Expoziţia de artă vizuală „Careu de dame”, revine la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 06-06-2017 06:03

 Mâine, 7 iunie, Galeria de Artă „Ion Neagoe” din Iaşi găzduieşte vernisajul expoziţiei „Careu de dame” * semnată de 75 de artiste, expoziţia etalează lucrări de pictură, grafică, sculptură, sticlărie și artă textilă

 Până pe data de 15 iunie, Galeria de Artă „Ion Neagoe” a Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași este gazda unui nou eveniment expozițional de mare amploare, expoziţia „Careu de dame”.

Expoziţie inedită

Aflată la cea de-a treia ediţie, expoziţia oferă publicului posibilitatea de a vedea o colecţie inedită semnată de 75 de artiste care etalează elemente din registrul propriu de creație concretizate în lucrări de pictură, grafică, sculptură, sticlărie și artă textilă.

Organizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, evenimentul reprezintă un proiect care aduce în prim-planul privitorului arta ca spaţiu de creație, etalând interpretări care transmit publicului emoții și sentimente prin care comunică că femeia trebuie sa fie puternică și creativă, dar în acelaşi timp să nu-şi piardă din frumuseţe, feminitate şi gingășie.

Vernisajul evenimentului va avea loc mâine, 7 iunie, începând cu ora 15.00, cu acest prilej având loc și lansarea albumului expoziției. Evenimentul va fi prezentat de prof. Carmen Sirbu şi prof. univ. dr. Constantin Tofan. Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, până pe data de 15 iunie, între orele 8.00 – 16.00, intrarea fiind liberă.

75 de artiste

Printre artistele care îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei „Careu de dame” se numără: Maria Acatrinei, Dorina Blănaru, Elena Cristina Botan Potop, Daniela Burduja, Daniela Caraman, Monica Carp, Adriana Cănijă Popa, Ramona Cărăbuș, Otilia Chiriac, Cristina Ciobotaru Cogut, Elena Cîmpian, Luminița Cojocaru, Nela Constantinescu, Ana Maria Dobre, Merișor G. Dominte, Eugenia Dumitrașcu, Gabriela Ene Rusu, Mina Fechete, Andreea Palade Flondor, Iulia Frențescu, Daniela Frumușeanu, Vasilica Gavrilă, Carmen Gabriela Gîtlan, Talida Elena Grunzac, Reka Gyorgypal, Tatiana Diana Harja, Miruna Hașegan,Elena Hăbășescu şi Raluca Gabriela Hreniuc.

Lista celor 75 de dame este completată de: Ofelia Huțul, Teli Iacsa, Cornelia Camelia Ion, Florența Ionescu, Irina Iosip, Daniela Isache, Diana Ivanov, Lidia Elena Kozma, Rodica Luca, Paula Lupașcu, Crenguța Corina Macarie, Ecaterina Marghidan, Maria Mănucă, Maria Mădălina Mânzu, Adriana Micu, Carmen Mogoș, Alina Nealcoș, Ioana Iulia Olaru, Florentina Oțetea, Angelica Mirela Pagu, Ioana Palamar, Valentina Paraschiv, Monica Pop, Rodica Postolache, Camelia Profirescu, Cristina Marinela Radu, Eugenia Elena Riemschneider, Geta Romanescu, Marinela Rusu, Adriana Steriopol, Adriana Stoica, Mihaela Surugiu, Valentina Ștefănescu, Mihaela Știrbu, Raluca Tătaru, Luciana Terente, Viorica Toporaș, Petronela Țurcanu, Anca Velicu, Mădălina Vieriu, Viorica Aurelia Vlasie, Irina Voicu și Carmen Voisei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei