George Mihăiţă va fi premiat la Iaşi de către Institutul Cultural Român

default

Dimensiune font:

| 06-05-2015 05:15

  „Reconstituirea”, considerat de critici „cel mai bun film românesc din toate timpurile”, deschide cea de-a VI-a ediţie a Serilor Filmului Românesc „Timpul”, alături de pelicula „Accident” * pe actorul George Mihăiţă îl puteţi admira, astfel, atât pe ecran, în roluri remarcabile, cât şi pe scenă, la Gala care îi este dedicată astăzi, de la ora 19.00

 Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) „Timpul” Iaşi, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, va avea deschiderea oficială astăzi, la Teatrul „Luceafărul”, cu o Gală dedicată actorului George Mihăiţă. Printre invitaţii acestei prime zile, publicul îi va regăsi pe actorii Vladimir Găitan şi Ileana Popovici, precum şi pe criticul de film Irina Margareta Nistor. „Voi participa pentru a doua oară la Serile Filmului Românesc, pentru că eu cred foarte mult în ceea ce faceţi şi ştiu că nu este uşor. Data trecută am fost la festival cu regretatul Sergiu Nicolaescu, pe care aş vrea să avem grijă să-l pomenim acolo unde a ţinut el să ajungă neapărat, adică la Iaşi”, a spus actorul Vladimir Găitan, la lansarea oficială a festivalului, care a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

George Mihăiţă va fi premiat de către Institutul Cultural Român, distincţia oferită la Iaşi constituind un gest de recunoaştere pentru întreaga activitate cinematografică de până acum a cunoscutului actor. Seara de Gală va începe la ora 19.00, după vizionarea filmului „Accident” (ora 17.00) şi se va încheia cu filmul „Reconstituirea”, considerat de critici drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. „Filmul «Reconstituirea» a fost deschiderea noastră către lume şi trebuie să îi mulţumim şi astăzi domnului Lucian Pintilie”, apreciază actriţa Ileana Popovici.

 Festivalul Serile Filmului Românesc este organizat de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti Iaşi şi Asociaţia Revistei „Timpul”. „Faptul că dispar spaţiile în care se pot viziona filme româneşti, motivează o dată în plus organizarea şi continuarea unui astfel de eveniment. Intrarea la festival este gratuită, iar fondurile pentru organizare provin exclusiv din sponsorizări şi susţineri de tip barter. An de an, din 2010 până acum, am creat o tradiţie la Iaşi, iar în luna mai, oraşul se transformă într-un centru al filmului românesc. Ne încăpăţânăm să credem că am creat, prin acest festival, un brand de Iaşi”, punctează Corina Gologoţ, PR al festivalului.


În zilele următoare, filmele vor rula atât la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, începând cu ora 17.00, cât şi în aer liber, în Grădina Palas (de la ora 20.00) şi vor fi urmate de discuţii cu actorii invitaţi. În cazul în care condiţiile meteo nu vor permite proiecţiile în aer liber, acestea se vor muta la Casa Studenţilor, în Sala „Gaudeamus”. Gina POPA

„Mă bucur pentru că se face o reverenţă în faţa valorilor cinematografiei româneşti. Festivalurile de acest gen au sens tocmai pentru ca valorile filmului românesc să nu fie uitate”. Adrian Păduraru, ambasadorul cultural al festivalului

Programul SFR 2015

Miercuri, 6 mai, Teatrul „Luceafărul”:

  • „Accident” (1977), regia: Sergiu Nicolaescu (ora 17.00);
  • Gala de deschidere (ora 19.00);
  • „Reconstituirea” (1968), regia: Lucian Pintilie (ora 19.40);

Joi, 7 mai:

  • „Veronica” (1972), regia: Elisabeta Bostan (CCS, ora 17.00);
  • „Undeva la Palilula” (2012), regia: Silviu Purcărete (Grădina Palas, ora 20.00)

Vineri, 8 mai:

  • „America, venim!” (2014), regia: Răzvan Săvescu; invitaţi: Răzvan Săvescu, Tania Popa, Ion Sapdaru (CCS, ora 17.00);
  • „De ce eu?” (2015), regia: Tudor Giurgiu; invitaţi: Tudor Giurgiu, Emilian Oprea (Grădina Palas, ora 20.00);

Sâmbătă, 9 mai:

  • „Love Building” (2013), regia: Iulia Rugină; invitaţi: Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă (CCS, ora 17.00);
  • „Alt Love Building” (2014), regia: Iulia Rugină (Grădina Palas, ora 20.00);

Duminică, 10 mai:

  • „Aferim!” (2015), regia: Radu Jude; invitaţi: Teodor Corban, Florin Lăzărescu, Cuzin Toma (CCS, ora 17.00);
  • „Gala «Declaraţie de dragoste» 30”, film regizat de Nicolae Corjos (1985); invitaţi: Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Andrei Duban, Ion Caramitru şi Gianina Corondan (Grădina Palas, ora 20.00).

Foto: Cristian Radu Nema

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei