Dialoguri despre timp, la Junimea
Dimensiune font:
Clubul Junimea Scriptor, de promovare a culturii, cărţilor şi dialogului, invită publicul la cea de-a 94-a întâlnire. Oaspeţii sunt aşteptaţi joi, 14 decembrie, începând cu ora 17.00, în sala „B. P. Haşdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.
În cadrul întâlnirii va avea loc lansarea volumului „Cadrane, ceasuri, orologii”, semnat de Ioana Coşereanu şi Monica Nănescu. Amfitrion va fi scriitorul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, iar invitat special Virgil Băbâi, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
Cartea invită cititorul la o călătorie în trecutul mai îndepărtat sau mai recent al ceasului de patrimoniu. Itinerarul propus în paginile volumului de faţă debutează cu o aplecare spre vechile instrumente de măsură (cadrane solare), trece prin epoca ceasurilor de turn montate adesea la bisericile şi catedralele din Iaşi, dar şi cu câteva exemplificări dintre cele mai spectaculoase de pe teritoriul României, în cele din urmă făcând un popas în universul ceasurilor de buzunar, de postament sau de mână prezente în colecţii muzeale ieşene. Muzeul, ca instituţie, are rolul de a valorifica patrimoniul reprezentativ pentru cultura unei societăţi, aici în speţă ceasul, de a transmite mesaje, idei, informaţii, de a recrea evenimente, de a reconstrui poveşti şi de a provoca dialog, prin adresare directă, cu publicul de toate vârstele.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau