Mihai Pastia - publicist şi pedagog

 Militant al ideilor socialiste de la sfârşitul veacului al XIX-lea, institutorul Mihai Pastia s-a afirmat ca o puternică personalitate în viaţa socială a epocii sale, fiind unul dintre cei care a pus bazele învăţământului muncitoresc din ţara noastră.

Născut în Huşi la 1 martie 1860, Mihai Pastia şi-a făcut studiile la Iaşi, unde şi-a început şi cariera didactică (1883). Membru al Cercului muncitorilor din Iaşi, el a făcut parte şi din grupul tineretului socialist de la Evenimentul literar din Capitala Moldovei. A semnat, de asemenea, ca reprezentant al „partidei muncitorilor”, alături de V.G. Morţun, Sofia şi Ioan Nădejde, D.A. Teodoru şi alţii, o proclamaţie, către ţărani, în timpul mişcărilor din 1888. Deşi apreciat ca pedagog, datorită activităţii desfăşurate în rândul socialiştilor ieşeni, Mihai Pastia este mutat din acest oraş, peregrinând dintr-o localitate în alta (Babadag, Constanţa, Tulcea, Tg. Ocna, Huşi, Vaslui, Roman, Galaţi şi Iaşi).

Aceasta este şi perioada în care numele său apare frecvent în presa socialistă şi muncitorească, îndeosebi în Munca, Muncitorul, Evenimentul literar, Adevărul. La Galaţi, împreună cu N. Damian, Spiridon Popescu, Deodat Ţăranu şi alţii, a organizat, în pragul acelui veac, cea mai bună şcoală pentru adulţi din ţară, calificată de adversarii politici „un cuib de propagandă socialistă”. Pe băncile acestei instituţii de învăţământ elementar au trecut sute de muncitori din portul şi fabricile oraşului.

Tot la Galaţi, Mihai Pastia a contribuit la apariţia unor publicaţii „de orientare democratică”: Ecoul, Calendarul pozitivist, Avântul, Învierea, Votul universal, şi la organizarea primului club socialist. Împreună cu Ecaterina Arbore, Sofia Nădejde, Spiridon Popescu şi D. A. Teodoru, Mihai Pastia a înfiinţat, în 1905, la Bucureşti, revista Comoara tinerimii. Odată cu apariţia Vieţii româneşti (1906), Mihai Pastia este numit administratorul, apoi casierul prestigioasei publicaţii ieşene, în ale cărei pagini a tipărit o parte din lucrările sale literare. El a fost stimat şi apreciat de conducătorii acestei reviste, în special de Garabet Ibrăileanu şi Mihai Carp.

În afară de bogata activitate publicistică din ziarele şi revistele socialiste şi democratice, Mihai Pastia s-a afirmat şi ca prozator. Debutul a avut loc în 1892 cu povestirea „La ce-s buni boierii?”, după care a publicat o serie de istorioare cu tâlc, cu conţinut satiric şi agitatoric. A făcut şi câteva traduceri, apărute între 1905 - 1906 în revista Comoara tinerimii.

Mihai Pastia a încetat din viaţă la 16 iunie 1928, în Iaşi şi a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea. Despre el, prozatorul Spiridon Popescu, scria : „N-am cunoscut un suflet de om mai zbuciumat decât al lui Mihai Pastia pentru chestiile de interes obştesc şi în special pentru cele privitoare la ridicarea culturală şi economică a muncitorimii de la oraşe şi sate”.