Întâlnire cu Rostockul

 Călătorim spre Baltica, către străvechile aşezări ale Hansei. Vesselina Schfartz, traducătoarea şi însoţitoarea mea, bulgăroaică, căsătorită şi stabilită în Germania, a învăţat româneşte în vremea studiilor în domeniul petrolului de la Ploieşti. E cutreierată tot timpul de nostalgia Sudului însorit din Balcania. Şi-a luat haine groase, înspăimântată de vânturile sălbatice care bat fără contenire la Rostock şi a căror furie a simţit-o în câteva rânduri. Cu o seară înaintea plecării telefonase unui prieten, care-i spusese că la Rostock plouă amarnic şi suflă un vânt polar.

Gonim către hanseaticele ţinuturi într-o tihnă mai deplină decât cea de la Berlin. Păduri neclintite de pini, pământuri mustind de apă, lacuri şi iar lacuri, dormitând ca sub liniştea unui ceas de pace fără început şi sfârşit. Un misterios şi aproape neliniştitor calm s-a aşternut pe aceste meleaguri de obicei bântuite de vântoase teribile. E ca-ntr-un ceas de armistiţiu pe front, de sărbători, când armele tac, dar oamenii tot n-au curajul să se dezlănţuie, vorbesc în şoaptă, se ascund, fug ca din calea unor fantome.

Rostockul, oraş vechi al Germaniei, fondat în anul 765, vestit centru comercial al Hansei, dar şi unul de iradiere spirituală, având universitate din 1419, ne întâmpină cu aceeaşi ireală linişte. Cineva a surghiunit oare vânturile ? Greu de spus. Deocamdată ne bucurăm de o nesperată şi netulburată tihnă în ianuarie. Pe râul Warnow, în port, vapoarele plutesc drepte ca lumânările. Cerul e senin, aproape plus 10 grade Celsius. Lumea umblă agale, uitându-şi graba şi treburile, ispitită şi cucerită de voluptatea plimbării în această ireală iarnă-primăvară. Miracolul poate fi de scurtă durată, trebuie profitat repede şi din plin, astfel clipa cea repede o să se lepede. Şi, nemţii, oamenii pentru care strada este locul pe unde trebuie să mergi cât mai repede, ca să ajungi iute şi negreşit în locul unde ai o treabă precisă şi importantă mai totdeauna, îşi înfrânează pornirile ancestrale, calcă în picioare tabieturile, deprinderile şi, de ce nu?, prejudecăţile. Dar nordicii aceştia, tăcuţi ca toţi oamenii din părţile Septentrionului lumii, sunt o altfel de plămadă decât cei din Prusia sau din alte părţi ale Germaniei. Sălăşluieşte în ei o căldură sufletească neaşteptată şi o mai mare nevoie de comunicare. De asta, probabil, sunt mai prietenoşi şi se apropie mai lesne de semenii lor veniţi de pe alte meleaguri.

Mândria, ieşită la lumină când vine vorba de fapte mari, precum înfrângerea lui Napoleon în 1742, la Rostock, dar şi cele mărunte ale vieţii, de pildă şapca lor de culoare neagră, cu un cozoroc îngust, pe care o poartă îndesată pe cap, să nu o ia vântul, nu are nimic trufaş şi umilitor.

Seara coboară lin peste Rostock şi clopotul cerului, cu limbile de stele, s-a aşezat parcă pe pământ. Oraşul se pustieşte deodată. Dacă nu ar fi larma surdinizată a restaurantelor, scrâşnetul tramvaielor, uruitul puţinelor maşini ce mai circulă la ora târzie, ori ţipătul rătăcit al câte unei sirene, ai putea crede că viaţa a fost izgonită din oraş şi te afli într-un burg în care au rămas doar pietrele, zidurile şi pulsaţia reclamelor luminoase. Viaţa continuă însă într-o tonalitate tot mai stinsă. Zbuciumul de peste zi se potoleşte. Treptat, treptat, până când somnul va pune stăpânire peste toate, luând sub puterea sa şi oamenii şi casele şi străzile, viaţa curge domol, contrastând cu vijelia de peste zi. Asta se resimte şi în atmosfera sobră a restaurantelor. Se vorbeşte în semitonuri şi se ascultă o muzică odihnitoare, se dansează ca pe timpuri. Barurile şi discotecile trăiesc în schimb sub semnul unor vremuri şi generaţii dezlănţuite. Aceşti tineri vor continua aşa, sau se vor înscrie cuminţi în înşiruirea generaţiilor de dinaintea lor ? Greu de spus. Cei vârstnici sunt sceptici şi îngrijoraţi. Se tem de o ruptură, de o răsturnare a lumii în care au trăit. Probabil la fel s-au înfricoşat şi părinţii şi bunicii lor. Dar febra ce stăpâneşte noile generaţii are o putere devastatoare, aidoma unui ciclon din Pacific sau din Oceanul Indian.

Liniştea aşezării nu poate fi însă tulburată. Ciudăţeniile climei, miraculoasa insinuare a primăverii în ianuarie nu fac decât să le accentueze.

Sursa foto: www.rostock-port.de