Spectacolele săptămânii la Teatrul „Luceafărul”
Dimensiune font:
„Ursul păcălit de vulpe” şi „Motanul încălţat” sunt cele două spectacole pe care copiii le vor putea urmări duminică, 21 ianuarie, la Teatrul „Luceafărul”, cu începere de de la ora 10.00, respectiv 11.30. Ambele spectacole sunt în regia lui Constantin Brehnescu. În „Ursul păcălit de vulpe”, piesă a cărei scenografie este semnată de Viorica Perju şi muzica de către Radu Ştefan, vor putea fi văzuţi Carmen Mihalache, Ileana Ocneanu, Loredana Luca, Paul Sobolevschi, Aurelian Diaconu. În „Motanul încălţat”, scenografia este semnată de Axenti Marfa, muzica aparţine lui Radu Sanduloviciu, iar coregrafia a fost pusă la punct de către Ligia Delia Grozdan. Din distribuţie fac parte Beatrice Volbea (Motanul), Viorel Vârlan (Regele), Ioana Iordache (Prinţesa), Dragoş Maftei (Flăcăul ̸ Prinţul), Gigi Şfaiţer (Majordomul), Doina Iarcuczewicz (Căpcăunul), Mariana Teleman, Ionela Arvinte (Sătence), Cătălin Cucu (Sfetnicul), Elena Zmuncilă şi Carmen Hăisan Mihalache (Însoţitoarele prinţesei).
Regizorul Constantin Brehnescu spune despre spectacolul său că transpune scenic „o poveste dragă tuturor, şi celor mici şi celor mari, în care se pomeneşte despre împărţirea unei averi. Aparent, unul dintre moştenitori capătă cea mai mică, cea mai nesemnificativă parte. Supărat, acesta descoperă pe parcurs că darul de suflet devine în timp cel mai de preţ. Am îmbrăcat această idee într-o haină scenică barocă, în care elementele fantastice se îmbină cu cele reale şi le tratăm ca atare. Sperăm ca finalul fericit pe care l-am gândit să fie acceptat de public şi să se bucure de abordarea pozitivă pe care o propunem”.
Versiunea scenică nu este o simplă ilustrare a cunoscutei poveşti, echipa de realizatori oferind o mizanscenă à la française. Costumele, muzica şi coregrafia urmăresc firul narativ al poveştii creând un univers baroc, care aminteşte de atmosfera de epocă din strălucitoarea Franţă. Celebrul Motan încălţat este interpretat de actriţa Beatrice Volbea, care îl portretizează ca un personaj curajos, inteligent, care ştie ce înseamnă fidelitatea faţă de stăpân.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau