Tineri regizori premiaţi la Festivalul de la Locarno
Dimensiune font:
Cristina Haneş a câştigat sâmbătă seară premiul Pardino d'Oro pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional la Festivalul de Film de la Locarno * pelicula intitulată „António e Catarina” este o producţie portugheză * la festival a participat şi Octav Chelaru, tânăr regizor din Piatra Neamţ, cu producţia românească „Haine negre”
Succesul obţinut cu multă muncă, perseverenţă şi răbdare este cel mai satisfăcător, spun cei care l-au experimentat deja. Doi regizori din România au adus bucurie de la Festivalul de Film de la Locarno, de unde regizoarea Cristina Haneş s-a întors cu premiul Pardino d'Oro pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional. Pelicula premiată este „António e Catarina”, o producţie portugheză. De asemenea, filmul „Haine negre”, regizat de tânărul Octav Chelaru, originar din Piatra Neamţ, a fost proiectat în cadrul festivalului alături de alte 26 de scurt şi mediumetraje care au fost selectate în competiţie. „Filmele au fost incluse în programul Pardi di Domani, dedicat tinerilor cineaşti independenţi sau studenţilor la şcoli de film, care nu au realizat încă niciun lungmetraj”, se anunţă de la Locarno.
Lungmetrajul de debut al regizorului român Andrei Creţulescu, „Charleston” a fost selectat pentru participarea în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017, „Concorso Internazionale”. „Ţara moartă” a fost inclus în „Signs of Life”, secţiune paralelă a festivalului, program dedicat cineaştilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic. În această secţiune au mai fost selectate zece pelicule din ţări precum Spania, Republica Dominicană, Serbia, Liban şi Germania, potrivit pardo.ch.
Octav Chelaru şi „Ocupat”, producţie ieşeană
În anul 2015, scurtmetrajul „Ocupat”, care a fost scris şi regizat de Octav Chelaru, a obţinut premiul pentru cel mai bun film românesc, la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Timishort. În cele 20 de minute ale sale, scurtmetrajul parcurge povestea emoţionantă a unei tinere în timpul unei înmormântări, conturând probleme existenţiale profunde. „Am făcut acest film ca un exerciţiu asupra unei teme veşnic prăfuite şi, în acelaşi timp, mereu atrăgătoare: relaţia cu moartea. Cu ajutorul unei echipe care a fost alături de mine trup şi suflet şi al unor actori remarcabili”, a declarat atunci Octav Chelaru.
Filmul îi are în distribuţie pe actorii ieşeni Delu Lucaci, Alex Iuraşcu, Anne-Marie Chertic şi Ionuţ Cornilă, iar coproducător este Lucian Dan Teodorovici.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau