Richard Matheson, Sunt o legenda, traducere de Florin Mircea Tudor, Editura RAO, 2008, 378 pagini

 Matheson a scris timp de doar doua decenii (anii 50 si 60), dar opera lui remarcabil de vasta si de viguroasa a stantat genurile fantastic, horror & SF. Volumul de la RAO e, dupa cate stiu, prima culegere din scririle lui publicata in romana.  Contine cateva povestiri si un scurt roman, cel care da titlul volumului, ecranizat de trei ori, ultima oara in 2007, in regia lui Francis Lawrence, cu Will Smith in rolul principal (principalul motiv al traducerii e, desigur, tocmai aceast ecranizare recenta, stupida – datorita in principal unui final lipit in ceasul 25, care chimba cu totul conceptul original – dar eminenta la box office).
Sunt o legenda e o opera de varf a literaturii cu vampiri si a anilor 50 in general, marcati de Razboiul Rece si de paranoia, consecutiva acestuia, a exterminarii rasei umane. Romanul sta pe ideea inversarii polaritatii in definirea umanului: daca ceea ce e ne-uman intra pe o pozitie majoritara fata de uman, atunci ne-umanul se transforma in uman iar umanul devine deviere de la norma, adica neuman. În cuvintele cartii, „A fi normal e un un concept majoritar, standardul multor oameni, nu al unuia singur.”
Ce mai e in volum? Povesti cu zombi („Dansul mortilor”), vampiri („Înmormantarea”, „Rochia de matase alba”), magie africana („Din salaslurile umbrite”), vrajitoare („Razboi vrajitoresc”), case ucigase („Casa nebuna”: Stephen King, care i-a dedicat, lui si lui George Romero, romanul The Cell (Mobilul) din 2006,  a gasit aici integral scenariul lui „Shining”) si papusi ucigase pre-Chuky-ene („Prada”). Oarecum diferite sunt „Talente ascunse” (povestea cu poanta cea mai seaca a volumului, si cea care mi-a placut cel mai mult) si „Convorbiri particulare” (cu trama disputata intre psihanaliza si manipulare high tech). Foarte influent, nu in ultimul rand datorita numeroaselor ecranizari, Matheson a pierdut prin asta, paradoxal, ceva din lookul de originalitate. Ramane, oricum, un clasic, de recitit oricand.

 

Sursa: http://revistacultura.ro