Despre cuvintele demn, demnitate şi demnitar

 Cuvântul demn înseamnă, conform DEX: 1. vrednic, capabil, destoinic; 2. corect, respectabil, rezervat, sobru. Prin urmare, un om demn este de toată isprava, de admirat şi... de pus în ramă.
Cuvântul demnitate înseamnă: 1. calitatea de a fi demn, autoritate morală, prestigiu, măreţie şi 2. înaltă funcţie în stat, într-o organizaţie etc.
Să observăm că sensul doi al cuvântului demnitate nu implică şi sensul unu şi nici invers.

Cuvântul demnitar înseamnă înalt funcţionar de stat sau o persoană care deţine o demnitate importantă.
Despicând firul în patru observăm că un demnitar, înalt funcţionar de stat, nu presupune că musai trebuie să fie demn, autoritate morală, prestigios, măreţ, vrednic, capabil, destoinic, corect, respectabil, rezervat, sobru.
Nu am avea motive de cârcotăşeală dacă un demnitar nu ar avea nici una din aceste calităţi enumerate mai sus.
DEX însă ne strecoară o „şopârlă” şi anume că acest cuvânt, demnitar, provine de la franţuzescul dignitaire, după cuvântul digne, adică demn.
Cu alte cuvinte, cuvântul demnitar ar cam implica şi sensul de demn.

Sigur, mă aştept la o reacţie virulentă din partea unor demnitari că adică ce are aia... cu prefectura.
Poporul român este cusurgiu şi numai demnitar să nu fii. Ar fi fost poate mai bine ca demnitarul să fi avut o altă denumire (ştiu eu, poate vătaf, postelnic etc.) care să nu dea loc unor speculaţii.
De altfel şi dicţionarul DEX poate că trebuie reeditat şi să se evite trimiterea la franţuzisme. Până atunci putem, îngroşând puţin mai mult obrazul, să trecem peste precizarea aceia cu franţuzismele.
Mai este o explicaţie foarte convenabilă şi anume că acest cuvânt digne s-a referit poate la digne de mepris, adică demn de dispreţ. Asta este departe de sensul digne d’eloges, demn de elogii. Interpretarea ultimă este foarte neconvenbilă pentru noi, românii.
Am putea să acceptăm pentru cuvântul demnitar doar înţelesul înalt funcţionar de stat, excluzând zorzoanele, farafâstâcurile inutile.
Evident că am putea avea o reacţie virulentă din partea unor moftangii care ar ţine morţiş ca demnitarul să fie demn şi să aibă demnitate. Eu îi întreb pe aceşti căutători de nod în papură cum s-ar rezolva problema asta în România? Ţara noastră are nevoie de mii de demnitari şi de unde să alegem, Dumnezeule, atâţia indivizi care să fie demni şi să aibă demnitate după canoanele din dicţionar?
Avem nevoie de demnitari mulţi şi dacă punem ciurul prin care să treacă doar cei demni şi cu demnitate vom constata că ciurul se înfundă complet.

Românii ştiu că o ţară fără demnitari nu-i posibil să existe şi atunci trebuie să facă rabat de la rigorile dicţionarului, să accepte un ciur prin care să treacă şi tot felul de răgălii. Să încerce o interpretare mai originală ca totuşi să avem şi noi suficienţi demnitari. Şi cuvântul ăsta demn cere enorm de multe calităţi şi este greu să te aşezi într-un tipar aşa de sever. Poate acceptăm sensul de demn de dispreţ care este mai convenabil pentru noi, românii. Hai că vrednic o fi cum o fi, poţi la o adică să fii vrednic de milă. Capabil chiar nu este aşa de greu să fii şi mai ai şi varianta să fii capabil de orice. Destoinic este o calitate greu de cuantificat dacă nimeni nu te-a văzut înhămat la o treabă. Dar poţi fi destoinic şi prin ce strângi prin furt pentru tine şi familia ta... Calitatea de a fi corect este mai dificilă şi nişte pile sus-puse te pot spăla de păcate şi să ieşi corect pe la instanţe (trebuie să eviţi musai DNA).

Respectul îl obţii mai uşor dacă eşti mai sus pus şi îi plesneşti peste bot pe cârcotaşi. Să fii rezervat poţi să forţezi puţin înţelesul în sensul că „să-ţi fie rezervat”.
Să fii sobru este aproape obligatoriu, fără această calitate este greu când soliciţi imunitate, amânări de procese şi condiţii excelente la „zdup”.

Mama dracului, că am obosit, să ai demnitate... la mititica, să fii o autoritate morală (văleu!!), să ai prestigiu (hmm!) şi măreţie (mai uşor dacă ai jilţ aurit) şi... mă duc să înghit un calmant.

Am revenit şi închei această diatribă. Las la aprecierea Domniilor Voastre să alegeţi înţelesul cuvântului demnitar cum doriţi. Reamintesc riscul ca alegând înţelesul franţuzit, adică cel din DEX, să căutaţi demnitari mult şi bine prin alte ţări şi odată aduşi aici se vor adapta locului şi vor fi după chipul şi asemănarea nostră.
Nu-i aşa că cel mai simplu este să tipărim alt DEX şi să scoatem dracului franţuzismele? Sau şi mai simplu, să rupem foaia din DEX care ne creează atâtea probleme?
Totuşi, ce frumos sună cuvântul demnitar la franţujii ăştia!

21 iulie 2014, Galata