FOTO/ VIDEO: Marșul Voluntarilor FILIT
Dimensiune font:
Până la startul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere - FILIT a mai rămas o zi, iar invitaţii au început deja să sosească la Iaşi. Reamintim că printre cei 300 de profesionişti ai cărţii, care au confirmat prezenţa la amplul eveniment, ce se va desfășura în perioada 1 – 5 octombrie, se află Herta Müller, David Lodge, Guillermo Arriaga, Mircea Cărtărescu, Norman Manea.
Aproximativ 150 de persoane au pornit ieri, de la Teiul lui Eminescu, pe traseul Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” – strada Lăpuşneanu – Bulevardul „Ştefan cel Mare” – Palatul Culturii, în cea de-a doua ediţie a Marşului Voluntarilor FILIT.
Mulţi dintre cei care au ales să fie voluntari FILIT au participat şi la prima ediţie a festivalului: „Mi-a plăcut atmosfera de anul trecut şi mi-am dorit să particip din nou. Este fascinant să aştepţi scriitori în gară şi să stai de vorbă cu ei în timp ce îi conduci prin oraş”, a spus Catinca Bădulescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
La aceste argumente, Otilia Vîntu adaugă „modul în care a fost organizat festivalul anul trecut”: „E o adevărată plăcere să fii prezent în această atmosferă, pentru valorile pe care le promovează festivalul şi pentru cunoştinţele de organizare şi logistică pe care le dobândim prin această experienţă”.
Anul acesta, au fost acceptaţi circa 180 de voluntari - elevi, studenţi sau angajaţi în diverse domenii, cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani. „Traduc din limba rusă, am două cărţi în lucru, iar anul acesta m-am mutat de la Craiova la Iaşi şi mi-am propus să fiu cât mai aproape de domeniul care mă interesează, de scriitori şi traducători. Vreau să-i cunosc, să învăț şi să mă simt bine”, spune Nina Gonţa, membru titular al Societăţii Scriitorilor Olteni din Craiova şi voluntar FILIT 2014.
Ieşenilor li se alătură în acest „maraton literar” voluntari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Fălticeni, precum şi din Republica Moldova.
Conferinţa de lansare a celei de-a II-a ediţii FILIT va avea loc marţi, 30 septembrie, începând cu ora 12.00, la Casa Pogor şi va fi transmisă LIVE pe site-ul www.filit-iasi.ro, ca de altfel şi „Serile FILIT”, de la Teatrul Naţional Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau