Karel Drgac de la Opera din Praga regizează „Carmen” la Iaşi
Dimensiune font:
„Carmen” de Georges Bizet este noul titlu care va intra pe afişul Operei Naţionale Române Iaşi, premiera spectacolului urmând să aibă loc în luna septembrie. Regia va fi semnată de Karel Drgac, de la Opera de Stat din Praga (Cehia), iar repetiţiile se desfăşoară pe parcursul acestei luni.
Karel Drgac s-a născut în Republica Cehă şi a urmat cursurile Universităţii din Viena, în Management cultural. A continuat studiile cu două masterate, unul în Teatru şi Arte, şi un altul, în Ştiinţele educaţiei, la Universitatea din Ostrava (Cehia), ca mai apoi să completeze studiile în Regie - Teatru, la Universitatea din Viena (Austria). În calitate de asistent de regie, a lucrat cu Jean-Pierre Ponelle (Opera Lirică din Chicago, Metropolitan Opera, Festivalul Salzburg, Opera de Stat din Viena, Opera Zürich) şi Frank Corsaro (Covent Garden).
În perioada 1987-1990 a fost profesor al catedrei de Regie la Facultatea de Muzică din Amsterdam. Din anul 1990, până în 1995, a fost manager şi director artistic al Operei de Stat din Praga, revenind la Opera pragheză în 2004 ca director de casting, funcţie în care activează şi în prezent. Are în portofoliu regia a numeroase spectacole: „Traviata”, „Aida” (la Teatrul Naţional din Belgrad), „Logodnă în vis” (Opera din Praga, Teatrul Național Mannheim, Opera Washington), „Boema” (Toronto), „Turandot”, „Tosca”, „Madama Butterfly” (Mumbai) etc.
Alături de regizorul Karel Drgac, din echipa de creaţie a spectacolului „Carmen”, ce urmează să fie montat la Iaşi, fac parte Cristina Cotescu, regizor la Opera Naţională București, scenograful Octavian Neculai şi coregraful Carlos Vilán (Buenos Aires). Costumele vor fi create de Doina Levintza.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau