Fiinţa care se coase din singurătate (II)

 Cu trupul chitară sau vioară în mâna bărbatului, femeia din „Latona 1969” trăieşte pe valul fierbinte al unei iubiri devastatoare care se consumă, iată, pe tastele calculatorului; textele Danielei Voiculescu sunt, în fond, scrisori de dragoste trimise prin internet, prin e-mail-uri, lui Felix şi George, iar asocierea pasiunii cu ecranul rece al computerului oferă, adesea, o simbolistică erotică surprinzătoare, cu măduva pixului primit de la George ciocănind tastele:

„Felix scrie, George scrie, eu scriu... parcă ar fi o întrecere - sentimentele se plimbă printre taste, agende, seamănă cu o venă tăiată de dor, se apropie de celularul morţii... şi ciocănel un număr impar, moartea în trei, ce coincidenţă! am scris trei poeme cu pixul primit de la George... şi ele stau pe mal, şi îmi sfâşie privirea, mă ceartă! şi degetele îmi ard, nu trebuia să-i cer pixul! acasă, am văzut - e un pix scump! o să-l pun bine. o să-1 las într-un colţ, ca pe un păianjen care a renunţat la orgoliu” („Triunghiul Bermudelor”).

Imagine copertă: David Graux

„Am febră”, exclamă autoarea mesajelor-scrisori către Felix şi George din „Triunghiul Bermudelor”; textele nu sunt doar nişte declaraţii de dragoste, ci cresc dintr-o trăire erotică de o frapantă senzualitate şi sexualitate; învăţând să iubească în „alt timp”, inversând termenii lui Stendhal, urcând, adică, în eros, de la negru la roşu, cu sânii „reci” deveniţi „castanele fierbinţi de dragoste”, femeia din Latona 1969 scrie pe e-mail-uri în engleză, franceză, italiană în transa iubirii un editorial „vampiric” pe volanele unei rochii de mireasă cu litere care ies din „amurgul sfârcurilor”, din „miezul inimii”, cald, cu sânii ca nişte „globuri de foc”, despre „calmul tibetan” şi „timpul animalic al unei săgeţi cu gheare”, sugerând povestea altui Pygmalion şi altei Galateea, în care sculptor e femeia („te aştept şi pe tine, amore-amore, să îţi fiu vioară, la miezul nopţii, când îngerii se vor ridica din pietre, căci iubirea are palme de sculptor”, se spune în „Tremur interior”), descoperind „trucuri pentru sex pasional”, cu gândul prăbuşit în delir („aiurez de dor”, „mi-e rău de iubire”, se scrie în poemul „Delir”), la ecuator, pântec pe pântec, încercând şi amorul din Lesbos cu Flavia, lăsând „mediocrii” să se „masturbeze de teamă”: toate speranţele poartă protagonista din Latona 1969 spre „cuvântul bărbat” şi toate se întâmplă pe o adresă de e-mail: un mixt între un univers virtual şi lumea cealaltă: „mă uit la monitor şi îmi vine să îl sparg! viaţa mea este alcătuită din două fişiere, Felix şi George. iubirile mele au rămas captive pe o conexiune de internet... trebuie să mă învăţ cu dorul de a bântui printr-o lume real de ireală sau ireal de reală?”, se întreabă personajul poemelor în proză în „Tăcerea ca iubire”, denunţând convenţia vieţii trăite ca viaţă în faţa calculatorului: „e sâmbată... e septembrie... e prima toamnă când iubesc şi sunt iubită, chiar dacă totul se întâmplă pe o adresă de e-mail, sufletul meu porneşte spre adevăr - şi totuşi există iubire... privesc vara: trandafiri, pelin şi busuioc, nu mă complic cu nici un weekend. privesc pădurea: stejari, salcâmi şi brazi, privesc ploaia şi mă tratez cu parfum de piersică... visez raiul, cu tâmpla lângă o petală de trandafir galben, şi te visez şi pe tine, în braţele mele, mirosind a pere domneşti, a versuri cu dor”.

Într-o altă ordine, versurile şi poemele în proză din „Latona 1969” refac ceea ce aş numi un epistolar de azi: nu se mai scriu scrisori, ca în epoca (pre)romantică, ci mesaje pe internet şi e-mail-uri la adrese găsite acolo. Altfel, teiul de seară e al poeziei Danielei Voiculescu, culoarea sa e turcoaz, iar starea e lacrima, textele amintind, în chip bizar, de primele cărţi ale Hortensiei Papadat-Bengescu, „Ape adânci” şi, mai ales, „Lui Don Juan, în Eternitate, îi scrie Bianca Porporata”, din volumul „Sfinxul”, dar şi de formulările lirice nichitastănesciene: „sărutul are ceva din eliberarea unui stol de porumbei albi” şi „ne locuim prin respirări,/ prin versuri şoptite de Nichita” exprimă efectul acţiunii modelului productiv asupra unei literaturi care începe şi sfârşeşte într-o pasiune erotică devastatoare.