Furtul secolului XX: Gioconda de la Luvru
Dimensiune font:
In ziua de 21 august 1911, acum 103 ani, intreaga Europa era consternata, afland un furt cu totul insolit, produs intr-unul din cele mai bine pazite muzee ale lumii: celebra Mona Lisa, cunoscuta si sub numele de Gioconda, disparuse de pe locul ei din muzeul Luvru.
Din capul locului, se puneau trei intrebari care derutau orice cercetare si puneau in dilema cei mai versati detectivi ai vremii:
Unu: cu se scop riscase hotul sa intreprinda asemenea actiune? Era limpede ca valoarea taloului este inestimabila, dar era la fel de limpede ca el nu putea fi valorificat in niciun fel. Orice client ar fi anuntat imediat politia.
Doi: hotul trebuie sa fi fost un profesionist in montarea si demontarea tablourilor, intrucat n-a lasat urme si indicii. Lucrase "curat".
Trei. Niciun paznic n-a semnalat sa fi iesit cineva suspect din muzeu, eventual cu un obiect la el.
Suspecti de cel mai mare rang
De la inceput, politia a gandit ca e opera unui maniac, apoi a extins cercetarile incluzand in cercul suspenctilor pana si nume ilustre ca Pablo Picasso sau poetul Apollinaire.
Cercetarile au durat doi ani, fara rezultat. A fost declansat un comandament in toata regula, cu 60 de detectivi specializati, fiecare actionand dupa propria inspiratie, din lipsa oricarei piste credibile.
Directorul muzeului Luvru, Teofile Homovre, incapabil sa ofere, cat de cat, macar un indiciu care sa duca la urmarirea unei piste, este demis.
Dar degeaba demiti directorul muzelui, daca n-ai prins hotul. Si poate ca pe hot nu l-ar fi prins nimeni niciodata, daca el insusi nu s-ar fi dat singur de gol, pe neaseptate si in cel mai naiv mod cu putinta, dupa doi ani, incercand sa vanda capodopera la galeriile Uffizi din Florenta.
Pur si simplu, s-a prezentat la directorul galeriilor cu panza sub brat, oferind-o la un pret mai mult decat modic, fata de valoarea ei. Directorul a acceptat targul si a propus sa-i lase panza pana a doua zi, cand va scoate bani din banca si o va plati.
Hotul, un italian care s-a si legitimat corect cu numele Vicenzzo Peruggia, de profesie geamgiu, n-a acceptat sa dea tabloul din mana pana nu primeste banii si au convenit sa revina a doua zi, cu panza cu tot, ca sa primeasca suma.
Apararea hotului: procesul e instrumentat politic
Bineinteles ca, in ziua urmatoare, in biroul directorului il astepta politia, care l-a si inhatat, prinzandu-l in flagrant delict. A fost dus cu duba si anchetat.
Surpriza: geamgiul avea deja pregatita apararea. Pe parcurusul cercetarilor si a procesului, el si-a expus propria varianta: Peruggia apartinea gruparilor patriotice care lupta pentru recuperarea valorilor de arta furate de trupele lui Napoleon cand ocupasera Italia, iar el n-a furat-o pe Gioconda, ci a restituit-o statului Italian, oferind-o nu unui nabab privat, ci unui muzeu de stat din Florenta.
Cum ramane atunci cu pretul cerut? Simplu. Capodopera valora incomparabil mai mult, dar el nu cerea decat suma corespunzatoare cheltuielilor sale facute pentru a o sustrage de la Luvru, a o transporta in Italia si a o pastra in buna stare timp de peste doi ani. Nimic mai mult. Era un simplu decont.
Ce nu stia Peruggia e ca Gioonda nu fusese pictata in Italia. Fusese pictata de Leonardo da Vinci in Franta, in timpul sejurului sau in acea tara. Deci nu trupele lui Napoleon au adus-o la Paris.
Trebuie insa sa intelegem si vemurile. In preajma Primului Razboi Mondial, Europa era bantuita de curente patriotarde, iar Peruggio s-a pomenit cu varianta sa sustinuta de "patriotii" momentului, care isi vanturau ideile prin presa si chiar puteau influenta jutitia.
Ca urmare, autorul celui mai mare furt de arta din secolul XX a primit o condamnare de un an, redusa in recurs la sapte luni, sustinand intruna ca procesul e intrumentat politic de dusmanii Italiei. Dupa cele sapte luni, s-a insurat si si-a deschis o mica afacerere in Florenta.
La plecare, hotul s-a salutat cu portarul de la Luvru
Ar fi nepermis sa inchei aceste randuri fara sa explic si modul cum a scos Peruggia tabloul de la Luvru. El fusese angajat al muzeului, dar ulterior dat afara. Si-a pastrat totusi halatul si geanta cu scule.
Ca angajat, stia perfect sa demonteze cu delicatete tablourile de la locul lor, pentru a le duce la atelierul de restaurare. Era un profesionist si, ca geamgiu, el demonta geamurile din rame si le punea la loc.
Cat priveste parasirea muzeului, a iesit in halat, cu sculele in mana, iar la plecare l-a salutat amabil pe portar. Acesta a recunoscut halatul si i-a raspuns la salut fara nicio retinere. Si dus a fost.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau