Iași - Zilele „Monica Lovinescu”
Dimensiune font:
Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iaşi organizează miercuri, 19 noiembrie, de la ora 12.00, la Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, sala „Mihai Ursachi”, ediţia a VIII-a „Zilelor Monica Lovinescu”. Colocviul dedicat Monicăi Lovinescu va prilejui întâlnirea unor voci distincte şi diverse din lumea literară şi culturală românească, care vor susţine puncte de vedere originale şi documentate privind actualitatea Monicăi Lovinescu. Dintre personalităţile care şi-au anunţat prezenţa la eveniment amintim pe Al. Călinescu, Antonio Patraş, Cristian Livescu, Cassian Maria Spiridon, Emanuela Ilie, Livia Iacob, Marius Chelaru, Liviu Papuc, Paul Gorban, Loredana Cuzmici, Adi Cristi, Angela Furtună, Val Talpalaru, Angela Baciu, Constantin Severin, Gheorghe Gabriel Cărăbuş.
La finalul colocviului ieşean, va fi decernat Premiul Naţional Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca - 2014, după deliberarea unui juriu internaţional condus, ca în fiecare an, de acad. Basarab Nicolescu, din care au făcut parte Dennis Deletant, Al. Călinescu, Gheorghe Grigurcu, Tudorel Urian, Vladimir Tismăneanu, Antonio Patraş, Doina Jela, Angela Furtună.
Manifestările dedicate Monicăi Lovinescu includ, tot pe 19 noiembrie, expoziţii de carte, prezentări şi dezbateri ce se vor desfăşura la Biblioteca Municipală „E. Lovinescu” şi la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, precum şi un Te Deum la Cripta Lovineştilor din Cimitirul Grădini din Fălticeni.
La Suceava, pe 20 noiembrie, ora 11, la Biblioteca Bucovinei, sub genericul Monica Lovinescu - vocea care a ţinut în viaţă România, Angela Furtună va susţine o Conferinţă despre actualităţile din abordarea Monicăi Lovinescu, Eugen Dimitriu va depăna amintiri despre ilustra scriitoare, iar un grup de elevi de la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu va oferi un recital de muzică clasică. Vor fi proiectate filme şi vor fi prezentate documente inedite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau