Dialog cu bunic – Şoseaua Cucoanei Valeria Micle (II)
Dimensiune font:
În capitala Franţei, într-un parc smălţuit cu flori, nu departe de Arcul de Triumf şi foarte aproape de imobilul din 25, rue de Tocqueville, care a fost sediu pentru l'Academie Lyrique Roumaine, întemeiată de Elena Theodorini în primul deceniu al secolului trecut, Valeria Micle-Sturza a admirat statuia maiestoasă, turnată din bronz a lui Alexandru Dumas tatăl. Marele romancier se află pe tronul gloriei artistice. Soclul este placat cu basoreliefuri reprezentând scene şi personaje celebre din operele sale. În extremitatea sudică a aceluiaşi parc, doamna Sturza contempla îndelung statuia tăiată în piatră a lui Alexandru Dumas fiul; acesta apare împresurat de câteva frumoase tinere simbolizând cu o coroană recunoştinţa lor pentru scriitorul care în „Dama cu camelii” şi în alte creaţii ilustrează cu simpatie şi comprehensiune viaţa de mizerie şi cu deznodământ tragic a acestor sărmane fiinţe. Se pare că Valeria Sturza a fost frapată de ideea ca Dumas-père şi Dumas-fils să se afle faţă în faţă, imortalizaţi prin cele două statui, ca prin două monumente funerare. Se va fi gândit ca din turnul conacului boieresc construit pe acest promontoriu împădurit,ori, după stingerea ei din viaţă, dintr-un cavou ridicat alături de palat, să se afle şi ea faţă în faţă cu iubita-i mamă, moartă ca şi Eminescu la numai treizeci şi nouă de ani şi înmormântată pe meleagurile atât de dragi ale Văraticului.
- Într-adevăr, vara, când vremea este frumoasă, de pe Dealul Căpăţânei, unde Valeria Sturza voia să-şi ridice acel conac, se zăresc departe, dincolo de izvoarele Topoliţei, mănăstirile Văratic şi Agapia.
- Da, numai că din acest proiect a prin viaţă doar şoseaua Cucoanei. Drumul respectiv trebuia să facă legătura între acel fantastic palat şi vechea cale care acum se numeşte „E 85” şi care vine de la Mediterana şi de la Constantinopol şi duce în Polonia şi în celelalte ţări de la Marea Baltică.
- De ce spui „acel fantastic palat”?
- Pentru că doamna Sturza, stăpânită de o viziune mistică şi magică, credea cu tărie că momentul în care s-a născut statul moldav este unul sacru, un miracol pe care Dragoş Vodă a dorit să-l eternizeze. Ea considera că întemeietorul Moldovei, ca şi voievozii care i-au urmat, era un om credincios, care îşi riscă viaţa pentru soarta ţării, conştient de dificultăţile pe care le implica menţinerea neatârnării acesteia în faţa tendinţelor expansioniste ale orgoliosului şi vicleanului rege Carol Robert de Anjou, al Ungariei; punându-şi nădejdea în Hristos Domnul, el îngroapă capul bourului răpus în piscul cel mai înalt al pădurii, botezându-l Dealul Căpăţânii cu gândul la Golgota = Dealul Căpăţânii din ţara sfântă, unde Fiul Lui Dumnezeu a acceptat supliciul pentru destinul lumii, pentru mântuirea ei...
- Totuşi, de ce nu s-a mai făcut acel conac atât de dorit de înţeleapta Sturzoaia?
- Băiete, îţi amintesc că viaţa cunoaşte suişuri şi coborâşuri, bucurii şi necazuri...
- Mai ales necazuri.
- Asta cam aşa-i! Ei bine, nici familia lui Mihai Sturza nu a fost ocolită de vicisitudini şi nenorociri... Vechile familii de boieri, mai ales cele de neam domnesc, aşa cum erau Sturzenii, îşi doreau urmaşi de parte bărbătească. Iar latifundiarul despre care vorbim, cât era de serios şi uneori chiar ursuz, a trăit o perioadă de mare satisfacţie şi fericire, mai ales în primii ani ai secolului douăzeci, când frumoasa cucoană Valeria a dat naştere unui băiat, Grigori (Coca Ghighi) şi, mai apoi, altuia, Mihai (Coca Miţu). În perioada aceea luminoasă, de echilibru şi tihnă familială, boierul, a cărui filosofie de viaţă se deosebea de a visătoarei şi romanticei sale doamne, şi-a dat totuşi acordul de a fi construit un castel singuratic în mijlocul pădurii de pe Dealul Căpăţânii. Om pragmatic Sturza a angajat un fel de picher, un ţăran foarte priceput, pe nume Zamfir Hărăţu, chiar din satul de la marginea codrilor. I-a oferit acestuia mijloacele materiale şi, în mod surprinzător, şoseaua croită în serpentine, cu două ieşiri la drumul european, de care am pomenit, a fost gata cu mult înainte de termenul prevăzut în documente. O armată de oameni harnici şi bine plătiţi, aleşi de Hărăţu şi având la dispoziţie doar care cu boi, iar ca unelte numai fierăstraie, topoare, roabe, târnăcoape şi hârleţe au dat gata o minune de drum prin inima pădurii de foioase, pe marginea căruia au plantat şi pui de brazi, până la dealul Căpăţânii.
Va urma...
Constantin Partin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau