Lacrimi târzii (Pasărea din vis) (I)

Afară se îngână ziua cu noaptea. Al doilea cântat al cocoşilor îl găseşte pe Ion Hanganu pregătindu-se de plecare la lucru. Și-a pus salopeta şi bocancii. Negăsind cu niciun chip şapca, e nevoit să o trezească pe Ileana. Aceasta, în loc să dea răspunsul pe care îl aştepta bărbatul, începe să-l dojenească.

- Nu crezi că prea te chinuie, şi noaptea, grija tractorului?

- Tu nu-ţi dai seama că-i toiul însămânţărilor? Închipuie-ţi ce ar zice oamenii dacă unul dintre tractorişti ar întârzia tocmai acum. Las' că avem noi timp şi pentru dormit mai mult la iarnă.

- Mă mir că nu te culci seara pe câmp şi mai tragi acasă. Știu eu că pentru alţii te-ai arunca şi în foc; numai de gospodăria ta, nu te doare inima.

- Ba bine că nu, încearcă Ion s-o liniştească. Nu-i puţin lucru că ne-am ridicat casă nouă, că ne-am şi mobilat o cameră şi bucătăria; până dă frigul, s-ar putea ca încă o cameră să fie pusă la punct.

- Aşa spui totdeauna, dar numai gura-i de tine. Pleci mereu cu noaptea-n cap; parcă vrei să fugi de mine...

Nu era prima lor discuţie de acest fel. „Dacă lungesc vorba, se ajunge la ceartă”, îşi zise tractoristul. „Mai bine plec nemâncat”. Vru să o sărute, dar se gândi că ar dezgusta-o, şi renunţă. Spuse „la revedere” şi ieşi, îndreptându-se grăbit spre secţie.

La răsărit, se ivesc zorile. Este o dimineaţă „de oţel”, cu brumă groasă, urmată de ceaţa care înţeapă obrazul şi înviorează respiraţia. Cum ajunge, porneşte motorul „Universalului”. Tristeţea de pe chipul lui Ion, înăsprit de soare şi de vânt, se risipeşte îndată, când vede că tractorul funcţionează bine. „Merge ceas. Nu degeaba l-am reglat după carte... Are ea dreptate şi Ileana asupra rostului pe care trebuie să-l aibă bărbatul în casă. Viaţa este însă ceva mai complicată; iată, semănatul grâului se cere grabnic terminat...”. Și urmărind cu bucurie bătăile sacadate ale inimii metalice, aproape că nu băgă de seamă sosirea celorlalţi mecanizatori.

- V-aţi odihnit bine, băieţi? îi întrebă Ion Hanganu după ce le răspunse la salutul matinal.

- Am dormit buştean, bade Ioane, răspunde – parcă pentru toţi – Ștefan Petrescu, cel mai tânăr dintre tractorişti, băiat harnic şi totdeauna cu zâmbetul pe buze. Și cred că şi tractorul meu s-a odihnit destul, încheie vorba mezinul, dând de înţeles că este gata să înceapă lucrul.

Şeful secţiei, Gheorghe Nemţeanu, îi găseşte pe toţi la semănat. N-a plouat de aproape două luni. Pământul se lucrează greu; arătura făcută în mirişte a devenit cum îi cremenea. De departe, se văd numai norii de praf, care însoţesc tractoarele. Apropiindu-te, auzi tot mai desluşit vuietul luptei înverşunate dintre pământ şi oamenii încălecaţi pe maşini. Tractoarele trec în viteză peste stolohanii uscaţi, târând după ele grape şi polidiscuri. Vântul şi praful scos de agregate îţi lasă în gât un gust amar şi înecăcios. În cele din urmă, oamenii şi maşinile supun îndărătnicia pământului; tarlalele primesc sămânţa, din care vor creşte mări de spice.

Ion Hanganu ţinea la Ileana; trecuseră vreo trei ani de când se însurase cu ea. O cunoscuse în timpul treierişului, când fusese cu batoza în satul ei, şi în scurtă vreme se împrieteniseră. Au mers împreună şi la un bal. Ion, flăcău voinic şi chipeş, era îmbrăcat în haine noi, elegante şi purta pe faţă bucuria tânărului îndrăgostit de o fată frumoasă; încât, cu greu îl puteai deosebi de elevii şi studenţii din cele câteva sate, prezenţi în duminica aceea în sala mare a căminului cultural. Cât despre Ileana, deşi lucra în timpul săptămânii pe ogoare, cot la cot cu celelalte fete, în zilele de sărbătoare se plimba împreună cu studentele care-i fuseseră cândva colege, la şcoala din comună. Ea nu isprăvise însă decât şapte clase, căci nu-i plăcuse să înveţe. Făcea ce făcea şi era totdeauna elegantă. Iar chipul ei întrecea în frumuseţe toate fetele din Boura şi din satele vecine. Avea aproape douăzeci de ani şi îi sfârâiau călcâiele după măritiş. La balul de care pomenisem, Ileana s-a distrat tot timpul numai cu Ion Hanganu. Acesta a şi condus-o seara spre casă; au stat de vorbă la poartă mai bine de un ceas, timp în care Agripina Torcan, mama Ilenei, i-a pândit printre gard. A ieşit apoi în drum cu găleata în mână spre a se duce, chipurile, după apă şi „dojenit-o” pe Ileana: „De ce stai, fată, atâta vreme la poartă, în văzul lumii? Mai bine invită băiatul în casă!” Tânăra s-a supus îndată la porunca mamei sale; iar Ion atâta a aşteptat. Simţea că nu poate trăi departe de Ileana şi era nerăbdător să afle care ar fi părerea părinţilor ei, dacă ar cere-o în căsătorie.

Va urma...

Constantin Partin

Sursa foto: www.fotonuntabrasov.ro