Matei Vişniec şi poveţele pentru elevii-artişti

default

Dimensiune font:

| 21-03-2017 06:18

 Astăzi este ultima zi a Festivalului de teatru şcolar „Hai la teatru!”. 55 de trupe de elevi din şcoli ale judeţului Iaşi se întrec în talent actoricesc. Piese semnate de Matei Vişniec sunt predominante în festival, iar dramaturgul de origine română a transmis un mesaj participanţilor şi organizatorilor.

 

„Teatrul este un depozit de scaune din interiorul căruia se aud uneori ţipete, urlete, muzică. Nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo, oamenii fac uneori coadă în faţa clădirii, trag cu urechea, dar nimeni nu are curajul să intre înăuntru. Este adevărat că unii dintre cei care au intrat nu mai ies niciodată”, spune Matei Vişniec, dramaturgul român a cărui piese predomină în Festivalul „Hai la teatru!”. Ieri, 20 martie, a fost dat startul festivalului organizat de colectivul Teatrului „Luceafărul” ce reuneşte, în două zile ale ediţiei cu numărul unsprezece, 55 de trupe de elevi din şcoli ale judeţului Iaşi.

„E un sentiment fantastic să vezi adunate în cele două săli ale Teatrului «Luceafărul» atâtea energii, atâtea emoţii modelatoare, atâţia elevi-artişti şi coordonatori uniţi de pasiunea pentru arta teatrală. Ceea ce vedem în aceste două zile de Festival e o garanţie că teatrul viitorului va avea atât artişti, cât şi public avizat. Săptămâna teatrului, manifestare globală care plasează întreaga lume sub semnul luminos al teatrului, are steluţe strălucitoare şi la Iaşi”, a declarat Oltiţa Cîntec, director artistic al Teatrului „Luceafărul”, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”.


Oltița Cîntec și Ioan Holban, directorul Teatrului „Luceafărul”.

 

Luna martie, luna teatrului

Festivalului de teatru şcolar „Hai la teatru!” şi-a deschis porţile în cea de-a XI-a ediţie în primele două zile ale „Săptămânii teatrului”, cum a fost numit intervalul 20-27 martie de ASSITEJ, UNIMA şi Institutul Internaţional de Teatru. Ieri, 20 martie, a fost Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, astăzi este Ziua Mondială a Marionetei, iar pe 27 martie este decretată Ziua Mondială a Teatrului.

La aflarea veştii că multe piese din festival sunt semnate de el, Matei Vişniec, cel mai jucat dramaturg de origine română al momentului „a fost foarte fericit”, după cum transmit reprezentanţii teatrului, iar de la Paris le-a transmis elevilor-artişti şi celor care se preocupă de pregătirea lor, un mesaj emoţionant, care a fost citit ieri, în deschiderea oficială a festivalului.


Foto credit: Andra Bădulescu

Mă bucur să aflu că în festivalul de la Iaşi sunt prezente şi piesele mele... Faptul că aceşti tineri iubitori ai cuvântului şi ai teatrului s-au regăsit (probabil împreună cu profesorii lor) în piesele mele mă face să cred că nu mi-am irosit timpul, că merita să-mi dedic viaţa poeziei şi teatrului.
Aş vrea să le spun tuturor celor prezenţi la festival că această experienţă culturală este extrem de importantă, chiar dacă mai târziu nu vor face teatru în calitate de actori profesionişti. A juca într-o piesă, a avea curajul să încarnezi un personaj, înseamnă să-ţi depăşeşti limitele, timidităţile, să te măsori cu tine însuşi, să înveţi să te cunoşti mai bine... A juca într-o piesă, a avea curajul să faci teatru înseamnă însă să înveţi şi generozitatea de grup, să accepţi o nouă formă de solidaritate (artistică), să explorezi împreună cu ceilalţi un univers, un autor, meandrele unei poveşti, să cauţi mesaje ascunse printre rânduri, în gesturi, în abordarea unui personaj... A face teatru înseamnă să pleci într-o călătorie care te formează, te îmbogăţeşte sufleteşte, te ajută să-ţi pui noi întrebări, interesante, despre viaţă şi despre dragoste, despre prietenie şi despre comunicare. Vă mulţumesc deci tuturor celor care aţi optat să călătoriţi cu piesele şi cuvintele mele, sau cu piesele şi cuvintele altor autori. Vă transmit salutul meu şi trimit aplauzele mele virtuale”
, declară dramaturgul Matei Vişniec.

Dramaturgul a transmis organizatorilor o suită de „89 de posibile definiţii subiective şi interogative ale teatrului”, care vor ajunge la toţi participanţii. „Şi un cadou pentru cei care au timp: mai multe zeci de definiţii ale teatrului. Dacă vă regăsiţi într-una din ele, într-o bună zi m-ar interesa să-mi spuneţi de ce”, precizează Matei Vişniec.

„Teatrul este Beckett care se uită la o piesă de Cehov care se uită la o piesă de Shakespeare care se uită la o piesă de Euripide care îl recită pe Homer care se uită la cer cu ochii săi orbi” este una dintre definiţiile date de Matei Vişniec teatrului.

Festivalul se va încheia în această seară, în jurul orei 19.00, iar festivitatea de premiere va avea loc mâine, 22 martie, de la ora 12.00.

Larisa LAZĂR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei