Despărţirea de Londra la un ceas tomnatec
Dimensiune font:
Mergând la British Museum am întâi un şoc. Sosind din ghizdurile staţiei de metrou am descins într-un univers surprinzător. Casele din centru, casele cu balcoane amvon, cu pereţi din cărămidă aparentă, albă sau neagră, casele acelea sunt aici parcă într-un travesti. Au cam aceleaşi dimensiuni, aceleaşi nesfârşite balcoane-prispe, dar liniile nu mai sunt drepte. Alcătuiesc mai des unghiuri ascuţite.
Streşinile balcoanelor şi ale acoperişului stau într-o înclinaţie de 45° şi toate aceste clădiri, case de locuit, se subţiază spre înalt şi par nişte ciudate piramide din cărămidă şi ţiglă. Am crezut la început că am greşit staţia de metrou. După ce am trecut de un scuar, rotund ca un joc de căluţi, am dat întâi de clădirea severă a Universităţii, cu aerul ei inexpugnabil, şi apoi de British Museum pe care l-am găsit, la ieşire, asemenea uneia dintre statuile acelea granitice ori bazaltice ale Egiptului din sala cea mare a Muzeului. Mi-am îngăduit câteva ceasuri acolo şi apoi seara, plimbându-mă pe străzi şi în odaia cea lunguiaţă de la Manon Court Hotel, în mintea mea se întorceau acele întruchipări din lemn de cedru ori palmier, din piatră roşie ori calcaroasă, acei monştri înspăimântător de frumos văzuţi de înaintaşii noştri, din vechime şi peste aceste imagini se suprapuneau mereu imagini de spinări încovoiate, de priviri lipite de lentile microscopice. Chipurile muzeografilor de la British, pe care i-am zărit trudind în odăile de la etajele clădirii, trudind pentru ca aceste nestemate ale mileniilor dinaintea noastră să existe milenii după noi. Erau de ordinul zecilor, aflaţi ca într-o bătălie, încordaţi încât le auzeam în închipuire bătaia de pendul a inimii. Se tot adună şi trec prin faţa ochilor cele multe văzute la Londra. Dar scurtul răgaz londonez se apropie de sfârşit. Gândul zboară spre Belfast, unde voi pleca a doua zi cu o strângere de inimă şi cu o vie curiozitate să văd pe viu scene din războiul civil din Irlanda de Nord.
Dimineaţă de la Air Terminal o pornesc spre aeroportul Heathrow. Am urcat chiar în podul omnibuzului şi am senzaţia că mă aflu pe un gheţar care se duce pe ape grele ca zalele. Oraşul parcă e înfăşurat în ape, contururile se lungesc, se lăţesc sau dispar. Şi apoi chiar începe să plouă şi plouă mofluz, fără început şi fără sfârşit. Trag nădejde să-mi zâmbească soarele în întinsul câmpiilor irlandeze. Şi sufletul mi se luminează a bucurie.
Sursa foto: www.gotravel.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau