Un actor român într-un film de Oscar, la Cinema Ateneu
Dimensiune font:
Filmul care va rula mâine în avanpremieră la Cinema Ateneu spune povestea patinatoarei Tonya Harding. Este una dintre cele mai lăudate producţii ale anului 2018, cu un Premiu Oscar, un Glob de Aur şi un premiu BAFTA, toate pentru pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Allison Janney). Filmul s-a bucurat de alte două nominalizări la premiile Oscar 2018, două la Globurile de Aur şi patru la Premiile BAFTA 2018.
În film joacă şi actorul român Sebastian Stan. El îl interpretează pe Jeff Gillooly, omul cu care este căsătorită patinatoarea Tonya. Numele campioanei naţionale a Statelor Unite ale Americii, de două ori laureată la Jocurile Olimpice a ajuns în presa internaţională din cauza unui scandal imens de la Olimpiada din 1994. În acel moment, oponenta sa directă a fost atacată şi rănită în timpul unui antrenament. S-a dovedit apoi că agresorul fusese angajat de soţul patinatoarei, Tonya fiind apoi eliminată din competiţie.
Margot Robbie (distribuită în rolul principal) a mărturisit că mult timp nu a ştiut că povestea pe care urma să o joace este una reală şi spunea chiar că a fost impresionată de creativitatea de care au dat dovadă cei care au scris scenariul.
Din distribuţie fac parte Margot Robbie, Sebastian Stan şi Allison Janney. Regia este semnată de Craig Gillespie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau