Julian Barnes – Scrisori de la Londra. Povestea descoperirii unui scriitor adevarat

Recunosc cinstit – pina la Scrisori de la Londra, numele lui Julian Barnes nu imi suna chiar necunoscut, dar nici nu se inscria in categoria autorilor care sa-mi determine curiozitati excesive legate de restul operei, publicata au ba in dulcea limba romaneasca.

Julian Barnes insemna, la momentul T0 relatat, un nume asumindu-si paternitatea citorva carti, frunzarite relativ insistent la fiecare expeditie prin librarii, hypermarketuri, ori tirguri de carte, dar nu inca suficient de « copt » pentru a-si binemerita interesul si efortul de a fi, in primul rind cumparat, si apoi, onoare maxima, citit.

La prima vedere, si din perspectiva superficiala a sondajului de pe raft, Julian Barnes mi se parea destul de complicat, in privinta scriiturii, si destul de searbad si anost ca subiecte atacate. Un autor ca atiti altii dintre contemporani, pentru care scrisul este o meserie ca oricare alta, mai putin sau deloc, o vocatie intelectuala.

Ce mai insemna Julian Barnes? Mai insemna autorul Metroland-ului, cumparat mai mult la sugestia unui cunoscut, dar facindu-si veacul in biblioteca, intre suratele din Raftul intii … si mai insemna Trois si Pina cind m-a cunoscut, achizitionate la ultimul Gaudeamus (uite ca acusi se face anul …), acestea doua din urma la solicitarea expresa a jumatatii … cam atit insemna Julian Barnes, pina in ziua in care ne-am pornit in traditionala excursie saptaminala de turism economic&gura casca in Carrefour Feeria, locul obisnuit de cumparaturi si socializare de simbata ori duminica …

Intre tabieturile deja instapinite virtos si la care ma dedau cu nespusa voluptate – obiceiul de a lua de pe raft o carte, pasibila a face saltul catre proprietatea privata personala, in vederea studierii/aprofundarii, ori, macar – asa cum s-a intimplat cu Viata sexuala a lui Kant (rusine sa-mi fie ca o spun in public!) – citite, nerusinat, si pur si simplu, in citeva reprize, pe durata inspectiilor doimii la raioanele de specialitate …

Asa s-a intimplat si de asta data. Sezonul reducerilor debutase promitator, cu oferte de nerefuzat, inca dela intrare. In consecinta, pentru a impaca utilul cu placutul, am convenit sa ne dam intilnire la raionul de carte, atunci cind madama isi va fi incheiat turul de orizont si se va fi plictisit de cascat gura sau de ochit oaresce cirpusoare ori botinute rivnite inca dela lansarea colectiei, dar de neluat in discutie pina la sfirsitul sezonului … M-am dus tinta pe Scrisori, daca nu ma inseala memoria, in urma unei recenzii entuziaste in Observatorul cultural … Stateau cumintele, parca asteptindu-ma, pregatite de momentul revelatiei.

Sa nu prelungesc povestea. Am deschis cartea la capitolul dedicat descrierii intrarii in politica a Glendei Jackson. M-a fascinat dela prima pagina. Dupa a patra, m-am oprit si m-am dus la cuprins, cautind alt subiect. Am ales episodul crizei dela Lloyd’s … trasnet si asta … hai sa mai vedem ceva … prefata autorului … nici nu am simtit cind am trecut la primul capitol, cel dedicat istoriei monitorizarii lucrarilor Camerei Comunelor … cind a aparut, intr-un sfirsit, jupineasa Liliana, verdictul era deja demult dat. Julian Barnes nu mai era un strain …

Am citit Scrisorile dela Londra ale lui Julian Barnes foarte incet. Mi-a placut atit de mult arta naratiunii autorului, incit am vrut sa prelungesc la maxim bucuria descoperirii unui mare scriitor. Iar atunci cind, inevitabil, am ajuns la capat – foarte ciudat, capitolul dedicat aparitiei si lansarii in politica mare a lui Tony Blair a coincis cu momentul retragerii acestuia dela Downing Street 10 – primul lucru ce l-am facut a fost sa ma arunc pe Pina cind m-a cunoscut, iar mai apoi pe Papagal … Desi l-am recunoscut de fiecare data, marturisesc ca cel mai mult mi-a placut Julian Barnes din Scrisorile de la Londra.

Atit ca stil, scriitura, eleganta tipic britanica, dar mai ales printr-o verva continua, ce se simte in fiecare dintre eseuri (cred ca e cea mai corecta incadrare, ca specie literara, a corespondentelor catre The New York Times), personal as recomanda tuturor celor dornici sa-si bucure sufletul cu o lectura buna, sa inceapa cunoasterea operei lui Julian Barnes cu Scrisori de la Londra. Va asigur ca merita.

P.S. Am stat un pic la indoiala cu privire la subiectul recenziei – initial mi-am propus sa incerc citeva ginduri asupra romanelor celiniene publicate de Nemira, si slava Domnului, ca aveam destule de asternut … am aminat insa intreprinderea pentru data viitoare, cucerit de farmecul Scrisorilor.

P.P.S. Propunerea domnului Horasangian, de adunare cit de cit ordonata a cititorilor de Julian Barnes, mi se pare interesanta si demna de mai mult decit o simpla adeziune formala.

Sursa: http://nemirabooks.ro