Exponatul lunii la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iaşi

default

Dimensiune font:

| 07-07-2015 21:07

 Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi propune publicului un proiect nou, intitulat „Exponatul lunii”.


Această iniţiativă pune accent pe prezentarea unor obiecte de patrimoniu mobil, reprezentative pentru istoria ştiinţei şi tehnicii. Primul „exponat al lunii”, este Ordinul „Legiunea de Onoare”. „Distincţia a fost conferită în anul 1900 profesorului chimist Petru Poni pentru merite deosebite, recunoscute şi apreciate cu prilejul implicării prestigiosului savant român în misiunea culturală şi vocaţională de Comisar al Expoziţiei Universale de la Paris”, precizează dr. muzeograf Monica Nănescu, şef al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, coordonatoarea acestui proiect.

 

Instituit de către Napoleon Bonaparte şi decernat pentru prima dată la 15 iulie 1804, Ordinul „Legiunea de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincţie a statului francez, care a fost atribuită unei elite restrânse, pentru merite deosebite, competenţă, forţă de caracter, curaj, simţul datoriei, inteligenţă, luciditate, talent, spirit creator.
 

 

Muzeul „Legiunii de Onoare” din Paris păstrează exemplare importante referitoare la acest tip de ordine, oferind informaţii edificatoare asupra diferitelor modele şi cruci care s-au succedat din 1802 până astăzi. Astfel, în perioada primului Imperiu, apare pe avers figura împăratului Napoleon I, în Restauraţie este prezent profilul regelui Henric al IV-lea, iar în timpul celei de-a Treia Republici Franceze sunt semnalate pe revers un vultur şi un inel circular cu inscripţia „Onoare şi Patrie”, 1870 fiind anul din care acest ordin se acordă şi civililor.


Ordinul „Legiunea de onoare” - Gradul Mare Ofiţer face parte din categoria decoraţiilor realizate în atelierul Arthus Bertrand Beranger, Paris. „Decoraţia are forma unei stele cu cinci raze duble, legată de o coroană de lauri şi frunze de stejar. Centrul stelei este înconjurat de crengi de stejar şi lauri, având pe avers efigia «République Française 1870», iar pe revers două panglici tricolore cu deviza «Honneur et Patrie». Crucea, realizată din aur placat cu email alb, este susţinută prin intermediul unui inel de o panglică roşie cu rozetă. Placa din argint ce însoţeşte decoraţia are cinci raze duble, printre acestea fiind inserate ornamentaţii de forma unui fascicul cu cinci raze”, detaliază Monica Nănescu.

Decoraţia este însoţită şi de brevetul original, ambele fiind expuse, în holul de primire al Muzeului „Poni-Cernătescu” din str. Mihail Kogălniceanu Nr. 7 B, Iaşi, până la sfârşitul lunii iulie.

Gina POPA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei