Constantin Stere, un mare român cu suflet abisal

default

Dimensiune font:

| 27-06-2015 05:51

 Cândva am avut ocazia să călătoresc în Siberia până departe, în Dalnîi Vostok, cum numesc ruşii Orientul Îndepărtat. Am traversat-o de la Vest la Est până la Habarovsk, oraş situat la gurile fluviului Amur, având în memorie lumea romanelor marelui prozator siberian Valentin Rasputin, dar amintirea şi gândul mi-au fost mai ales la Constantin Stere şi la megaromanul său autobiografic „În preajma revoluţiei”. Fireşte, emoţiile pe care le-am trăit în acea călătorie îmi erau potenţate şi de faptul că veneam de la Iaşi, oraşul în care Stere, de la naşterea căruia s-a împlinit în acest iunie un veac şi jumătate, şi-a desfăşurat o mare parte a activităţii de om politic, profesor universitar, ideolog, publicist şi, alături de Paul Bujor şi G. Ibrăileanu, de ctitor al revistei „Viaţa Românească”.


De-a lungul drumului în Siberia, la fiecare popas în oraşe mai mici sau mai mari, în singuratice şi pitoreşti aşezări săteşti, cu vestitele lor case de lemn inundate de florile unei veri austere, bijuterii arhitectonice intrate în patrimoniul universal, în alte locuri de o frumuseţe şi o măreţie care îţi taie respiraţia, paradisiacul lac Baikal fiind doar unul dintre cele mai fascinante, mi-am evocat adeseori descrierile din vasta frescă a lui Constantin Stere, „În preajma revoluţiei”, ce mi se par şi acum, recitindu-le, tot atât de fabuloase precum peisajele pe care le-am cunoscut atunci de visu. Când spun fabuloase, mă gândesc în primul rând la acele descrieri din volumul IV al romanului, pe care le remarcă şi le citează aproape extaziat şi G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”.


„Solitarul de la Bucov”, cu aură de erou de epopee, este un scriitor din spiţa celor a căror operă e concurată – şi chiar devansată – de biografie. Dincolo de acest aspect, Constantin Stere, fie prin opera literară, fie prin articolele sale polemice ori prin confesiunile întotdeauna aşa-zicând nedeghizate pe care le-a făcut la solicitarea unor jurnalişti ori în publicistica sa, ne dă ceea ce aş numi sentimentul ieşirii în lumea mare, un sentiment al departelui, al întinderii în spaţiu şi timp. Mărturiile, descrierile şi evocările lui sunt înfiorate de melancolia spaţiilor nemărginite. Stere este un mare român, un român filoromân, cum ar spune Călinescu, puternic şi fecund marcat însă de spiritul slav. Nici un alt scriitor al nostru, cu excepţia poate a lui Eminescu şi Sadoveanu, nu are abisalitatea şi tragismul lui Stere.
„În preajma revoluţiei” îi atestă nu doar prodigioasa experienţă existenţială, dar şi unicitatea spiritului. Călinescu, care îi lua şi un interviu în 1932, scrie în marea Istorie: „Fără ca paleta să-i fie bogată şi vocabularul afară din comun, el are o înfricoşare religioasă de geologicul gol, care îi dă o percepţie halucinatorie a singurătăţilor virgine.

Descrierile lui sunt imnuri ale sublimităţii naturii. Cel puţin trei sunt de neuitat”. Călinescu se referea la cele privind taigaua cu tăcerea ei ancestrală plină de mistere, tundra şi aurora boreală, pe care criticul le şi reproduce in extenso. Ele sunt, în fond, nişte poeme în care grandiosul cosmic rezonează tulburător în sufletul celui ce îl contemplă şi ni-l înfăţişează în pagini de o solemnitate biblică. Realitatea şi mitul se întrepătrund în această construcţie romanescă.


Alte scrieri ale lui Stere întăresc convingerea că ne aflăm în faţa unui destin excepţional şi a unei mari conştiinţe. Constantin Stere este un exponent, un intelectual, un revoluţionar până în fibra cea mai intimă a fiinţei sale, un om politic aproape providenţial despre care se poate spune că a „înfăptuit” Marea Unire a românilor înainte ca ea să fie consacrată ca fapt istoric în documente oficiale. Considera cu luciditate că întreaga sa operă, nu numai cea literară, este „reflexul unei epoci în sufletul unui intelectual conştient de vremurile în care trăieşte”, mai mult, că este „istoria unui suflet în epoca de pregătire a revoluţiei mondiale, închegarea unei concepţii de viaţă şi de cugetare politică...”. Existenţa i-a fost furtunoasă, fără asemănare în spaţiul cultural românesc. Traiectoria ei insolită i-a modelat personalitatea, caracterul, sufletul. Iată o mărturisire a sa: „Sunt, probabil, singurul român din generaţia actuală căruia i-a fost dat să vadă şi valurile Oceanului Pacific, şi ale celui Atlantic; şi întinderea îngheţată a mărilor polare, cât şi azurul Mediteranei, şi care a fost coborât în cele mai adânci straturi ale societăţii, în lumea de crimă şi de mizerie sufletească, şi a putut totodată să se înalţe la culmile piramidei sociale”. Şi cu toate acestea, întrebat dacă e mulţumit de viaţa şi faptele sale, Stere a răspuns fără ezitare: „De viaţă mai puţin, de scrisul meu mai mult”.


Să fi simţit el că experienţa trăită, biografia îi întrec opera literară?! Că aceasta din urmă nu o poate egala pe cea dintâi? E foarte probabil. Pare că cu astfel de confesiuni el încearcă să-şi influenţeze posteritatea posteritatea de scriitor. La data acestui interviu din care am citat, apărut în 1931, Stere nu avea cum să prevadă, cu toată experienţa şi intuiţia sa, că posteritatea îi va fi influenţată de împrejurări şi evenimente, unele teribile, ce aparţin într-o mai mică măsură istoriei şi conştiinţei literare. Dar posteritatea scriitorului Constantin Stere poate începe sau reîncepe şi la o sută de ani de la moarte.

Sursa foto: www.bugbog.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei