Omagii Centenare. Postume eroismului enescian (III)

Orice manifestare de acest fel, totdeauna şi oriunde, uneşte semenii şi nu îi dezbină.
Suntem convinşi că glasul obştii ieşene exprimat în manifestul amintit care poate fi republicat, ar putea prinde contur cu puţină bunăvoinţă şi interes comun pe plan naţional, întrucât orice manifestare sub emblema centenarului Enesciana, oriunde ar avea loc sub această emblemă ca scop de binefacere, încasările ar putea intra într-un cont al cărui număr se publică la sfârşitul acestui articol.
Sumele din donaţii vor putea fi folosite la începerea construcţiei Sălii corespunzătoare acustic pentru Concertele Festivalurilor Internaţionale George Enescu pentru care Ministerul Culturii împreună cu distinşii conducători ai Festivalului de anul acesta, recunoscuţi de mult ca mari preţuitori ai lui Enescu, au propus deja deschiderea unui împrumut de 50 milioane de euro. Cu toate acestea, şi după patru ediţii, se bate încă pasul pe loc. Monitorizarea folosirii donaţiilor s-ar putea face de un colectiv acreditat juridic pentru a dispune întrebuinţarea. Obştea Ieşeană propune, visează şi chiar speră ca ediţia festivă a XXV-a a Festivalului Enescu, din anul 2021, să poată avea loc în sala terminată poate chiar şi în Iaşi.
Ne putem asuma cu siguranţă răspunderea, deşi eventual nu vom mai fi, ca premiera ieşeană a operei „Oedip” de George Enescu cu distribuţie internaţională de elită şi poate chiar şi o parte din programul gândit pentru ediţia jubiliară, ar putea să fie prezentat şi la Iaşi pentru început, ca apoi Festivalul să poată fi itinerat şi în alte mari Capitale de judeţ dând urmaşilor un important exemplu de generozitate care poate fi continuat.

De ce nu, întrucât Iaşul a putut da şi primul exemplu de generozitate oferind Bucureştiului, fără invidie, titlului de Capitală a României cu toate neplăcerile care se resimt şi astăzi din partea celor care nu au realizat încă istoric generozitatea gestului. Mai argumentăm şi cu altă propunere a înaintaşilor făcută arhitecţilor vienezi Helmer şi Felner care au construit Opera din Viena (1847), Zagreb (1894-95), Iaşi (1894-06), dar şi cele din Timişoara, Cluj, Odessa, Oradea. Străluciţii arhitecţi nu au refuzat şi nu s-au compromise să construiască nici clădirii Ateneului popular din Focşani. O cochetă miniatură identică la interior cu Naţionalul ieşean, fiind doar la etaj, evocând acelaşi spirit al înfrăţirii cu rezonanţe unioniste.
Pentru aceasta vom aduce permanent omagii la Iaşi înaintaşilor, cum am început recent la propunerea unor veterani de război care îl consideră pe Enescu neoficial erou şi veteran al Primului Război Mondial, debutând de ziua eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului cu depuneri de flori.

Pentru întărirea convingerilor oricărui eventual contestatar, vom consemna în cele ce urmează relatările lui George Niculescu-Basu din cartea „Amintirile unui artist de operă”, cu privire la eroismul lui George Enescu încă nerecunoscut: „În timpul Primului Război Mondial, mai precis în ianuarie 1917, a început la Iaşi activitatea artistică şi teatrală, cu spectacole de binefacere, iar diferite echipe sub conducerea maestrului George Enescu, producându-se în faţa răniţilor din spitale. Se aflau atunci la Iaşi, în afară de actori ai Teatrului Naţional o seamă de actori din Bucureşti şi Craiova, precum şi numeroşi actori ai teatrelor private bucureştene. Se aflau fruntaşii artei noastre, de la George Enescu la Mărioara Ventura, de la C. I. Notara, Iancu Brezeanu, Tonny Bulandra, Raul Bulfincky, Ion Manolescu, Zaharia Filotti, Maria Ciucurescu, Alexandru Critico, la Elvira Godeanu, Maria Filotti, Olimpia Bârsan, Tanţi Cucova-Barozzzi. De asemenea, unii artişti, care până atunci dăduseră spectacole de revistă, ca Marioara Cinsky, Constantin Tănase, Niculescu Buzău, G. Carussy. Grosul artiştilor de operetă rămăsese însă la Bucureşti. Spectacolele de dramă şi comedie alternau cu concertele simfonice… acela care a prezidat şi a însufleţit arta a fost maestrul George Enescu, neobosit în a cânta prin spitalele din Iaşi, a se deplasa şi la alte spitale din Moldova şi ridica nivelul artei prin concertele sale de vioară şi concertele simfonice. Orchestra simfonică alcătuită din instrumentişti ieşeni şi din unii refugiaţi, a dat în intevalul de şase luni 20 de concerte simfonice dirijate toate de George Enescu... viaţa artistică avea loc zilnic şi uneori de două ori pe zi...”

Dacă timp de o sută de ani nu a amintit nimeni despre mobilizarea spirituală propusă de George Enescu în inegalabilul său patriotism atunci când cutreiera cu vioara sub braţ, după repetiţiile lungi şi obositoare, toate spitalele ca să aline suferinţele muribunzilor, noi, drept recunoştinţă, avem datoria să-i aducem astfel de omagii pe care vom încerca să le transmitem ca obicei de recunoştinţă şi urmaşilor. Unii profesori ieşeni au şi început deja transmiterea unor astfel de gânduri şi vom continua. În timpul centenarului Festivalului vom veni şi cu altfel de gesturi semnificative de respect postum.

Mihai Zaborilă, veteran de război şi preşedinte al Asociaţiei Prietenii Operei „Ion Goia” Iaşi