Sorin Oancea, patronul de la B1 TV, declarații la DNA

default

Dimensiune font:

| 07-07-2015 20:19

sorin oancea
Sorin Oancea, unul dintre patronii postului B1 TV, a dat declarații în fața procurorilor DNA în dosarul lui Marian Vanghelie. Oancea a dat declarații despre banii primiți pentru anumite contracte de publicitate

Din declaraţia martorului Oancea Sorin reţinem următoarele aspecte relevante cauzei:

 

„Îndeplinesc funcţia de director general în cadrul postului de televiziune B1 TV de la înfiinţarea acestuia, respectiv din anul 2010. În această calitate, am ca principală atribuţie conducerea postului, atât din punct de vedere editorial, cât şi administrativ.

Fac precizarea că societatea B1 TV CHANNEL S.R.L. este deţinută în proporţie de 50% de către mine, iar cealaltă jumătate este deţinută de către SC NEWS TELEVISION ROMÂNIA SRL, societate controlată de către numitul George Păunescu. Pe numitul Vanghelie Marian îl cunosc din anul 2004 sau 2005 şi sunt în relaţii strict profesionale cu acesta.

 

De asemenea, arăt că îl cunosc şi pe numitul Dumitru Marin, dinainte de a-l cunoaşte pe Vanghelie Marian, respectiv din anii 1996-1997, când am colaborat cu primul dintre aceştia, în perioada cât mi-am desfăşurat activitatea în cadrul postului de televiziune Antena 1. În acest sens, în luna aprilie sau mai 2012, am fost sunat la birou de către domnul Dumitru Marin, pentru a-mi solicita o întâlnire, în scopul semnării unui contract de publicitate, dânsul dorind să promoveze un hotel şi un spa pe care urma să le deschidă sau de abia le deschisese. Ne-am întâlnit la biroul meu în perioada imediat următoare, unde am discutat concret despre condiţiile încheierii acestui contract. La această întâlnire, a venit însoţit de o doamnă responsabilă de marketing pe acest proiect al dânsului, respectiv hotelul Premier Palace.

Citește și: DNA i-a dat lovitura decisivă lui Marian Vanghelie! Decizia luată de Laura Codruța Kovesi

La această întâlnire, am negociat obiectul acestui contract şi valoarea acestuia, ajungând la concluzia că B1 TV se obliga să presteze servicii de publicitate pentru obiectivul hotel Premier Palace şi diverse activităţi cultural-artistice pe care urma să le deruleze în această locaţie, încheindu-se astfel contractul .... Valoarea acestui contract a fost convenită la suma de 200.000 euro fără TVA, iar în situaţia în care plata acestei sume urma să se facă în termen de 30 de zile de la data semnării contractului, această sumă se diminua la 150.000 euro fără TVA.

Contractul a fost semnat de către mine, în calitate de director general al postului de televiziune B1 TV, şi de către Dumitru Marin, în calitate de administrator al societăţii S.C. PREMIER PALACE S.R.L. În ceea ce priveşte realizarea obiectului acestui contract, arăt că acesta s-a desfăşurat în realitate, în sensul că s-au difuzat spoturi publicitare puse la dispoziţie de către client, iar în ceea ce priveşte publireportajele (reportaje publicitare), arăt că s-a derulat în general bine, cu unele situaţii în care au mai fost neînţelegeri între noi şi client, în sensul că unele dintre evenimentele organizate de clientul PREMIER PALACE S.R.L. erau prezentate de vedete ale unor posturi de televiziune concurente.

Legat de aceste neînţelegeri privind publireportajele, arăt că este posibil ca la un moment dat să fi fost sunat de Vanghelie Marian şi să mă fi rugat să nu refuzăm transmiterea unor publireportaje prezentate de vedete TV de la posturi concurente, respectiv de Victor Ciutacu, în cadrul manifestărilor de la Premier Palace SRL. Era de notorietate faptul că Vanghelie Marian se cunoştea cu clientul nostru, Dumitru Marin. În aceeaşi idee a refuzului de a prelua evenimente cu vedete ale altor posturi TV concurente, îmi amintesc faptul că în urmă cu aproximativ doi ani, la ultimul „Vanghelion” organizat la Romexpo, prezentat de Rareş Bogdan, am discutat cu Vanghelie Marian şi i-am cerut acordul pentru transmiterea programului de Revelion organizat de Primăria Sectorului 5 Bucureşti sectorului 5 Bucureşti la Romexpo, aspect cu care a fost de acord. În acest sens, fără a putea preciza exact dacă cu ocazia derulării acestui „Vanghelion”, am încheiat un contract cu societatea, care se ocupa de producţia acestui spectacol de Revelion, societate care în prealabil încheiase un contract cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti.

Contractul a fost încheiat de B1 TV cu societatea Modus Production, dacă îmi amintesc corect, societatea administrată, cred, de Moroşanu Ştefan. Nu îmi amintesc care era valoarea acestui contract şi nu îmi amintesc dacă Modus Production a plătit către B1 TV serviciile prestate. Îmi amintesc însă că serviciile prestate au constat în promovarea evenimentului „Vanghelion” şi în difuzarea de ştiri şi reportaje.

Revenind la contractul pe care B1 TV l-a încheiat cu Premier Palace, arăt că spoturile publicitare s-au făcut în baza unor media-planuri, de comun acord cu clientul, după care s-au dat spre difuzare, în intervalele orare şi în zilele prevăzute în aceste media-planuri. În ceea ce priveşte plata acestui contract, îmi amintesc că aceasta a fost în sumă de 150.000 euro + TVA, însă nu ştiu dacă s-a făcut în tranşe sau în primele 30 de zile de la data semnării contractului. Arăt că încheierea acestui contract cu nr. 54 nu s-a realizat la recomandarea domnului Vanghelie Marian şi nici valoarea acestui contract nu a fost stabilită de către domnul Vanghelie Marian, ci de către mine şi domnul Dumitru Marin. În ceea ce priveşte pe numita Aura Ţiţirigă, arăt că aceasta lucrează în cadrul postului de televiziune B1 TV, fiind şefa Departamentului de ştiri. Ştiu că aceasta avea o relaţie destul de bună cu Vanghelie Marian, până în urmă cu ceva timp.

Nu ştiu dacă aceştia există o relaţie de afinitate. Legat de derularea contractului ..., arăt că este posibil ca, într-una din împrejurări, eu nefiind la sediu, Dumitru Marin să mă fi aşteptat în biroul doamnei Aura Ţiţirigă, până am venit eu. Nu cunosc în acest moment dacă postul de televiziune B1 TV a încheiat vreun contract de publicitate cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti. În ceea ce priveşte contractul ... încheiat între B1 TV CHANNEL S.R.L. şi SC CALEX BUSINESS GRUP, în valoare de 1.622.137 lei şi contractul nr. ... încheiat între aceleaşi societăţi, pentru aceeaşi sumă, arăt următoarele: Înainte de încheierea contractelor sus menţionate, a venit la mine la biroul din strada Popişteanu domnul Vanghelie Marian pentru a discuta unele aspecte legate de campania electorală.

Printre alte discuţii purtate cu acesta, Vanghelie Marian m-a întrebat dacă societatea B1 TV nu ar dori să încheie un contract de publicitate cu o firmă cu panotaj electronic (panouri de publicitate). Nu îmi amintesc dacă mi-a spus în acel moment numele societăţii care oferea publicitate pe panouri. Am fost de acord în principiu cu solicitarea acestuia, însă i-am spus că societatea nu are bani pentru a plăti o astfel de reclamă. Vanghelie Marian mi-a spus că nu este nevoie să se plătească vreo sumă de bani, ci B1 TV să ofere în contrapartidă publicitate pentru firma de panotaj, aspect cu care de asemenea am fost de acord.

Nu-mi amintesc dacă în cadrul acestei discuţii, Vanghelie Marian mi-a spus şi valoarea contractului pe care urma să îl încheiem. Având în vedere solicitarea domnului Vanghelie Marian, i-am spus acestuia să discute cu reprezentantul societăţii care oferea publicitate pe panotaj, să ne trimită o ofertă, după care domnul Vanghelie Marian a plecat de la biroul meu, rămânând ca B1 Tv să primească oferta de la reprezentantul acelei societăţi. Nu cred că domnul Vanghelie Marian mi-a spus la acel moment că societatea care oferea publicitate panouri se numeşte SC CALEX BUSINESS GRUP SRL.

De asemenea, nu îmi amintesc nici dacă la acel moment mi-a spus numele administratorului acelei societăţi. Cert este că ulterior, persoanele din subordinea mea de la Marketing şi de la Comercial au intrat în posesia ofertei societăţii recomandate de Vanghelie Marian, au analizat-o şi au pregătit documentele contractuale. Cred că de acest lucru s-a ocupat în mod concret Călin-Felix Pintilie, directorul comercial al B1 TV. După analizarea ofertei de către cei de la Marketing şi Comercial, ocazie cu care am observat că este vorba de SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, s-a ajuns la concluzia de a se încheia două contracte, respectiv contractul... în care B1 TV se obliga să facă publicitate societăţii CALEX şi contractul .... în care SC CALEX BUSINESS GRUP SRL se obliga să facă publicitate televiziunii B1 TV pe panouri led publicitare. A fost, practic, un schimb de servicii publicitare între cele două societăţi, astfel că sumele din aceste contracte s-au compensat în baza unor ordine de compensare şi a unui proces-verbal de compensare.

Contractele au fost semnate de mine din partea B1 TV şi de către Bodea Tiberiu, administratorul societăţii CALEX BUSINESS GRUP. Nu-mi amintesc dacă la momentul semnării celor două contracte sau pe parcursul derulării acestor contracte, am avut vreun contact direct cu administratorul acestei societăţi, SC CALEX BUSINESS GRUP, Bodea Tiberiu. Este posibil ca eu să fi semnat cele două contracte în prealabil, după care să fi fost trimise către administratorul SC CALEX BUSINESS GRUP, pentru a fi semnate şi de către acesta.

Am considerat că încheierea contractului de publicitate pe panotaj încheiat cu SC CALEX BUSINESS GRUP este utilă postului de televiziune B1 TV, întrucât atinge şi alt public decât cel propriu şi nici nu presupunea o cheltuială în mod concret, întrucât, aşa cum am expus mai sus, era practic un barter între cele două societăţi. În ceea ce priveşte obligaţia postului de televiziune B1 TV asumată în contractul ..., arăt că, din câte cunosc, postul de televiziune a difuzat publicitate pentru clientul SC CALEX BUSINESS GRUP SRL.

Nu cunosc în ce a constat această publicitate difuzată pentru SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, întrucât nu mă ocup eu în general de derularea contractelor. De acest lucru se ocupă şeful Departamentului de trafic, Gabriel Tănase. De asemenea, nu cunosc dacă reprezentantul SC CALEX BUSINESS GRUP SRL a predat postului de televiziune B1 TV materialele publicitare necesare difuzării pe post. Presupun că societatea CALEX BUSINESS GRUP SRL şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul nr. ..., în sensul că a făcut publicitate pe panouri publicitare postului de televiziune B1 TV”, le-a spus Oancea procurorilor.

Cei implicați în dosar au dat și ei detalii despre afacerile cu B1 TV.

”Cred că în anul 2011, Vanghelie Marian mi-a spus ca, de asemenea, scăzând din comisionul ce i se cuvenea, să cumpăr publicitate la postul de televiziune B1TV, sens în care m-a trimis să discut cu domnul Oancea Sorin sau cu Aura Ţiţirigă. Am mers la domnul Oancea la birou, acesta ştiind că sunt trimis de Vanghelie Marian, şi după ce am discutat în principiu cu acesta despre încheierea contractului, am încheiat documentele cu Aura Ţiţirigă. Valoarea contractului, stabilită tot de către Vanghelie Marian, a fost echivalentul în lei a 150.000 euro+TVA. Obiectul contractului, care a fost prestat în întregime de către postul de televiziune B1TV, a fost difuzarea de publicitate pentru restaurantul Odeon, Terasa Berarilor şi hotelul Premier Palace, toate deţinute de firma PREMIER PALACE SRL pe care o administram, deţinând-o prin intermediul firmei KRINADA din Cipru. Am plătit către B1 acest contract în tranşe, în măsura în care îmi intrau bani de la Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi scădeam din comisionul de 20% cuvenit lui Vanghelie Marian.”, e declarația uneia dintre părți.

Un alt personaj le-a spus procurorilor: ”Cred că prin anul 2011, tot la solicitarea lui Vanghelie Marian, firma PREMIER a cumpărat o mare cantitate de vin, cred că peste 100.000 de sticle (cel puţin 4-5 camioane), vin de o calitate inferioară în raport de preţul de achiziţie şi care provenea de la o podgorie zona Vrancea, a fostului ministru Dan Nica. Acest vin a fost cumpărat de la firma CALEX, cu privire la care eu presupun că este controlată de Vanghelie Marian, dat fiind faptul că acesta părea să dea dispoziţii cu privire la activitatea acesteia. Din acest vin, o parte a fost folosit la organizarea petrecerilor de Revelion (VanghelioaneCred că prin anul 2011, tot la solicitarea lui Vanghelie Marian, firma PREMIER a cumpărat o mare cantitate de vin, cred că peste 100.000 de sticle (cel puţin 4-5 camioane), vin de o calitate inferioară în raport de preţul de achiziţie şi care provenea de la o podgorie zona Vrancea, a fostului ministru Dan Nica. Acest vin a fost cumpărat de la firma CALEX, cu privire la care eu presupun că este controlată de Vanghelie Marian, dat fiind faptul că acesta părea să dea dispoziţii cu privire la activitatea acesteia. Din acest vin, o parte a fost folosit la organizarea petrecerilor de Revelion (Vanghelioane).”

Procurorii mai au o declarații pe această temă: ”Tot atunci, mi-a zis Bodea Tiberiu că Vanghelie Marian-Daniel l-a trimis pe Dumitru Marin la B1TV să încheie contracte de publicitate pentru societăţile lui, întrucât B1TV începuse o campanie negativă asupra Primăriei Sectorului 5 Bucureşti şi personal asupra lui Vanghelie Marian-Daniel. Am înţeles că, după ce a achiziţionat Dumitru Marin publicitate, a încetat campania negativă desfăşurată la B1TV. Ştiu că Vanghelie Marian-Daniel îl cunoaşte pe Oancea Sorin şi este bun prieten cu Ţiţirigă Aura, ambii de la postul B1TV. Îi cunoaşte pe aceştia încă din vremea când lucrau la postul de televiziune Antena1.”, a spus o altă parte implicată. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei