Flashmob-invitaţie la lectură FOTO
Dimensiune font:
Elevi, studenţi şi voluntari ai Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, cu volumele preferate în mâini, au participat sâmbătă, 23 mai, la Flashmob „Citind în +”. Organizată în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), acţiunea a avut ca scop principal promovarea lecturii într-o manieră nonformală. „Cred că lectura şi, mai ales, cea suplimentară, cărţile pe care noi înşine ni le alegem, ne ajută să ne dezvoltăm, să creştem. Încă din clasele gimnaziale am descoperit că citind o carte, puteam deveni cine îmi doream şi să vizitez locuri unde nu aş fi putut ajunge decât prin lectură”, spune Alexandru, unul dintre participanţi.
Voluntarii au purtat tricouri inscripţionate cu sloganul „Citesc în +”, iar alături de ei au fost şi elevii Liceului Teoretic „P. Ştefănucă” din Republica Moldova, dar şi Asociaţia Aparenţele. „Credem că o acţiune de masă de tip flashmob este o modalitate inedită de a transmite un mesaj către societate - comunitatea locală -, un mesaj care poate altfel un ar ajunge la publicul larg”, au explicat organizatorii. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau