Șarpele (II)
Dimensiune font:
Da, tata şi cu alţi vreo zece consăteni, răspunzând rugăminţii moşierului, au coborât în lunca Moldovei cu carele cu boi şi cu plugurile şi au „împănat” o tarla mare din moşie, chiar lângă pârâul care străbate satul şi se varsă în Moldova. Plugurile s-au încolonat, având în frunte pe cel al lui Simion Săhleanu, ai cărui boi erau ceva mai bătrâni şi ţineau brazda fără să-i conducă cineva. Au brăzdat cu grijă tarlaua, care se întindea de la şoseaua naţională până la apa Moldovei şi care era ceva mai lungă de un kilometru. Noile pluguri nemţeşti erau adevărate bijuterii; le-au reglat din toporniţă, din grindei şi din broască şi menţineau direcţia fără să le mai ţii de coarne. Aşa că oamenii mergeau discutând pe alături. Deodată boii lui Simion s-au oprit, iar după ei, întreaga coloană. Sehleanu s-a dus în faţă să vadă ce s-a întâmplat; ceilalţi oameni l-au urmat şi ei repede. La nici zece paşi înaintea boulenilor de la primul plug stătea întins la soare un apropiat, dar el nici nu s-a clintit; parcă era mort sau într-un somn adânc. Cineva mai temerar l-a măsurat cu pasul; avea cel puţin patru metri. „Hai să-l trezim şi să-l alungăm” a spus careva; şi toţi au început să strige, să-l huiduiască şi să-l fluiere, dar târâtorul a ridicat doar capul roşu, cât o varză mare şi a început să-l rotească în toate părţile. Plugarii s-au îndemnat unii pe alţii, s-au „înarmat” cu sape, furci şi bucăţi lungi de prăjină pentru măsurat suprafeţele arate şi s-au apropiat şi mai mult de şarpe, hotărâţi să-l pună pe fugă. Când unii au aruncat în el cu pietroaie din albia pârâului, s-a dezmeticit, dar nu s-a încolăcit, ci s-a mişcat spre taluzul canalului; însă când oamenii şi-au făcut curaj şi l-au lovit, s-a răsucit brusc la dreapta, s-a încordat şi, cât era de mare şi de greu, a început să zboare pe deasupra lor. Boii s-au speriat şi au rupt-o la fugă pe câmp în aceeaşi direcţie. S-au oprit departe şi s-au strâns grămadă, cum fac oile înfricoşate când dă lupul.
Tocmai în acele clipe de groază, a coborât de pe puntea de peste pârâu un soldat voinic. Era Melinte Neculai, un vlăjgan lat în spate şi aşa de înalt că lumea din sat zicea că i-a uitat Dumnezeu măsura. Se afla în concediu de după primul an de cătănie şi venise cu de mâncare la tată-su. Văzând ce se întâmplă, a pus coşul cu merinde jos şi cu palmele lui cât lopata a smuls dintr-un car un drug lung de salcâm uscat; i-a aplicat fulgerător şarpelui o lovitură aproape de cap, încât acestuia i-a sărit din gură un iepure pe care îl sugea şi voia să-l înghită întreg; jivina s-a lăsat la pământ, dar când tânărul a vrut să o lovească din nou, a scos un şuier înfiorător, s-a repezit chiar la el şi l-a muşcat de picior. Ciubota de piele groasă a artileristului nu a putut fi străpunsă de colţii sălbăticiunii, dar aceasta şi-a vărsat totuşi pe ea o baltă de venin. Nicu s-a tărâtat şi cu o îndemânare deosebită a reuşit s-o trosnească drept în cap. Lovitura i-a fost acesteia fatală. A început să se zvârcolească, însă nu s-a mai putut opune altora, care i-au strivit căpăţâna cea mare şi roşie...
Puteți citi și: Șarpele (I)
între oamenii prezenţi la acea clacă de arat, care a rămas de pomină prin întâmplarea cu şarpele, se afla şi Iordache Hărăţu. Era un foarte bun înotător. Chiar făcuse armata la marină. Șarpele murise, dar coada i se zbătea mereu. Toader Ciocoiu a pus mâna pe un topor şi a despărţit-o de leşul acestuia. Atunci Hărăţu a înfipt furca în ea şi a dus-o sus, pe malul pârâului. „Stai aici şi te coace la razele soarelui” – a zis el.
Va urma...
Constantin Partin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau