Juniorii Operei, aplauze în peste 500 de concerte

default

Dimensiune font:

| 13-11-2017 05:18

Înfiinţat în urmă cu 7 ani, pe 3 noiembrie, Corul de copii Juniorii Operei” este deja una dintre numele cunoscute ale Iaşului * micii artişti au deja un palmares bogat, cu sute de spectacole

 

Imediat de urci la primul etaj al Operei Naţionale Române din Iaşi te învăluie glasurile lor. Calde, vesele, vocile copiilor din Corul Juniorii Opereiaduc bună dispoziţie la începutul unui weekend plin de culoare cum numai toamnele ştiu să-l aducă la Iaşi sau pot fi un balsam la finalul unei zile încărcate. I-am ascultat la repetiţia de sâmbătă, când, sub bagheta magică a Ralucăi Zaharia, se străduiau să scoată tot ceea ce este mai bun din partiturile aşezate pe pupitre.

Din drag pentru alţi copii

Copiii repetau de zor pentru spectacolul din 22 noiembrie, când vor cânta în gala caritabilă organizată de Salvaţi Copiii. Am primit invitaţia de a fi alături de ei şi i-am dat curs, aşa cum am făcut mereu la spectacolele caritabile, ne-a spus dirijorul Raluca Zaharia, în timp ce, sub mâinile ei, tonalităţile copiilor urcau sau coborau armonios. Pentru acest eveniment, ei au pregătit patru piese pentru copii din repertoriul american (There is no frigate like a book”, Titania's Lullaby”, Out in the Fieldsşi Lunar Lullaby”), care cu siguranţă vor stârni ropote de aplauze, aşa cum s-a întâmplat la cele peste 500 de spectacole pe care juniorii le-au susţinut de la înfiinţarea corului, în urmă cu 7 ani. Momentul lansării a fost chiar data de 3 noiembrie, când este aniversarea Operei Naţionale Române Iaşi, care în acest an a sărbătorit 61 de ani de activitate artistică.

Nu cred că aş putea face altceva

În cei şapte ani de când este alături de copiii talentaţi, Raluca Zaharia a avut bucurii imense, aşa cum numai lucrul cu cei mici îl poate aduce. Au fost peste 500 de spectacole, din care peste o sută caritabile, mii de ore de repetiţie şi mii de ore petrecute alături de copii. Mă încarc mereu cu energie pozitivă de la ei, îmi iau curaj din dezinvoltura lor şi învăţ să mă bucur de lucrurile simple. Nu cred că aş putea face altceva. Am lucrat cu copiii şi înainte de înfiinţarea corului, asta mi-am dorit mereu. Este foarte frumos să vezi cum împreună reuşim să facem lucruri frumoase, să oferim spectacole de calitate, am mai aflat de la îndrăgitul dirijor. Îi plac toate reprezentaţiile, dar Boema îi este lângă suflet -- cui nu îi este? Şi Sunetul Muzicii, la care spectatorii sunt aşteptaţi din nou pe 19 noiembrie, îi place mult pentru că este un spectacol cu multe provocări -- „Copiii sunt solişti, este mult de muncă, dar finalul este mereu măgulitor. Ca dovadă, în aceasta stagiune, sala a fost plină la toate cele trei spectacole ce spun povestea familiei von Trapp.

În cor sunt copii de la clasa întâi şi până în clasa a IX-a, unii cu vechime pe scenă. Cânt de patru ani şi-mi place nespus. Cu Raluca mereu este frumos, ne-a spus o adolescentă, în asentimentul tuturor colegilor ei. Şi pentru ieşeni întâlnirea cu micii artişti este o bucurie -- Vin să-i ascult des, ultima oară i-am văzut în Sunetul Muzicii, ne-a spus Maria Pop, o ieşeancă îndrăgostit de muzică. I-am ascultat şi la Operă, dar şi în alte evenimente. Au fost sublimi, a completat şi Valentin Iordache, un alt ieşean care i-a aplaudat deseori pe copii.

Ce va urma? Alte spectacole, alte provocări la preselecţii, alte bucurii aduse de muzică şi de vocile copiilor pentru care repetiţiile săptămânale nu sunt doar un prilej de a-şi şlefui talentul, ci şi unul de a-şi revedea prietenii. În Corul Juniorii Operei, măiestria, respectul pentru muzică şi artă şi bucuria de a fi împreună sunt reguli nescrise, dar respectate de toţi.

Maura ANGHEL

 

Spectacolele „Juniorilor, în luna noiembrie

19 noiembrie, ora 18.30 -- Sunetul Muzicii

22 noiembrie, ora 17.30 -- Gala Zâmbet în dar

24 noiembrie, ora 18.30 -- Opera în Recital”, Aula BCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei