Revitalizarea bazei industriale din Iaşi
Dimensiune font:
Astăzi este ultima zi a episodului-pilot din cadrul proiectului „The Gathering” (Adunarea), intitulat „Genesis” (Geneza). 30 de artişti locali şi internaţionali au participat încă de miercuri la activităţile de redecorare cu desene a clădirilor vechi din fosta zonă industrială a Iaşului. Alte şase episoade urmează a se materializa în cadrul aceluiaşi proiect.
Cei de la Hubrica au susţinut artiştii din Iaşi într-o nouă provocare: un proiect de revitalizare a clădirii în care Hubrica îşi are sediul. Astfel, în proiectul numit „The Gathering” (Adunarea) sunt cuprinse „şapte episoade dedicate bucurii vieţii în stradă”, aşa cum precizează organizatorii. Primul episod, „Genesis” (Geneza), se încheie în această noapte, după ora 24.00.
„Primul episod, «Genesis», intervine în monotonia peisajului industrial abandonat printr-o desfăşurare coordonată a peste 30 de artişti, pasionaţi de graffiti, street art, grafică, ilustraţie, pictură, muzică şi proiecţie video. Pereţii de cărămidă şi zidăria devin cavasul unui mesaj al renaşterii într-o asociere relaxata şi fluidă de lumină şi sunet”, descriu organizatorii, care, alături de artişti s-au adunat, începând de miercuri, în fiecare seară, aşa cum se vor întâlni şi astăzi, de la ora 18.00, până la ora 24.00, să dea o altă viaţă pereţilor.
Despre adunarea artiştilor
În cadrul proiectului „The Gathering”, cei 30 de artişti sunt locali şi internaţionali şi se întrunesc de dragul artei pentru a schimba, odată cu înfăţişarea zidurilor din vechea zonă industrială din Iaşi, şi mesajul pe care zona îl transmite locuitorilor oraşului şi chiar turiştilor. „Geneza este tema episodului pilot, în ideea de a folosi patrimoniul industrial pentru a da formă unui nou început pentru interacţiune umană şi expresie”, este notat pe site-ul unui post de radio local, în urma discuţiei cu organizatorii evenimentului. Organizatorii anunţă că oricine poate participa la momentul de creaţie, intrarea fiind liberă. Accesul se face prin poarta unu de la Moldomobila, sediul Hubrica.
Larisa LAZĂR
Sursa foto Elena Racu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau