Semnal editorial junimist
Dimensiune font:
Clubul Junimea Scriptor invită ieşenii la o nouă lansare de carte. Este vorba despre „Moartea vine pe Bahlui”, de Radu Părpăuţă.
„Un thriller iconoclast în stare să te facă să evadezi din mizeria existenţei, să exorcizezi răul din realitate. O naraţiune hipnotizantă, curajoasă, plină de umor. Ce alăturare poate fi între Comisarul San–Antonio şi Ion Creangă? Ei bine, răspunsul se află în carte! Atenţie! Aceasta este o capodoperă! Un policier mai surprinzător şi mai inteligent decît ale lui Raymond Chandler sau ale specialiştilor scandinavi ai genului poliţist. Citiţi–l pe plajă, în autobuz sau metro, ascuns prin hârtii la birou şi fiţi convinşi ca veţi renunţa la masa de prânz şi cină ca să-l terminaţi de citit până la ultima frază”, spune Ovidiu Nimigean.
Radu Părpăuţă are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldavă a acestuia, pornită din Neculce şi trecând prin Negruzzi, Creangă, Sadoveanu, amorţise după Al.O. Teodoreanu. „Cu Părpăuţă se reînzdrăveneşte miraculos – mai ales dacă ţinem seamă de cacofonia din jur –, cu hâtroşenie şi chiar cu o anumită dezabuzare, aliniindu-şi organic rafinamentul cărturăresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seamă prin cea rusă, din care a şi tradus consistent), fără a trăi din nostalgii, ci probându-şi prospeţimea genuină dincolo de ele”, a mai spus Nimigean.
Întâlnirea va avea loc joi, 7 iunie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau