Ştefan cel Mare şi Sfânt şi arta timpului său

 Dacă arta romanică şi-a aflat un loc de seamă pe teritoriul României aproape exclusiv în provincia istorică Transilvania, succesoarea ei, arta gotică, a fost prezentă nu doar în Transilvania, ci şi în Moldova. Îndeosebi bisericile ortodoxe din Nordul Moldovei ctitorite în secolele XV-XVI păstrează urme pregnante ale arhitecturii gotice. Unul dintre ctitorii acestor biserici este Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. El este, în istoria României, nu doar un remarcabil strateg şi curajos luptător împotriva otomanilor, dar şi un deschizător de drumuri către cultura Vestului, în cultura medievală a ţărilor Române.

 Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominaţie a romanicului, apărea un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care dispreţuiau această artă, văzută ca o artă „barbară”, „gotică” de la numele celor mai cunoscuţi „barbari” ai sfârşitului antichităţii. În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere. Monumentele romanice le păreau arhitecţilor secolului al XII-lea greoaie, masive şi întunecate, datorită ferestrelor puţine şi înguste. Arhitecţii goticului au revoluţionat viziunea spaţială a romanicului. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, şi arcul de susţinere al ogivei, aşa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri, cât şi în alte forme ornamentale.

 Pentru arhitectura medievală moldavă, reprezentată aproape exclusiv de arhitectura ecleziastică, Voievodul Ştefan cel Mare este recunoscut drept părinte, ctitoriile sale fiind ridicate în stil local original, cu influenţe bizantine şi gotice. Cele mai celebre dintre acestea sunt Mânăstirile Putna, Voroneţ şi Neamţ. Putna, ridicată între anii 1466-1469, a fost unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti. Biserica originală a suferit distrugeri şi apoi mari modificări, în perioada 1653-1662, însă liniile arhitectonice iniţiale s-au păstrat. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantină, gotică şi renascentistă. Biserica de la Voroneţ, zidită în 1488, a fost mai ferită de distrugeri decât Putna, şi păstrează inclusiv pictura originală, atât în interior, cât şi în exterior, cea interioară fiind din Epoca Ştefaniană, şi având o reprezentare picturală de excepţie a chipului voievodului, în tabloul votiv de pe peretele vestic al naosului. Biserica Mânăstirii Neamţ, ridicată de către Ştefan după anul 1480, când biserica anterioară fusese distrusă de vremuri şi devastată de către turci, a fost sfinţită în 1497. Ea impresionează îndeosebi prin proporţiile impunătoare şi prin ornamentaţia exterioară bogată. Ferestrele şi arcurile gotice sunt primele care ies în evidenţă, ca elemente de factură vestică, la toate aceste biserici.

 Oricare dintre aceste trei monumente arhitectonice de referinţă în arta medievală românească dă mărturie indubitabilă despre cultura vastă şi profundă a Principelui moldav numit de către Papa Sixtus al IV-lea „Atletul lui Hristos”, despre racordarea sa la spaţiul cultural european, concomitent cu crearea, impunerea unui stil arhitectonic local, original. Şi acesta este un considerent pentru a cinsti cum se cuvine memoria lui Vodă Ştefan, cel prea impozant în multe privinţe, pentru a putea fi minimalizat de către ignoranţă.

Dr. Maria Mihaela Stan

Sursa foto: www.vladimir-rosulescu.blogspot.ro