Opera ieşeană debutează în 2017 cu „Bărbierul din Sevilla”

default

Dimensiune font:

| 04-01-2017 07:00

 Spectacolul va avea loc vineri, 6 ianuarie, de la ora 18.30, pe scena Sălii Mari. Alte cinci spectacole vor fi susţinute în luna ianuarie de către ONRI.

 

Primul spectacol din luna ianuarie este „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, în regia lui Matteo Mazzoni. Acesta va fi jucat pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” vineri, 6 ianuarie, de la ora 18.30.

Regizorul italian Matteo Mazzoni a apreciat că spectacolul „Bărbierul din Sevilla”, pregătit pentru publicul ieşean, este unul modern, pe care Opera îl va putea exporta cu succes în întreaga Europă. „De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se întâmplă în casele oamenilor în prezent. Cu această traversare în timp, vom reuşi să transmitem ceea ce a dorit Rossini să exprime prin muzica sa”, a explicat regizorul Matteo Mazzoni.

„Bărbierul din Sevilla” este o operă bufă în trei acte scrisă de Gioachino Rossini în anul 1816, a cărei acţiune se petrece în Spania, la jumătatea secolului al XVIII-lea. Libretul lui Cesare Sterbini are la bază piesa omonimă a lui Beaumarchais (1732 – 1799), care preia subiectul unei farse populare (Finta Pazza), transformându-l într-o capodoperă a comediei franceze. Operă scrisă în doar trei săptămâni, „Bărbierul din Sevilla” este una dintre cele mai celebre creaţii ale teatrului liric. Premiera a avut loc la data de 20 februarie 1816, la Teatro Argentina din Roma.

 

Spectacolele lunii

Duminică, 8 ianuarie, la Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, va avea loc „Gala de Anul Nou”. Spectacolul sub bagheta şi aranjamentul muzical al lui Emil Ambrosă este programat de la ora 18.30. Cinci zile mai târziu, pe 13 ianuarie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi va găzdui spectacolul-tradiţie „Opera în recital”.

Spectacolul „Don Quijote” de Ludwig Minkus, pentru care Adriana Urmuzescu a obţinut premiul pentru cele mai bune costume în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale, va putea fi urmărit pe 18 ianuarie. Spectacolul „Kabaret”, în coregrafia lui Yvette Bozsik, va avea două reprezentaţii pe 21 ianuarie, una cu începere la ora 18.30, iar cealaltă două ore mai târziu.

Ultimul spectacol al lunii ianuarie va avea loc pe 22 decembrie. „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, al cărui dirijor este Marcello Mottadelli, are regia semnată de Beatrice Rancea, fostul manager al ONRI.

Larisa LAZĂR 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei