La Londra, din City la tarabele negustorilor

  În City. Parcă suntem altundeva decât în Londra. Străzile, defileuri printre cheiuri din beton şi sticlă. Building-uri, reşedinţe ale marilor societăţi financiare. Acesta este noul City. Vechile fortăreţe ale afacerilor băneşti au un aer arhitectonic mai preţios, baroc, rococo. Bursa, fosta clădire a bursei, pare un teatru de operă, sugerând ideea spectacolului, aşa cum îl înţelegeau cei mai de demult. În vechea bursă chiar şi crahurile aveau probabil ceva ceremonios. Viaţa de astăzi a bursei se desfăşoară într-o clădire nouă, mai simplă, în consonanţă cu ideea de joc fără măşti. În City, edificiile de altădată se amestecă cu cele noi. Banca Angliei îşi are reşedinţa într-o clădire veche, un fel de crucişător cu carenă de granit, împrăştiind o copleşitoare impresie de inexpugnabilitate.

City e unul din puţinele locuri ale Londrei unde supravieţuieşte tradiţionala vestimentaţie londoneză. E o uniformă, purtată invariabil, cazon aproape. Cilindrul negru, scorţos, costum de culoare închisă, tăiat pe corp, pardesiu negru încheiat până sus, umbrelă încârjoiată şi o geantă masivă, acum înlocuită arar cu câte-o valiză diplomatică. Umbrela, de pildă, e purtată chiar dacă cerul este senin până-n hăurile depărtării. Tipurile noi de umbrelă, cu dispozitive automate, nu au fost adoptate aici. Se poartă umbrela bătrânească, cortelul cu spiţe groase, cu un baston din lemn sănătos. Este o uniformă distinctivă, un fel de emblemă a cartierului financiar. Sensibile mutaţii pot fi însă observate. Asta mai ales în ceea ce priveşte ţinuta vestimentară a femeilor. Dar şi aceasta are aici o linie moderată, în comparaţie cu ceea ce poartă în mod obişnuit englezoaicele. La acest capitol tradiţia a fost abandonată. Se poartă pantaloni mulaţi, pe coapse, pelerine de misionar, fuste scurte cât un veşmânt de gladiator, pantofi ortopedici cu talpă din materiale sintetice, care aduc cu scoarţa de stejar. Nu e doar costumaţia fetelor, ci şi a mamelor, care-şi plimbă în cărucioare pruncii cu căpăţâni de zahăr. Nici bărbaţii nu prea se mai îmbracă cu goma cunoscută. Pantaloni şi cămăşi în culori exuberante, pulovere iau locul costumelor elegante, care au rămas ale vârstelor venerabile, ale afacerilor de tot felul şi ale recepţiilor din cluburile aristocratice.

Prin City. Cadenţa vieţii e ceva mai agitată aici. Oamenii se grăbesc continuu către ceva, sunt urmăriţi parcă de cineva. În mijlocul acestei viermuieli, la intrarea băncilor, stau femei, nişte statui de ghips, femei îmbrăcate mini, tinere şi bătrâne, purtând lozinci ca nişte traiste vărgate. Sunt membre ale unor societăţi de caritate. În cutii colorate roz, cutii de bomboane de Crăciun, cad arar bănuţi pentru ologii şi nenorociţii războaielor, stupefiantelor şi crahurilor economice. În contrast, în interior, monezile zornăie, defilând pe piste automatizate spre buncărele răcoroase.
*
Piaţa engleză, aşa numitul market, aduce cu o modernă colonie de nomazi. De o parte şi de alta a unor străzi fără capăt, tarabele negustorilor, aşezate pe pneuri, dotate cu crikuri şi dispozitive pentru remorcat. Negustorul apare dis de dimineaţă cu tarabele umblătoare, încărcate cu tot felul de lucruri. O căruţă cu paiaţe. Alte tarabe nu se clintesc niciodată din market. Acestea au obloane groase şi închizători pe care le poate descuia doar iarba fiarelor. Marketul nu este doar o piaţă agroalimentară. Alături de negustorii pentru cele de-ale gurii se află cei cu stămburi şi tot felul de mărunţişuri. Tot aici, în clădirile ce mărginesc strada, prăvălii şi dughene cu mărfuri ieftine, de multe ori aceleaşi ca şi în centru, dar cu un preţ de două, trei ori mai mic. Negustorii au aer de saltimbanci, iar muşterii sunt mai ales necăjiţii cărora nu prea le dă mâna să intre prin magazinele din centru.

Marketul e cutreierat de lume multă. Nu este însă îmbulzeala din bazar. Totul se desfăşoară în linişte. Negustorii nu-şi laudă marfa în gura mare. Vorbe de duh puţine, o seriozitate de afaceri în stil mare. Muşteriii sunt de obicei cam aceiaşi. Cunoaşterea reciprocă a necazurilor şi bucuriilor duce la afecţiune. Produsele agroalimentare pot fi cumpărate chiar şi la jumătate de preţ dacă se ia o cantitate serioasă. E o chestiune avantajoasă atât pentru vânzător cât şi pentru client, dar mai ales pentru fabricanţii de frigidere. În multe familii se găsesc cam câte două răcitoare.
Umblu printr-un market din apropierea Tamisei. Negustori taciturni, tarabe cu lucruri aşezate într-o ordine deplină, cumpărători care nu prea ştiu să se târguiască. Doar vânzătorii de peşte se arată mai guralivi. Mi se pare surprinzător. Pescuitul e o îndeletnicire a unor oameni tăcuţi. Întreb şi aflu că cei mai mulţi nici nu prea au habar cum arată uneltele pescarilor. Peştele trebuie însă vândut repede.

Sursa foto:www.nileguide.com