Pictorul Liviu Suhar expune la Galeria „Th. Pallady”

default

Dimensiune font:

| 06-02-2016 06:39

După ampla expoziţie „Liviu Suhar 70”, din 2013, prin care a fost omagiat de Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Liviu Suhar revine cu o nouă selecţie de lucrări ce va încânta iubitorii de artă. 

„Crâmpeie de realitate transfigurate cu emoţie şi sensibilitate după reguli şi înţelesuri personale” reuneşte, de această dată, pictorul Liviu Suhar în expoziţia „Transfigurări subiective”, ce va fi deschisă în perioada 10 – 29 februarie, la Galeriile de Artă „Th. Pallady”. „Cum altfel aş putea numi, în sensul cel mai larg al cunoaşterii, opera de artă, dacă nu ca reprezentând transfigurarea unui crâmpei de realitate cu mijloacele şi instrumentele specifice unui limbaj de comunicare interumană? Nu ştiu când am devenit conştient de profunzimea mesajului acestui fapt, dar ştiu că viaţa mea a gravitat, în esenţa ei, în jurul acestui adevăr. Pentru mine realitatea nu semnifică doar cadrul material la care îmi raportez existenţa fizică, ci reprezintă camera tezaurului ce adăposteşte idei, vise, aspiraţii şi infinite sugestii pentru transfigurarea lor în opere de artă”, este însemnarea pe care pictorul ieşean o face în albumul ce însoţeşte această expoziţie.

Liviu Suhar s-a născut pe 17 februarie 1943, în localitatea Iacobeni, judeţul Suceava. A absolvit Liceul de Arte „Octav Băncilă” Iaşi (1962) şi Facultatea de Arte Plastice şi Decorative a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1968), devenind apoi profesor în cadrul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design - Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi.

A făcut stagii de studii şi cercetare ştiinţifică la Madrid şi Barcelona. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici Iaşi, cetăţean de onoare al comunei Iacobeni – Suceava, şi membru al CNEAA pentru artă şi arhitectură. A expus în ţară, dar şi străinătate - Elveţia, Spania, Ungaria, Austria şi Germania -, lucrările sale regăsindu-se în colecţiile mai multor muzee naţionale, precum şi în colecţii private.
Liviu Suhar este, de asemenea, autorul unor volume precum „Pledoarie pentru obiectul metaforă” – Eseuri (2003); „Natura moartă în opera lui C.D. Stahi” (2004); „Natura moartă în pictura românească” (2005); „Glose în labirintul artelor vizuale” (2009) sau „Meditaţii şi metafore picturale” - lansat în 2014 în cadrul unei expoziţii personale, găzduite de Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Expoziţia „Transfigurări subiective” este organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Asociaţia „Artă și Educaţie - Liviu Suhar”. Deşi nu este programat un vernisaj, vizitatorii acestei expoziţii ar putea avea surpriza de a întâlni autorul, printre lucrările sale, la Galeriile „Pallady” de pe strada Lăpuşneanu. Gina POPA

„Realitatea în miezul căreia trăim este o nelimitată şi permanentă sursă provocatoare pentru inovarea şi îmbogăţirea limbajului specific artei. Scopul principal al demersului meu creator este cel al concretizării posibilelor reprezentări ale surprinzătoarelor ipostaze descoperite în această realitate”, Liviu Suhar 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei