Eva, spectatorul anului 2013

default

Dimensiune font:

| 31-12-2013 05:36

 Cel mai tânăr spectator al Iaşului s-a născut odată cu ideea că Iaşul ar putea deveni Capitală Culturală Europeană, în 2021.

 Eva avea trei săptămâni când am întâlnit-o într-o sală de spectacole. Am asistat, la câteva rânduri distanţă, la „D-ale noastre”, un „Caragiale pe limba teatrului coregrafic”, cum ar spune dansatorul, coregraful şi profesorul Gigi Căciuleanu, românul ale cărui creaţii impresionante sunt răsplătite constant cu aplauze la Londra, Paris sau Bruxelles...
Se întâmpla aşadar, într-una dintre serile FIE – Festivalul Internaţional al Educaţiei, care înregistra de asemenea un „început” - ediţia I (14 – 23 iunie 2013) a adus la Iaşi producţii de o amploare fără precedent. Iar Eva, se pare, pur şi simplu nu a putut rămâne acasă... E de înţeles, dat fiind că părinţii Evei, Raluca şi Victor Zaharia sunt artişti: mama este dirijorul Corului „Juniorii Operei”, iar tatăl este artist liric (bas), membru al Corului Operei Naţionale Române Iaşi, iar de curând a debutat ca regizor, semnând, alături de Anca Şerbănuţă, montarea spectacolului „Poveste de Crăciun”.
„Ne-am luat bilete din timp şi ne-am hotărât să mergem toţi trei la spectacole. Primul a fost «D’ale noastre», minunatul spectacol de teatru-dans al lui Gigi Căciuleanu, cu volumul dat la maxim, în Sala „Gaudeamus” de la Casa Studenţilor, unde Eva a dormit într-una, iar noi am fost spectatori şi părinţi fericiţi. Avea câteva săptămâni şi o purtam la piept, într-o eşarfă, aşa cum facem şi acum”, povesteşte mama Evei.
Tot la FIE, câteva zile mai târziu, am regăsit-o pe Eva, cu o bentiţă nouă, înflorată, la un alt spectacol de neratat, de astă-dată montat de Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”. „La «Călătoriile lui Gulliver», eu o alăptam, parcă într-o ciudată relaţie cu ce se întâmpla pe scenă... Nu am vrut să ratăm spectacolele care s-au deplasat pentru noi, publicul, artiştii aflaţi mereu în căutare de frumos şi calitate. Ne-am îmbogăţit spiritual urmărind aceste puneri în scenă. Iar pentru Eva, participarea la spectacole şi evenimente artistice deja este o normalitate”, apreciază Raluca Zaharia.
Probabil că Eva a remarcat-o „din prima” pe Ofelia Popii, pentru că a „urmărit-o” apoi pe afişul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret de la „Luceafărul” (5 – 11 octombrie), aşa încât ne-am întâlnit din nou, la... „Felii”. Am felicitat-o, în gând, pe Eva pentru intuiţia sa extraordinară de a detecta, încă de la o vârstă atât de fragedă, spectacolele mari, memorabile, fabuloase, la care nu ai timp să te foieşti pe scaun (sau schimbând braţele mamei cu ale tatălui, în cazul său).


Preferatele Evei au rămas însă spectacolele de la Operă. Pentru că acolo a început de fapt, cu mult timp înainte, povestea ei...
„Anul 2013 a fost unul plin de transformări pentru noi. Abia ieşisem din «sesiunea Andrei Şerban», care montase la Operă două spectacole în perioada octombrie – decembrie 2012, «Indiile Galante» şi «Troienele», că am şi început repetiţiile la «Sunetul Muzicii». Eram însărcinată în luna a cincea, dar am dansat şi am cântat la toate repetiţiile, alături de cei 14 copii, două distribuţii, care au debutat în roluri principale pe scena Operei. Toţi cei de prin Operă îmi spuneau ca voi naşte în instituţie, atât de implicată eram. Eram în luna a opta când a fost premiera acestui musical”, rememorează Raluca Zaharia.
Imediat după lansarea „Sunetului Muzicii”, au început repetiţiile pentru opera „Aida”, unde, pe lângă faptul că Raluca Zaharia venea la repetiţii în calitate de sufleor, dar şi de dirijor pentru copiii care cântau în vestitul „Triumfal”, de la finalul actului al doilea. Alte repetiţii, un alt gen de partitură: „Încă înainte de a se naşte, Eva a suportat cu stoicism acest ritm alert, de la o repetiţie la alta, cu kilometri de scări urcate şi coborâte prin instituţie. Încă de atunci şi-a arătat preferinţele pentru anumiţi interpreţi, mai ales pentru acutele unora dintre ei! Intrată în luna a noua, ne-am hotărât că ar fi mai bine să stau acasă, să aşteptăm venirea micuţei noastre comori. În luna mai, pe 20, am făcut cunoştinţă cu Eva, botezată şi Elena”, mai spune Raluca Zaharia.
O fetiţă deopotrivă cuminte şi vioaie, care la doar două săptămâni de când a venit pe lume a început să-şi petreacă timpul în preajma scenei, asistând la repetiţiile pentru Gala Premiilor Operelor Naţionale, eveniment desfăşurat, de asemenea, pentru prima dată la Iaşi. „Nu puteam rezista să nu-mi văd cei 44 de copii pe care i-am «abandonat» pentru o scurtă perioadă înainte de naşterea Evei. A fost un moment superb, când am intrat în sala unde corul mare şi copiii din «Juniorii» făceau încălzirea vocală şi toţi au început să aplaude, văzându-ne cu Eva în braţe. Ea, bineînţeles, era obişnuită să asculte muzică, şi nu s-a trezit nici atunci, nici mai târziu, când 90 de oameni au început să cânte împreună”, dezvăluie Raluca Zaharia.


Din luna septembrie, Eva a participat la repetiţiile spectacolelor Operei, dar a stat mai mult într-o cabină, sub atenţia grijulie a bunicii, dar şi a doamnelor de la garderobă, care au depănat amintiri despre cum au crescut copiii lor „printre fustele şi costumele artiştilor de la ONRI”, sau despre copiii artiştilor, care „dormeau pe sub piane la repetiţii”.
În 2013, Eva a mers în primul ei turneu - la Fălticeni! O premieră şi pentru mama ei, în calitate de dirijor al corului „Juniorii Operei”. Aşa s-a numărat Eva şi printre spectatorii Festivalului de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”, rezonând, fireşte, mai ales cu acordurile din deja binecunoscutul „Sunetul Muzicii”. „Nu e primul copil care «creşte» în Operă, dar, ce-i drept, e singura care şi-a început cariera artistică atât de timpuriu. Nu mi-e uşor să fug dintr-o parte într-alta, pentru a-i îndruma pe cei 90 de copii, câţi sunt acum, în corul «Juniorilor», dar nici pentru a nu rata când gângureşte Eva pentru prima dată «mama». Satisfacţia este enormă, când văd toţi copiii, inclusiv pe Eva, că zâmbesc şi sunt bucuroşi”.

Şi pentru că urechea muzicală a Evei a evoluat spectaculos – în doar câteva luni cât pentru alţii în ani întregi! - probabil că în 2014 va „scrie” deja primele ei cronici muzicale, iar după o vreme, când va fi devenit deja o autoritate în domeniu, va compune muzica pentru o operă în care tatăl său să aibă partitura principală, dar şi „bagheta” regizorală. Fireşte, un spectacol cu participarea corului „Juniorii Operei”! Cât despre cine va fi, în curând, „şeful” la serbările de la grădiniţă, inutil să mai precizăm! (Gina Popa)


„Viaţa noastră se desfăşoară într-un ritm alert, dăruindu-ne pe noi artei. Eva va creşte în acest mediu, care sunt sigură că-i va părea o normalitate - să facem repetiţii, să fim prezenţi la evenimentele, să vedem spectacole... Acasă nu este doar «acasă», ci şi un laborator de cunoaştere. Noroc de venirea Evei în vieţile noastre, că ne aduce aminte de plimbări, cumpărături, mâncare, de viaţa domestică”...

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei