O piesă despre oameni care ne schimbă viaţa fără să ne dăm seama

default

Dimensiune font:

| 05-04-2017 05:53

 Ateneul din Iaşi anunţă premiera piesei de teatru „Un tramvai numit dorinţă”, programată pentru sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 19.00, la sala mare „Radu Beligan”. Piesa stă sub regia şi versiunea scenică a lui Andrei Ciobanu, care a oferit detalii despre „dorinţa” sa de a pune în scenă această creaţie. Preţul întreg al unui bilet este 20 lei, iar cel redus este 15 lei, pentru elevi, studenţi, pensionari şi şomeri.

 

O piesă dramatică cu puternice accente comice este în pregătire la Ateneul din Iaşi. „Un tramvai numit dorinţă” se va juca sâmbătă, 8 aprilie, în premieră la Iaşi, pe scena Ateneului, în regia şi versiunea scenică a lui Andrei Ciobanu.

„Mi-am dorit foarte mult să pun în scenă această piesă pentru că este teatru contemporan american şi este una dintre piesele lui Tenessee Williams de mare succes, alături de «Menajeria de sticlă»... este una din piesele pe care doream să le fac, să le joc. Piesa este scrisă într-o cheie naturalistă şi jocul actorilor o să fie naturalist. De aceea toate lucrurile din scenă sunt funcţionabile: naturalist înseamnă pe bune, până la un punct. Piesa va fi una altfel pentru Ateneu”, a declarat Andrei Ciobanu, regizorul piesei, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”. Acesta precizează că a sfătuit actorii să meargă mai mult pe impuls în rolurile pe care le interpretează, deşi este convins că nu le va fi uşor, întrucât, adaugă el, rolurile sunt complexe atât ca întindere, cât şi ca psihologie ori „arme” actoriceşti pe care trebuie să le aibă.

 

Tipologii umane evidenţiate de personaje

Distribuţia piesei este formată din Ramona Dorneanu în rolul principal – Blanche, Daniel Onoae îl va interpreta pe Stanley, Irina Frunză va fi Stella, Codrin Dănilă – Mitch, Ana Hegyi – Eunice, Ionuţ Gînju – Steve, Dragoş Maftei – Vatmanul, Luca Afrisinei – Stanley Jr..

Tenessee Williams a scris o dramă naturalistă în care a urmărit conflictul dintre clasa socială avută şi cea în care se afla imigrantul anilor '40 în America. Andrei Ciobanu mărturiseşte că a schimbat versiunea scenică şi a mutat focusul de la drama personajului Blanche, la drama tuturor personajelor – fiecare cu drama proprie, dar care se întâlnesc pe parcursul piesei. „O să fie şi elemente comice, fără doar şi poate, dar şi ăsta este un lucru nou pentru Ateneu... nu prea s-au făcut drame ori nu de aşa o complexitate. Sper să prindă la public, fiindcă este obişnuit cu un alt gen de spectacole aici, dar aşa cum a prins la «Steaua fără nume», care şi ea este o comedie romantică, sper să prindă şi la spectacolul acesta”, adaugă regizorul.

Piesa, după cum precizează regizorul, urmăreşte evoluţia sau, mai degrabă, involuţia personajelor, fiindcă acestea se degradează treptat. Blanche suferă de bipolaritate, după ce, căsătorindu-se la 16 ani, soţul a decedat; devine profesoară şi are o afinitate pentru băieţii de la şcoală, este dată afară din şcoală, mai apoi din oraş şi ajunge acasă la sora ei, unde trebuie să se confrunte cu situaţia precară în care trăieşte aceasta şi să reuşească să facă trecerea de la o viaţă luxoasă în care a trăit, la viaţa mizeră pe care o duce Stella cu soţul său Stanley – „un muncitor violent, brutal, fără bun-simţ; un non-conformist al zilelor noastre”.

 

Vatmanul – Dumnezeu la cârma vieţii noastre”

„Am vrut să despovărez drama personajelor şi în piesă apare un personaj din altă sferă, reprezentat prin vatman, care face şi desface lucrurile, vine să arate că, de fapt, liberul arbitru nu există, ci este o forţă supremă care ia decizii în locul nostru. Şi atunci poate o să privim personajele cu mai multă îngăduinţă, că nu sunt ele de vină pentru tot ceea ce fac, ci este natura”, declară Andrei Ciobanu, care adaugă că vatmanul este cel care o aduce pe Blanche la casa surorii ei. „Mi-a fost frică să spun că este Dumnezeu, pentru că nu vreau să mă joc cu asta. Vatmanul apare în forma unui om care oferă o floare, care vinde un bilet... sunt oameni care ne schimbă cursul zilei sau chiar viaţa fără să ne dăm seama de unde au plecat schimbările. Nimic nu este întâmplător. Piesa o să încerce să inducă, pentru o parte din oameni, şi lucrul acesta”, adaugă regizorul.


Andrei Ciobanu, regizor
 

Scenografia piesei este creată de Cătălin Târziu, iar Lucian Ţurcanu a lucrat la light design. Muzica va fi interpretată live de Răzvan Boroda – pian şi Nicu Luceanu – saxofon, despre care regizorul a mărturisit că i-a găsit foarte greu, întrucât aceştia trebuie să interpreteze un anumit tip de muzică, cea a anilor '40. „Sunt momente în care ei improvizează şi mi-a fost greu să îi găsesc fiindcă nu toată lumea poate improviza aşa uşor. Am întâlnit pianişti care ştiau piese, învăţau, dar nu puteau improviza. Am ales să fie muzică live tocmai pentru faptul că piesa va fi jucată într-o notă naturalistă şi muzica «pe bune» vine ca o completare a jocului artiştilor pe scenă”, spune Andrei Ciobanu, care anunţă spectatorii că piesa nu va începe din sală şi lasă ca acest lucru să fie o surpriză pentru iubitorii de teatru.

Larisa LAZĂR 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei