Omul reconstruit în memorie
Dimensiune font:
Cărţi precum „Drumul regăsirii” (Editura „Junimea”, 2015) a profesorului Romel Moga nu se supun criteriilor obişnuite de evaluare ale publicului larg; ele nu sunt cărţi „bune” sau „rele”: sunt ca viaţa însăşi, bună şi rea, veselă şi tristă. Înainte de toate, interesează povestea, iar Romel Moga are ceea ce se cheamă harul şi, darul povestirii; nu e loc pentru „complicităţi” cu cititorul; deşi explicit „subiectivă”, naraţiunea din Drumul regăsirii mizează mai puţin pe mijloacele autoficţiunii: autorul, Romel Moga nu e personajul Adrian Enescu, fiul preotului din Dumbrăviţa.
Cei doi se caută, autorul aleargă după personaj şi de aceea îi dă un nume „străin”, cartea ieşind de sub pecetea autobiografiei şi a pactului sincerităţii pentru a se plasa sub semnul romanescului, implicit, al pactului verosimilităţii. Textul poartă toate semnele cunoscute ale naraţiunii la persoana întâi şi, mai ales, complexul afectiv din care se iveşte aceasta:
„Mă văd în urmă cu ani şi ani în ogradă, lângă bradul de lângă poartă, aşteptându-i cu nerăbdare pe mama şi pe tata să vină de la oraş” sau „Parcă aud şi acum trâmbiţa gornistului pe uliţele satului, spre veselia noastră, a prichindeilor, care ne ţineam după el ca după urs”, mărturiseşte personajul-narator care, în efortul regăsirii sinelui risipit şi al re-identificării cu ceea ce ar fi trebuit să fie vârsta de aur, scrie un roman autobiografic, asumând, deopotrivă, fluxul de conştiinţă al eului care se confesează şi structurile romanescului, ale imaginarului şi ale unui plan ficţional foarte bine organizat.
Povestea explorării trecutului şi, prin aceasta, a (re)construirii fiinţei interioare, începe cu întoarcerea din exil a personajului-narator; prudent, temător pentru că, iată propria biografie, povestită e o altă lume, necunoscută, misterioasă, plină, poate, de pericole, personajul îmbracă o armură simbolică, înainte de confruntarea cu faptele trecutului şi cu „străinul” care le-a trăit, personajul se regăseşte în mireasma lucernei proaspăt cosite, în aerul răcoros al câmpului înverzit, în parfumul merelor şi perelor coapte dintr-o livadă, lănţişorul cu mărgele albastre de la gâtul unei foste eleve, Liza, reîntâlnită în avionul care îl aduce acasă ori în simbolul bradului de la poarta casei părinteşti, „copac al voinţei de a trăi”, cum îi spune Schopenhauer.
De altfel, bradul, martorul întoarcerii din exil a personajului-narator va fi fost, într-un alt timp, avertizorul întoarcerii acasă a tatălui din prizonieratul la ruşi: „Povestea mama că în dimineaţa zilei când a ajuns tata acasă, într-o primăvară, bradul din faţa casei era ca niciodată plin de berze, care clămpăneau întruna, de parcă bătea toaca la biserică": miresmele şi bradul sunt semnele casei, înseamnă, în fond, acasă. Cu această armură atât de vulnerabilă se întoarce Adrian Enescu din exilul său la Freiburg, căutându-şi propriul trecut, încercând să se reinventeze acolo. Două sunt căile regăsirii. Prima este aceea a poveştilor de dragoste cu Minodora şi Hermina, care structurează planul epic al romanului autobiografic; fire romanţioasă (la Freiburg, citeşte Suferinţele tânărului Werther, născând bănuiala prietenului Emil că ar putea urma exemplul atâtor tineri care s-au sinucis după lectura operei lui Goethe), personajul exersează, cu Minodora şi Hermina, ipostazele stendhaliene ale erosului: „Amândouă mă fermecaseră, dar în mod diferit: pe Minodora simţeam că o doresc, iar de Hermina - că mă îndrăgostesc.
Veţi spune: nu-i tot una? Cu siguranţă nu! Dorinţa presupune - cel puţin aşa simţeam eu atunci - o atracţie exclusiv fizică, senzuală, în timp ce dragostea e altceva. Frumuseţea care atrage coincide rareori cu frumuseţea care provoacă îndrăgostirea, scria Ortega y Gasset, pe care tocmai îl citisem la vremea aceea. Aşa cum tehnica hipnozei - observa autorul - constă într-o concentrare a atenţiei asupra unui obiect, cum ar fi o oglindă, limba unui pendul, număratul în gând ori altceva care să-ţi stârnească interesul, la fel se întâmplă şi cu iubirea: te îndrăgosteşti de cineva numai dacă îţi pare interesant”: iubire sau amor, în disocierile pe care le face Ibrăileanu în Privind viaţa, idealitate şi senzualitate, suferinţă şi încântare, discurs platonic şi limbaj al pasiunii carnale. Acesta e planul narativ care adună intriga şi „acţiunea” romanului lui Romel Moga; luându-şi chiar şi o „bibliografie” de specialitate - Stendhal, Goethe, Ortega y Gasset -, autorul scrie, mai degrabă, un roman despre dragoste. (Va urma)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau