Provocarea „experienţei italiene”

 Cel mai recent roman al scriitorului Dan Lungu, „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, a fost lansat pe 29 octombrie, la Librarium Palas Iaşi.

Povestea Rădiţei, strâns legată de cea a mamei sale, Letiţia, care hotărăşte să plece la muncă în străinătate pentru a-şi scoate familia din impas financiar, readuce în centrul atenţiei fenomenul emigraţiei temporare, care a marcat profund România postcomunistă: „Aflată la început de şcoală şi puternic ataşată de mama sa, Rădiţa suferă în urma despărţirii aşa cum numai copiii pot să o facă, cu tot corpul şi toată imaginaţia. Cele câteva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor suferă mereu schimbări, iar efectele secundare ale plecării se dovedesc imprevizibile”, notează editorul cărţii.

 Volumul a apărut de curând la Editura „Polirom”, în colecţia „Fiction LTD.”, şi în ediţie digitală. Publicul prezent la această lansare a avut privilegiul de a asculta fragmente în lectura actriţei Puşa Darie, de la Teatrul Naţional Iaşi, cea care a fost, de altfel, protagonista spectacolului „Sînt o babă comunistă”, după romanul omonim al lui Dan Lungu, montat în 2013 la Ateneul Tătăraşi, în regia lui Lucian Dan Teodorovici. „Îi mulţumesc scriitorului Dan Lungu pentru că după ce am fost o babă comunistă, îmi oferă acum şansa să fiu fetiţa care se joacă de-a Dumnezeu”, a spus Pușa Darie.
Înainte de eveniment, unele voci se întrebau dacă aceasta va fi o lansare de carte cu prezentare de modă, dat fiind că pe afiş se regăsea numele Irinei Schrotter. Misterul avea să fie însă repede dezvăluit, relevând în fapt actualitatea frapantă a romanului: „În fabricile mele au lucrat foarte multe femei care şi-au lăsat copiii acasă şi au plecat să câştige bani în Italia. Multe spun că pleacă pentru trei luni, să îşi achite datoriile şi mă întreabă dacă se pot întoarce la serviciu. Porţile sunt deschise, dar ele sunt asaltate de proiecte care nu sunt ale lor, de cele ale soţilor, ale părinţilor, şi continuă să muncească acolo, iar cei din ţară se obişnuiesc să primească bani. În felul acesta, aceste femei sunt condamnate. Aceasta este o carte pe care ar trebui să o dăruiţi mai ales celor care au plecat, ca să înţeleagă că mai au timp să recupereze ceea ce ar trebui să trăiască alături de familiile lor”.

 Întrebat de cititori de ce acest roman este unul de „ficțiune”, dat fiind că povestea este „atât de reală”, Dan Lungu a dezvăluit câteva dintre provocările care l-au determinat să scrie „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”: „Nu pot să spun dacă e ficţiune sau realitate, pentru că lucrurile sunt foarte amestecate. Îmi propusesem cu ani în urmă să explorez această lume a limbajului copiilor. Mi se părea extrem de provocator pentru un romancier să-şi încerce forţele cu această zonă, să intre sau chiar să dea în mintea copiilor. Ca scriitor nu poţi să fii decât invidios pe spontaneitatea cu care văd ei lumea. Practic, aceasta a fost provocarea, să scriu o carte în care viziunea copilului să se vadă cât mai aproape de prospeţimea lor”, a spus Dan Lungu, dând câteva exemple savuroase ale propriilor copii, deja celebri prin „zicerile” lor, Ilinca şi Filip.

 

 Dincolo de copilărie, autorul precizează că exista şi provocarea „experienţei italiene”, acumulate în urma demersurilor făcute în cadrul unui proiect cu Institutul Cultural Român de la Veneţia, pe care l-a început alături de un fotograf vienez - un jurnal ilustrat de călătorie. Cum misiunea ICR-ului a fost schimbată, proiectul nu a mai ajuns la capăt, însă experiența a rămas: „Sunt lucruri pe care nu le poţi inventa. Le legi într-un mod artistic, le construieşti, dar trebuie să ai materia primă. Tot acest context al relaţiei dintre Rădiţa şi mama ei plecată în Italia n-ar fi fost complet fără detaliile privind experienţa italiană. Sunt multe observaţii bune care vin din mărturiile românilor ajunşi acolo. Stând de vorbă cu ei, ajung să-ţi spună lucruri la care nici ei nu se gândesc în mod normal şi atunci le tremură vocea. Acelea sunt mărturii extrem de preţioase”.

 Spre final, intervenţia unui cititor s-a dovedit a fi relevantă pentru interesul suscitat de subiect: „Am citit cartea şi m-a emoţionat. Am multe rude în Italia. De fapt, am mai multe rude în Italia, decât în România”... (Gina POPA)

„Această carte nu este doar o fotografie a unei situaţii devastatoare, cea a emigraţiei pentru muncă, a familiilor destrămate, a suferinţelor de o parte şi de cealaltă. Este un extras, un concentrat din această suferinţă, realizat cu pricepere, cu abilitate tehnică. Literatura lui Dan Lungu este de ceva vreme materie de studiu în universităţile româneşti şi occidentale, când vine vorba de literatură contemporană, de subiecte ale tranziţiei, de imagini ale societăţii, aşa cum arată ea azi” - Doris Mironescu, critic literar

Dan Lungu (n. 1969), director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. La „Polirom” a publicat romanele „Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere)”, „Sînt o babă comunistă!”(ecranizat în regia lui Stere Gulea; montat pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda, dar și la Teatrul „Katona József” din Budapesta, apoi la Ateneul Tătăraşi din Iaşi; versiunea franceză a cărţii dublu nominalizată la Premiile Europene „Jean Monnet”, Franţa, 2008), „Cum să uiţi o femeie” (2009, 2010, 2011) şi „În iad toate becurile sînt arse”(2011, 2014) etc. Cărţi ale sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană şi turcă.