JUNIORII urcă pe scena Operei ieşene, de Ziua Copilului
Dimensiune font:
Soliştii, orchestra, corul şi baletul, precum şi corul de copii „Juniorii Operei” vor străluci în lumina reflectoarelor, astă-seară, într-o nouă reprezentaţie a spectacolului „Sunetul muzicii”.
Opera Naţională Română Iaşi a programat pentru astăzi, de la ora 18.30, o nouă reprezentaţie a musical-ului „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers, în viziunea regizorală a Mihaelei Bogdan, de la Opera din Cluj-Napoca.
La pupitrul orchestrei revine dirijorul Mircea Holiartoc, invitat de la Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galaţi. Tot de la Galaţi vine şi Iulian Sandu, care se alătură soliştilor ieşeni: Maria Macsim Nicoară, Elena Roşca, Victor Zaharia, Irina Scafaru Roşu, Alexandru Savin, Daniela Burlacu, Mihaela Grăjdeanu, Angelica Mecu Solomon, Tudor Florenţa etc.
Spectacolul respectă „întru totul” partitura originală de pe Broadway, care s-a bucurat de un succes neaşteptat în 1959, fiind jucată de atunci peste tot în lume şi transpusă pe peliculă în 1965.
De altfel, timp de aproape zece ani, Mihaela Bogdan a realizat spectacole de operă în Statele Unite ale Americii, a participat la numeroase montări în calitate de regizor tehnic şi asistent de regie la Indiana University Opera Theater. „Acest musical aduce la rampă nu doar o lume plină de energie şi ritm, ci şi o adevărată lecţie de viaţă pentru toate vârstele: o lecţie despre credinţă, inocenţă şi loialitate. Până şi acest univers paradisiac devine victimă a corupţiei, a situaţiilor politice şi a setei de putere. Însă forţa reală stă în valoarea caracterelor integre şi, nu în ultimul rând, în magia muzicii”, spunea regizoarea Mihaela Bogdan, la premiera spectacolului, în 2013.
„Sunetul muzicii” se joacă la Iaşi în limba română, traducerea cântecelor fiind adaptată de tenorul Adrian Ionescu. În distribuţie, veţi regăsi şi membri ai corului „Juniorii Operei”, de această dată, în calitate de solişti: Teodora Sandu, Mihail Sebastian Teacu, Karina Pop, George Emanuel Marcu, Daria Bârzu, Andreea Nicolau Ciobanu, Cătălina Stătescu.
„Spectacolul nostru este destul de asemănător cu filmul, are şi trimiteri la istorie, are şi poveşti de viaţă. Eu joc rolul fiicei celei mari a Căpitanului Georg von Trapp, Liesl, care este la vârsta adolescenţei. Acum doi ani, când am primit acest rol, în urma unui casting, aveam exact vârsta ei şi mi-a plăcut mult naturaleţea acestui personaj” , spune Teodora Alexandra Stancu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Iaşi.
Gina POPA
„Este un spectacol pentru toate vârstele, iar prezenţa copiilor pe scenă îi conferă un plus de farmec. Spectatorii vor avea ocazia să se bucure de o poveste frumoasă, cu final fericit şi, cu siguranţă, vor putea observa cât de multă muncă este în spatele unei astfel de reprezentaţii. Copiii din distribuţie sunt artişti în adevăratul sens al cuvântului, ei cântă, dansează şi sunt chiar mici actori, iar apariţiile lor sunt o bucurie” - Raluca Zaharia, dirijorul corului „Juniorii Operei”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau