Poezia ca stare de visare (II)

default

Dimensiune font:

| 31-10-2015 04:32

Într-o proză de idei, „Predicare în pustie”, privind formele liricii de azi, George Lupaşcu pune în legătură poezia cu „starea de visare, în general de factură romantică”; deşi vizibil în răspăr cu „acele făcături” din care nu înţelege nimic şi care îi lasă o „imensă dezamăgire” şi „un sentiment de tristeţe”, tonul autorului e prevenitor, formula sa poetică din volumul „Veşnicia secundei” (Editura Stef, 2015) fiind departe de expresiile liricii (post)moderniste şi mult mai apropiată de cele de „factură romantică”.
Veşnicia secundei ascunde, însă, şi o „poveste” de dragoste, transcrisă într-un lirism acroşat unde contează nu doar temperatura sentimentului erotic, ci şi jocul dramatic al vârstelor care despart cuplul: plecând de la imaginea semnificativă a celor două sălcii care „plâng, alături, lâng-o albie secată/. Străduindu-se să-ntoarcă apa care-a fost odată” („Plîngeri”), lirismul pendulează între pierderi şi regăsiri - doi poli activi altădată, Sud şi Nord, azi, două note în dezacord, cautând zadarnic roua nopţilor, apa vie, seva renaşterii veşnice din cupa de Crai-nou: „Iubito ţi-au înmugurit sânii,/ Iubito ţi-au înfrunzit ochii,/ Iubito ţi-a înflorit gura./ Prinde-te de ramul copacului care sunt,/ Să-mprimăvărăm amîndoi./ Să ne-mbătăm cu roua nopţilor/ Băută din cupe de Crai-nou;/ Iar seva renaşterii veşnice,/ Să schimbe floarea în fruct;/ Întorcând din nou clepsidra,/ Când în jumătatea care suntem,/ Nu va mai rămâne,/ Nici un fir de nisip./ Atunci vor înmuguri alţi sâni./ Atunci vor înfrunzi alţi ochi./ Atunci vor înflori alte guri.../ Perpetuum mobile” („Iubito”).

Puţine urme vor fi rămas, însă, din elanul începuturilor, iar efortul reluării vieţii cu suma intactă a virtualităţilor sale și al reinventării unei istorii prăbuşite în apocalipsă se curmă în ţipetele cocorilor, toamna, fără speranţa de a-i auzi iarăşi, într-o altă primăvară: „Eu sunt umbra trecerii mele,/ Iar tu, copia umbrei tale/ Şi amândoi ne completăm/ Golurile cuvintelor de lumină,/ Cu frânturi de tăceri întunecate,/ Aruncând uneori, resturi de trăire aproximativă,/ Câinilor hămesiți care, mai apoi,/ Ne latră frenetic prin intersecţiile vieţii/ Cu semafoare veşnic roşii,/ Pe sensul de trecere a umbrelor noastre./ Păcat că sensul e unic,/ Mereu spre trecut, pe unde-am tot umblat;/ Iar uneori, amăgitor şi cinic,/ Către un viitor pe unde oricum,/ Nu vom putea trece.../ Şi-atunci... caut haine de schimb,/ Lipsite de umbră” („Umbre”); erosul, cât va fi rămas e unul calm, departe de patimă, împăcat, poetul ocolind, în bună măsură, tonul romanţios în favoarea unui „autoportret” cu amuzante note autoironice: „Eu sunt umbra fictivului însumi,/ Alergând înspre propriul eu/ Şi mă caut prin toate-ale lumii,/ Mă găsesc şi mă pierd tot mereu” („Eu nu port...paşaport!”); „Mă întorc spre mine însumi, dar nu pot să mă găsesc/ Şi mă caut fără vlagă, în acest decor debil;/ Drumurile astea toate, tot mai mult mă obosesc;/ Dar am să mă culc la noapte, sub o pleoapă de copil” şi „Respir în ritm cu mine; iar uneori mă mir,/ Că viaţa-şi cere vama, pe drumuri, la răscruci/ Şi urne cu destine se sparg în cimitir,/ Înghesuite cinic, la umbra unei cruci”, scrie, apoi, George Lupaşcu în „Drumuri” şi Biografie aproximativă.

A doua secţiune a volumului e consacrată prozei de idei, concentrată, uneori, în aforisme şi alte învăţături pentru Delfin, oferite dinspre „toamna vieţii” („Mărunţiş prin buzunare”) sau în viziuni nu neapărat catastrofice, dar mustind de nelinişti, de inconfortul de a trăi într-o „quasitotală anormalitate”, când anormalul e faptul normal („Anormalitatea normalităţii”); sunt aici şi două proze structurate în jurul unor personaje care pot crea tipologii în viitoare construcţii epice mai ample (preotul Tupilici şi „cumătrul” Cărpănache din schiţele „Şi ne iartă nouă...” şi „Cărpănache Smarandache”), adăugându-se, în sumarul volumului „Veşnicia secundei”, unor analize ale peisajului politic şi social din România „miticilor” de la Bucureşti („Cose turche”). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei