Expoziţie de păpuşi şi personaje la Bojdeuca lui Ion Creangă
Dimensiune font:
Replici ale păpuşilor din spectacolele realizate de Teatrul „Luceafărul” după scrierile lui Ion Creangă vor fi expuse, începând de vineri, 13 aprilie, în spaţiul muzeal al Bojdeucii lui Ion Creangă din Ţicău, sub genericul „Amintirile copilăriei: păpuşi şi personaje”, în cadrul manifestărilor organizate cu această ocazie de Muzel Naţional al Literaturii Române din Iaşi.
Proiectul, intitulat „Integrala Creangă”, este unul de cursă lungă al instituţiei pentru copii şi tineret din Iaşi, o reverenţă artistică pe care trupa o face celui mai important scriitor român pentru copii, propunându-şi să includă în repertoriul său permanent cât mai multe dintre lucrările literare ale povestitorului. La împlinirea a 100 de ani de la crearea primului muzeu memorial din România, Bojdeuca din Ţicău, la 15 aprilie 1918, Teatrul Luceafărul va reuni o serie cu câteva dintre cele mai cunoscute personaje din poveştile şi povestirile lui Ion Creangă, aşa cum au fost ele imaginate de creatori de teatru: Nică, din Amintiri din copilărie; Omul leneş, din Povestea unui om leneş; Fata Babei, Fata Moşneagului, Baba, Moşneagul din Fata Babei şi Fata Moşneagului; Cocoşul din Punguţa cu doi bani; Ursul şi Vulpea din Ursul păcălit de vulpe; Capra şi iezii săi, din Capra cu trei iezi.
„Producţiile teatrului ieşean inspirate de universul ficţional al lui Ion Creangă s-au bucurat de un succes enorm, atestat, de pildă, de faptul că Punguţa cu doi bani (regia Constantin Brehnescu, scenografia Axenti Marfa, cu Doina Iarcuczewicz şi Viorel Vîrlan -- n.r.) se menţine pe afiş de aproape trei decenii, iar Capra cu trei iezi (regia Ion Ciubotaru, scenografia Mihai Pastramagiu, cu Mariana Teleman, Carmen Mihalache, Ioana Iordache, Elena Zmuncilă, Ileana Ocneanu – n.r.) a făcut şi ample turnee în străinătate, jucându-se în Spania, Portugalia, Italia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în română, italiană, spaniolă şi engleză”, a spus Oltiţa Cîntec, directorul artistic al teatrului. Secvenţe din spectacolele pe care publicul le poate viziona în cele două săli ale Luceafărului vor acompania vizual expoziţia, care va rămâne la Bojdeucă până la toamnă. Vernisajul va avea loc vineri, de la ora 12,30.
Teatrul Luceafărul continuă să lucreze la Integrala Creangă, cu noi proiecte. La unul încep repetiţiile chiar în aceste zile – Amintiri din copilărie, iar premiera este programată pentru 1 Iunie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau