Să FIE dans!
Dimensiune font:
După regalul de poezie, film şi muzică din weekend, cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei continuă cu zeci de alte expoziţii, ateliere pentru elevi, dezbateri, competiţii sportive, concerte şi spectacole!
Între orele 10.00 şi 12.00, Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi organizează cea de-a IV-a ediţie a manifestării „Paşi de copil în Iaşii marilor zidiri”, un proiect cultural şi umanitar destinat unui număr de 400 de copii din mediul rural, cu palmares competiţional şi performanţe în proiecte şcolare de anvergură. Detalii despre activiţăţile iniţiate de Inspectoratul şcolar Judeţean Iaşi în cadrul FIE 2015 găsiţi aici: http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/40-inspectoratul-scolar-judetean-iasi-initiator-si-partener-principal-al-fie.html
De la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, reprezentanţii bibliotecii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi organizează „Bursa Cavalerilor Cuvântului”. Parte a proiectului „Cuvintele schimbă lumea”, manifestarea va oferi elevilor cu vârsta între 15-18 ani oportunitatea de a constata puterea şi capacitatea cuvântului rostit de a motiva şi de a schimba oamenii şi, prin ei, lumea în care trăim.
Redacţia revistei culturale Alecart organizează de la ora 16.00, în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional, o manifestare sub genericul „Comunităţi şcolare dinamice: Angajare culturală şi responsabilitate civică”, care va include o dezbatere, o lectură, un recital, precum şi lansarea numărului 14 al publicaţiei.
De la ora 16.00, pe scenele FIE amenajate în Tătăraşi (Esplanada Oancea) şi Dacia (lângă Piaţă) vor avea loc noi concerte de muzică uşoară şi populară, precedate de momente de street acting şi interacţiune cu publicul asigurate de artiştii The Sky.
Ateneul Tătăraşi vă invită la ora 17.00, în Sala Foaier, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi ziare interbelice „Ipostaze ale vieţii culturale ieşene din anii '20”. Mai multe informaţii despre acţiunile organizate de Ateneul Tătăraşi găsiţi aici: http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/38-ateneul-tatarasi-partener-de-baza-al-festivalului-international-al-educatiei.html
Un alt vernisaj este programat la ora 18.00 la Institutul de Anatomie din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”. Este vorba de expoziţia de pictură şi sculptură „Medicina şi Arta - Fiinţa Umană”, organizată de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii de Arte „George Enescu” şi care va fi prezentată de criticul de artă Petru Bejan. Merită să aflaţi mai multe despre acţiunile Asociaţiei Absolvenţilor: http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/39-actiuni-ale-asociatiei-absolventilor-universitatii-de-arte-george-enescu-in-cadrul-fie-2015.html
În cadrul celei de-a doua zile a Festivalului de Teatru EuroArt, la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 19.00, Compania „D’aya” va pune în scenă piesa „Studii despre iubire”, în regia apreciatei Chris Simion. De la ora 21.00, în Club Underground, regizoarea va susţine şi o conferinţă pe tema „Cine cedează? Scenaristul sau regizorul?” Mai multe informaţii despre programul Programul Festivalului de Teatru EuroArt găsiţi aici: http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/36-festivalul-de-teatru-euroart-iasi-24-31-mai-2015.html
Finalul celei de-a patra zile a FIE 2015 este dedicat dansului! De la ora 20.30, pe scena din faţa Palatului Culturii va avea loc spectacolul „Istoria Dansului” / „Dance History”, un antrenant periplu prin toate stilurile de dans, din toată lumea, viu colorate cu costume, decoruri şi lumini spectaculoase.
Accesul la toate aceste manifestări (cu excepţia celor incluse în Festivalul de Teatru EuroArt) este liber, iar organizatorii aşteaptă ieşenii şi cei care vizitează capitala culturală a României să participe în număr cât mai mare şi să se bucure de FIE!
***
În perioada 22 - 31 mai 2015, Primăria Municipiului Iaşi, alături de Fundaţia Iaşi - Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei. Evenimentul se adresează atât publicului din România, cât şi celui din regiunile vecine (Republica Moldova şi Ucraina).
Detalii complete despre toate evenimentele din cadrul FIE Iaşi 2015 sunt publicate pe site-ul www.fieiasi.eu şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/festivaliasi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau