Teatru de calitate, la deschiderea unui nou amfiteatru

default

Dimensiune font:

| 06-09-2017 05:39

 Ieşenii vor avea parte de un weekend plin * cu ocazia inaugurării Amfiteatrului Palas, pe scena acestuia vor fi interpretate unele dintre producţiile de referinţă din peisajul cultural autohton *totul va fi completat de un spectacol de teatru de umbre

 Sfârşitul săptămânii aduce o premieră pentru oraşul Iaşi, inaugurarea Amfiteatrului Palas. Mai exact, porţile amfiteatrului se vor deschide vineri, 8 septembrie, în ansamblul multifuncţional din inima oraşului. Cu ocazia inaugurării, ieşenii de toate vârstele sunt invitaţi la un regal al artei dramaturgice, care aduce pe scenă mari actori din peisajul teatral din România.

Regal al artei dramaturgice, cu ocazia inaugurării

Printre capodoperele cu care se pot delecta ieşenii se numără „Podu`”, în regia lui Horaţiu Mălăele, „Panică la Operă”, „Te iubesc, dar nu pe tine” sau „Alice în ţara Minunilor”. Weekend-ul inaugural va fi completat de un spectacol de umbre.

Astfel, inaugurarea va debuta vineri, 8 septembrie, de la ora 20.00, cu piesa comică regizată de Horaţiu Mălăele. „Podu`” este un spectacol plin de savoare şi umor, cu personaje interpretate de Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Sâmbătă, de la ora 20.00, spectatorii vor putea descoperi atmosfera momentului în care este „Panică la Operă”. Comedia este o adaptare a regizorului Răzvan Săvescu, iar din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Alina Chivulescu, Cătălin Babliuc, Anca Dumitra, Ecaterina Ladin, Mirela Zeta, Leonid Doni şi Mihai Munteniţa.

Duminică, de la ora 10.00, copiii sunt aşteptaţi la piesa „Alice în ţara Minunilor”, o producţie a Ateneului din Iaşi, regizată de Iulian Ioan Sandu. Personajele vor fi interpretate de Cezara Fantu, Alexandra Macovei, Alexandra Paftală, Codrin Dănilă, Vlad Baba, Erica Moldovan, Dumitru Florescu, Andrei Ciobanu, Ana Hegyi, Daniel Onoae, Ionuţ Gînju şi Arun Cotic. Tot duminică, de la ora 19.30, se va juca spectacolul „Te iubesc, dar nu pe tine”, semnată de Andreas Petrescu. Din distribuţie fac parte Paula Chirilă, Leonid Doni, Anca Dinicu şi Andreas Petrescu. După lăsarea serii, de la ora 21.30, publicul va putea rămâne să admire un spectacol de teatru de umbre. Trupa KINETIX, din Republica Moldova, aduce în premieră în Iaşi poveşti emoţionante, spuse cu ajutorul luminii şi umbrelor.

Biletele sunt puse în vânzare de la sfârşitul săptămânii trecute, 1 septembrie, şi pot fi achiziţionate de la Centrele Info Palas Mall, valoarea acestora variind pentru fiecare spectacol în parte. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de un discount de 10%. Diana MOLDOVANU

 

* * *

Amfiteatrul Palas reprezintă o investiţie de 1,2 milioane de euro a companie IULIUS, realizată în etape. Acesta are o capacitate de aproximativ 460 de locuri şi va găzdui evenimente variate, de la piese de teatru, spectacole de tip muzical sau de stand-up comedy, până la teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe alte acte artistice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei