Mama răniţilor (IV)
Dimensiune font:
La un semn al aceleia care în timpul Primului Război Mondial a fost înnobilată, pe merit, cu titlul de Mama răniţilor, maşina a fost împinsă cu motorul oprit – de câţiva oameni, până la capătul podului. Regina şi-a luat rămas bun de la noi, şi-a cerut încă o dată iertare, pe mine m-a mângâiat pe creştet, apoi a plecat după maşină. Cazacu s-a liniştit şi ne-am continuat şi noi drumul.
- Da, băiete, chiar au existat, până nu demult, astfel de oameni în fruntea ţării. Cum să nu-i respecţi? Cum să nu-i iubeşti? Oricât ar părea de necrezut, la apelul unor astfel de conducători, omul de rând a plecat la război cu zâmbetul pe buze.
-Iată de ce pe la începutul anilor optzeci ai celuilalt secol, când am vizitat pentru prima dată Castelul Bran, am îngenunchiat în faţa casetei cu inima aceleia care a fost prima regină a României Mari.
- Cum de aţi avut aşa un noroc?
- Un coleg şi prieten ajunsese director al Muzeului Judeţean de Istorie Braşov şi, implicit, al Castelului Bran. Profesorul Titus Hasdeu – că despre el este vorba – ne-a întâmpinat şi ne-a însoţit prin încăperile vechiului Castel, inclusiv prin camera reginei Maria, apoi ne-a condus în cabinetul lui. Acolo ne-a arătat reviste ilustrate, franceze şi engleze apărute în anii Primului Război Mondial, în care regina noastră era prezentată însoţindu-i pe medicii militari prin saloanele spitalelor, fiind elogiată pentru grija şi implicarea ei în viaţa ostaşilor în suferinţă. Ca o alinare, îl aducea uneori cu ea şi ep George Enescu, să le cânte acestora la vioară din fermecătoarele lui Rapsodii Române. Istoricul a deschis apoi o casă de fier şi ne-a pus în faţă o casetă, din care a scos, cu un fel de evlavie, o alta mai mică, tot din metal nobil. A desfăcut-o şi am contemplat, stăpâniţi cu toţii de o mare emoţie, chiar inima care a bătut la unison cu a tuturor românilor, întru înfăptuirea marii Uniri!
- Aţi avut, într-adevăr o şansă unică. Eu ştiam că Regina Maria a lăsat cu limbă de moarte ca inima ei să se păstreze în bisericuţa ctitorită chiar de Alteţa Sa la Balcic.
- Aşa este, însă în 1940, când trupul României a fost sfârtecat prin ultimatumul lui Stalin şi prin Dictatul de la Viena, pus la cale de Hitler şi Mussolini, bulgarii s-au repezit şi ei şi ne-au luat Cadrilaterul din sudul Dobrogei.
- Da, bulgarii s-au prefăcut a uita că armata română a luptat eroic, în 1877, şi i-a dezrobit de sub jugul Porţii Otomane, unde aveau statut de paşalâc turcesc.
- Au profitat de momentul de grea cumpănă în care se afla România atunci. După 1945, Rusia nu s-a mai retras din Basarabia şi nordul Bucovinei, iar bulgarii s-au făcut şi ei că plouă şi aşa „din prietenie”, stăpânesc şi în prezent o parte din Dobrogea noastră. Supăraţi de lecţia binemeritată pe care regele Carol I a ţnut să le-o aplice spre sfârşitul domniei sale (ne referim la Războaiele Balcanice), bulgarii ne-au fost ostili în Primul Război Mondial, iar după Al Doilea, ce să mai vorbim?! Când Brejnev vizita Bulgaria, Jivcori îi săruta mâna, i se adresa cu „oteţ” (tată) şi chiar le cerea conducătorilor moscoviţi ca Bulgaria să fie o republică sovietică.
- Atunci în 1940, când trupele bulgare au tăbărât în Cadrilater, un patriot român a luat inima Reginei Maria din biserica de la Balcic şi a adus-o la Castelul Bran.
- De ce acolo şi nu la Sinaia sau la Bucureşti?
- Branul, Bicazul şi Mănăstirea Neamţului erau cele câteva locaţii preferate ale Reginei, în care îşi găsea liniştea şi se reculegea în momentele mai puţin plăcute, chiar dramatice, ale vieţii sale.
- Și, aşa cum ştim, acestea nu au fost puţine. Acum, inima Reginei Maria este tot la Bran?
- Nu, se află la Bucureşti, probabil la Muzeul Naţional de Istorie.
Va urma...
Constantin Partin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau