Mungiu dă „Bacalaureat“, la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 28-05-2016 07:06

* în seara aceasta, începând cu ora 19.00, va avea loc proiecţia de gală a filmului „Bacalaureat” în regia ieşeanului Cristian Mungiu * regizorul şi o parte din echipa filmului vor discuta cu ieşenii prezenţi la proiecţie * pelicula a fost recompensată la Cannes cu Premiul pentru regie 

 

Dacă acum câţiva ani a luat examenul maturităţii la Iaşi, regizorul Cristian Mungiu se pregăteşte să revină în capitala Moldovei tot pentru... bacalaureat. De această dată este un cu totul alt scenariu, acesta venind să îşi prezinte cel mai recent film într-o proiecţie de gală, la Cinema Victoria. Începând cu ora 19.00, regizorul Cristian Mungiu va fi alături de cinefilii ieşeni, pregătit să lămurească orice curiozitate. Alături de acesta vor fi Adrian Moroca (director de film), Lia Bugnar, Vlad Ivanov, Petru Ciubotaru şi Petronela Gheorghiu, actorii Teatrului Naţional din Iaşi.

„Bacalaureat”, filmul ce poartă semnătura regizorală şi scenografică a ieşeanului Cristian Mungiu i-a adus acestuia Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes, dar şi admiraţia binemeritată din partea iubitorilor de film românesc. Începând de miercuri, 25 mai, o parte din echipa filmului vizitează cinci oraşe din ţară pentru a prezenta filmul aşa cum se cuvine, iar în această seară va fi prezentă şi la Iaşi, la Cinema Victoria. „Pentru noi venirea lui Cristian Mungiu la Iaşi este o mare sărbătoare. De când s-a realizat spectacolul de gală a peliculei «Occident», pentru noi şi pentru public este o mare plăcere şi o sărbătoare venirea lui aici şi de fiecare dată a fost primit cu drag la Iaşi, mai ales că el este de aici. De fiecare dată când venea la Iaşi trecea şi pe la noi şi ne întreba cum merg filmele şi ce merge rău. El este un om extrem de modest şi amabil şi rămâne un sprijin, mai ales că trecem prin nişte momente foarte grele şi poate nu o să dispărem, pentru că cinematografia trebuie să ofere respect faţă de filmul românesc”, a declarat Constantin Hurjui, directorul Cinematografului „Victoria” din Iaşi.

Proiecţii în numeroase oraşe din ţară

„În urma succesului de la Cannes, filmul a fost achiziţionat spre distribuţie în peste 40 de ţări şi este invitat deja la peste 20 de festivaluri internaţionale”, au declarat reprezentanţii, Voodoo Films, distribuitorul filmului, care organizează proiecţii şi „în oraşele din România în care nu mai există cinematografe, dar în care există comunităţi de cinefili sau autorităţi locale interesate”.

La nivel naţional, filmul a adunat deja zece mii de spectatori după primul weekend de difuzare şi poate fi vizionat în mai toate cinematografele din ţară, inclusiv Piatra Neamţ, unde proiecţia de gală va avea loc tot astăzi. „Sărbătorim cultura nemţeană fiindcă filmul «Bacalaureat», proaspăt premiat la Cannes are un copil, Tudor Vladimir Panduru, directorul de imagine al filmului, care este trup şi suflet pentru Cinematograful «Victoria», iar cu ajutorul lui am redat viaţa cinematografului, când din luna februarie avem căldură şi sistem de proiecţie 3D. De la zece spectatori cu pături şi ceai am ajuns la 600 de spectatori la proiecţiile 3D. S-a îndeplinit o parte din visul meu, iar pietrenii pot vedea filme aici, nemaifiind nevoiţi să meargă la Bacău”, a declarat Victor Purice, directorul Cinematografului „Dacia” din Piatra Neamţ.

Pelicula a cunoscut succesul la Cannes
„Bacalaureat”, considerat „pasionant de la cap la coadă” de către site-ul francez de specialitate Allocine, „are tensiunea unui thriller” conform Huffington Post, este numit „filmul perfect” de către criticul francez Philippe Rouyer şi a fost considerat cel mai bun film din festival de către reputaţi critici internaţionali, inclusiv cei care şi-au exprimat opiniile despre filmele de la Cannes în revista de cinema Ekko.

Premiul pentru cea mai bună regie este al treilea premiu al lui Cristian Mungiu în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de film de la Cannes, precedentele două fiind trofeul Palme d’Or, în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi Premiul pentru scenariu în 2012, pentru „După dealuri”, film pentru care au premiul de interpretare la Cannes şi cele două actriţe din rolurile principale.

Larisa LAZĂR

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei