Perpessicius, primul cronicar literar al Radioului

Sub titlul „Cărţi noi, cronici radiofonice 1929-1947”, Editura „Casa Radio” a publicat recent o impunătoare ediţie critică a operei de cronicar şi comentator literar la Radio a lui Perpessicius, realizată de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu. Ediţia, un masiv volum de aproape o mie de pagini format mare, prevăzută cu tot aparatul critic necesar – note, variante, indice de nume - se înscrie în seria „Magister” a Casei editoriale a Radiodifuziunii, serie inaugurată în 2001 cu „Sfaturile pe întunerec” ale lui Nicolae Iorga, apărute sub îngrijirea aceloraşi eminenţi cercetători şi istorici ai culturii. Este un act restitutiv de o impecabilă ţinută ştiinţifică, prin care se întregeşte imaginea operei unei personalităţi de frunte, dintre cele puţine ce pot fi definite cu sintagma călinesciană: eroi intelectuali. Ediţia e importantă şi din alte puncte de vedere, nu în ultimul rând pentru că, aşa cum remarcă Valeriu Râpeanu în „Studiul introductiv”, ne oferă o panoramă a culturii şi vieţii literare româneşti dintr-o anumită perioadă a epocii interbelice, despre care Perpessicius credea că este epoca în care s-a scris „cea mai bună, mai variată şi mai originală literatură”.

În „Nota asupra ediţiei” se fac precizări deosebit de utile celor ce o vor consulta ca sursă de documentare, precum şi viitorilor biografi sau editori ai operei criticului şi cărturarului care şi-a legat pentru totdeauna numele de cel al lui Eminescu. Sunt de reţinut desigur precizările privind conţinutul şi structura ediţiei: „Începând cu primul text păstrat în Arhiva SSR şi semnat de Perpessicius, am reprodus toate cronicile, recenziile, notele asupra cărţilor şi a revistelor aşa cum au fost difuzate la postul nostru de Radio. şi aceasta deoarece prezenţa lui Perpessicius la Radio nu s-a materializat doar în structura cronicii literare. În funcţie de cerinţele forurilor conducătoare ale instituţiei, de alcătuirea programelor, prezentarea cărţilor şi a revistelor, începând din 1936, a cunoscut formule diferite. Publicându-le în integralitatea lor, avem pentru prima oară imaginea nu numai a prezenţei lui Perpessicius la postul de Radio, aşa cum s-a păstrat în Arhivă, ci şi a modalităţilor bogate, vii, imediate, de consemnare, de semnalare, de apreciere a fenomenului literar autohton”. Pe scurt, este vorba de un impresionant număr de apariţii editoriale consemnate la microfon care dau seamă, implicit, şi de o întreagă perioadă a culturii radiofonice româneşti.

Ediţia a presupus un susţinut travaliu de identificare a textelor, de surmontare a dificultăţilor privind descifrarea lor (Perpessicius, marcat, cum bine se ştie, de o invaliditate severă, scria cu mâna stângă). Migăloasă a fost apoi munca privind confruntarea textelor deja apărute cu originalele din Arhiva Radioului, şi recolaţionarea citatelor, întrucât cronicarul cita la microfon fragmentele ilustrative direct din cărţile la care se referea, fără a le mai reproduce în textul redactat de el. De notat că ediţia cuprinde şi toate emisiunile de după 1947 ale lui Perpessicius, precum şi emisiunile cu sau despre el, şi anume cele „care au fost identificate în arhivă sau în fonotecă”. La acestea se adaugă un însemnat număr de texte necunoscute până acum ori rămase în paginile periodicelor. Sanda Râpeanu şi Valeriu Râpeanu mai precizează că recenziile, cronicile, emisiunile omagiale antume sau postume de după 1955 „menţionate de noi nu sunt toate deoarece nu puţine au fost rostite fără un text scris, nefiind anunţate în Programul Radio-Tv şi au fost pierdute”.

Este locul să consemnez aici, nu fără un sentiment de nostalgie, dar şi cu unul de recunoştinţă, ca fost realizator de emisiuni literare radiofonice timp de 17 ani (1967-1985), o subliniere pe care o fac cei doi competenţi şi pasionaţi cercetători ai inestimabilului şi incomparabilului patrimoniu al Radiodifuziunii Române (arhivă şi fonotecă): „Am vrea să arătăm că prezenţa comentariilor despre opera lui Perpessicius se datorează faptului că redactorii emisiunilor culturale din acea vreme (deceniile postbelice - nota mea) au fost animaţi de un sentiment de solidaritate intelectuală cu personalităţile de seamă ale culturii româneşti, promovându-le opera pe posturile de radio, contribuind esenţial la întreţinerea unui climat de preţuire a tot ceea ce spiritualitatea noastră dăduse mai de seamă înainte de 1944”.

Prima colaborare a lui Perpessicius la Radio a avut loc la 23 martie 1929, când era deja, precizează Valeriu Râpeanu – „unul dintre numele reprezentative ale criticii româneşti”. Între 1929 şi 1934, a îndeplinit „oficiul critic”, cum însuşi îl numea, simultan la Radio şi în ziarul „Cuvântul”, cu răstimpuri în care a făcut cronică literară fie numai la Radio (1934-1937), fie numai la „Cuvântul” (ianuarie – aprilie 1938). În coloanele acestei gazete Perpessicius a semnat cronica literară timp de 7 ani. Mai aflăm din datele stabilite de Valeriu şi Sanda Râpeanu că cea dintâi colaborare la „Cuvântul” în calitate de cronicar literar s-a produs la 4 noiembrie 1927, când încă nu venise la conducerea ziarului Nae Ionescu, brăilean ca şi Perpessicius, care, de altfel, reaminteşte autorul „Studiului introductiv”, a avut un rol deosebit în cariera sa. Programul cronicarului la Radio era sintetizat astfel: „Misiunea noastră nu este, evident, aceea de a da sfaturi, poate nici verdicte, cât mai cu seamă a pune în lumină valorile, când acesta e cazul şi de a oferi auditorului putinţa să participe, ca un juriu invizibil, la anumite hotărâri dificile”. Unul dintre principii era, subliniază Valeriu Râpeanu - „respingerea netă, categorică, a transcrierii nefiltrate artistic a realităţii, a unei exprienţe de viaţă oricât de neobişnuite”.

Lectura cronicilor, comentariilor şi prezentărilor radiofonice ale lui Perpessicius infirmă în bună măsură opinia binecunoscută, devenită clişeu, potrivit căreia critica practicată de el ar fi una „în registrul amabilităţii”, o critică mai degrabă binevoitoare, admirativă, care evită verdictul negativ. În opinia lui Valeriu Râpeanu, o asemenea impresie este generată mai degrabă de stilul autorului „Menţiunilor critice”, de arborescenţa imagistică, de fraza sa nuanţată şi învăluitoare ce sunt ale unui critic care e şi poet. Din acest punct de vedere, Eugen Simion îl caracterizează pe bună dreptate astfel: „Perpessicius ilustrează în cadrele literaturii române genul criticii artistice: fină, ornamentală, cu o subtilă artă a digresiunii. Modelul său este Remy de Gourmont”.

Va urma...