Târgul Meşterilor Populari
Dimensiune font:
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, în parteneriat cu Primăria şi Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, organizează Târgul Meşterilor Populari. Evenimentul se va desfăşura în perioada 18-20 mai, pe esplanada Palatului Culturii.
Cea de-a XIX-a ediţie a acestei manifestări va reuni la Iaşi aproximativ 70 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum şi invitaţi din Republica Moldova. Prin intermediul lucrărilor lor, meşterii populari susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi educarea publicului tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.
Evenimentul include atât expoziţia cu vânzare de obiecte tradiţionale, cât şi activităţi interactive de tip atelier de creaţie, în cadrul cărora vor fi ilustrate meşteşuguri tradiţionale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare.
Prin poziţionarea spaţio-temporală a acestui eveniment, care suprapune două momente marcante în activitatea muzeelor, respectiv 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor şi 19 mai – Noaptea Europeană a Muzeelor, ediţia din acest an subliniază rolul de catalizator cultural al comunităţii, pe care îl are muzeul în secolul XXI.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau