Începe stagiunea la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ!

default

Dimensiune font:

| 23-09-2015 06:23

După primele întâlniri cu publicul de acasă, trupa TT-ului va juca, pe 28 septembrie, la Teatrul „Excelsior” din Bucureşti, în cadrul primei ediţii a unui festival consacrat adolescenţilor, iar pe 7 octombrie vor aduce „Vicleniile lui Scapino” şi la festivalul organizat de Teatrul „Luceafărul” Iaşi. 

Teatrul Tineretului anunţă deschiderea stagiunii 2015 - 2016, pe 25 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare, cu „Vicleniile lui Scapino” după Molière, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, avându-i în distribuţie pe Dan Grigoraş, Daniel Beşleagă, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu, Nora Covali/ Corina Grigoraş, Alexandra Suciu, Cezar Antal, Rareş Pîrlog şi Ingrid Robu. Spectacolul va fi jucat apoi la Bucureşti, unde trupa este invitată la prima ediţie a Festivalului de Teatru „Excelsior Teen-Fest” (25 septembrie – 2 octombrie), reprezentaţia fiind programată pe 28 septembrie, de la ora 17.00, în Sala mare a Teatrului „Excelsior”.

Pe scena de la Piatra Neamţ, reprezentaţiile vor continua sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 12.00, la Sala mare, cu spectacolul „Ca nuca-n perete” (basme teatrale după Ion Creangă, de Traian Savinescu), iar de la ora 19.00, la Sala Studio, cu „Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov, regia: Adrian Tamaş. „Fetiţa soldat” este recitalul care i-a adus actriţei Ingrid Robu Premiul pentru cel mai bun One Woman Show, precum şi Premiul Presei oferit de Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, la Gala „Star” 2014, organizată de Teatrul Municipal „Bacovia” - Bacău.

Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ - „Pledez pentru tine(ri)” - va fi reluat, după o pauză de patru ani, timp în care s-au prelungit lucrările de reabilitare a clădirii Teatrului. Cea de-a XXVII-a ediţie a manifestării este anunţată în perioada 11 - 22 octombrie 2015.

Până atunci, toamna va continua cu alte participări ale Teatrului Tineretului în festivaluri naţionale. Pe 4 octombrie, spectacolul „Ca nuca-n perete” va avea o reprezentaţie în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti. Pe 7 octombrie, TT-ul revine printre invitaţii Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi (4 – 9 octombrie, ediţia a VIII-a), organizat de Teatrul „Luceafărul”, de această dată cu „Vicleniile lui Scapino”.
Gina POPA

„Ca o noutate a acestei stagiuni, la Agenţia Teatrului Tineretului se vor pune în vânzare mai multe tipuri de abonamente valabile pentru spectacolele proprii”, anunţă reprezentanţii instituţiei de spectacole. Astfel, pasionaţii de teatru îşi pot procura sau, de ce nu?, pot dărui celor apropiaţi un „altfel de cadou”, constând în şase spectacole – reprezentaţii curente sau premiere:
Abonamentul junior (50 lei) – pentru studenţi/ elevi
Abonamentul clasic (100 lei)
Abonamentul senior (80 lei) – pentru pensionari
Abonamentul VIP (300 lei) – două locuri la lojă, pentru 6 premiere;
Abonament premieră (200 lei) – două locuri în sală, pentru 6 premiere;
Abonament de festival (300 lei) – asigură intrarea la toate reprezentaţiile programate în festival, care fac parte din selecţia oficială (mai puţin la spectacolele invitate în afara concursului).

Sursa foto: teatrultineretuluint.ro 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei