numit suplinitor al catedrei de chimie minerală. Apoi, obţine o bursă de studii pentru străinătate şi se înscrie la Universitatea din Zűrich, unde îşi începe cercetările în domeniul combinaţiilor complexe. Întors în ţară în 1912, devine profesor la catedra de chimie minerală de la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. Neculai Costăchescu a fost un profesor exigent, sever, care preda cu deosebită claritate, dar pretindea ca elevii lui să cunoască bine materia. De altfel, această ţinută a moştenit-o şi elevul său Gheorghe Spacu, ce a creat şcoala de chimie anorganică din Cluj.

Ca cercetător, preocupările lui Neculai Costăchescu s-au îndreptat în două direcţii principale: I. în domeniul cunoaşterii şi valorificării bogăţiilor noastre naturale, continuând, în această direcţie, cercetările iniţiate de marele său înaintaş, Petru Poni; II. în domeniul chimiei complecşilor, al cărui iniţiator a fost. Cercetările întreprinse în legătură cu bogăţiile ţării noastre, Neculai Costăchescu le-a inaugurat chiar prin teza sa de doctorat, ce se ocupă cu compoziţia sării-geme din zăcămintele României. Ajunge la concluzii interesante în ceea ce priveşte legăturile între zăcămintele de sare şi petrol. Sub conducerea lui Petru Poni, aduce contribuţii la cunoaşterea petrolului românesc. Astfel a studiat acţiunea acidului azotic concentrat şi diluat asupra hidrocarburilor metanice, stabilind condiţiile de nitrare ale parafinelor. A studiat compoziţia chimică a gaz-oil de Moreni şi compoziţia parafinei din ţara noastră. În sfârşit, investigaţiile sale în domeniul complecşilor se datoresc faptului că, la Zűrich, Neculai Costăchescu a colaborat la studiile întreprinse de Werner asupra sărurilor complexe. Singur sau în colaborare, Neculai Costăchescu a studiat o serie de probleme din domeniul chimiei combinaţiilor complexe tratând despre hidraţii fluorurilor de crom, fluorurilor complexe de cobalt şi nichel şi a cercetat fluorurile de vanadiu.

În continuare, a studiat fluorurile complexe de crom, în scopul de a stabili căror clase de amine aparţin derivaţii pe care-i formează trifluorura de crom cu bazele. O lucrare interesantă este aceea în legătură cu formarea combinaţiilor complexe în soluţie. Chimistul Neculai Costăchescu a încetat din viaţă la 14 iulie 1939, la Iaşi. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei