VIDEO: David Lodge, Doctor Honoris Causa la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 04-10-2014 10:22

Venit pentru prima dată în România, autorul britanic David Lodge a fost omagiat la Iaşi pentru faima pe care a dobândit-o în cultivarea literelor, oferindu-i-se distincţia Doctor Honoris Causa la Universitatea „Al.I. Cuza”. Evenimentul este parte a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT). 

David John Lodge, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici, a fost omagiat ieri, 3 octombrie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi. Profesori, studenţi şi ieşeni iubitori ai literaturii maestrului britanic au aplaudat şi s-au bucurat de prezenţa şi talentul umoristic incontestabil şi incomparabil al scriitorului. De altfel, umorul celebrului David Lodge nu s-a lăsat mult aşteptat, discursul acestuia fiind presărat cu anecdote încă de la primele cuvinte.

„Ascultând toate cuvintele minunate care au fost spuse despre mine mi-am adus aminte de o povestioară din Roma Antică, un general care a revenit triumfător în oraş după o mare victorie, cu prizonierii în spatele său. Lângă el era un sclav care i-a şoptit la ureche Aminteşte-ţi că trebuie să mori. M-am gândit la asta acum şi în numeroase alte ocazii că mulţi ar trebui să aibă pe cineva care să se şoptească Aminteşte-ţi că într-o zi toate reuşitele tale vor fi uitate şi mă gândesc la câţiva critici din Londra care ar fi bucuroşi să audă asta”, a spus David John Lodge, în aplauzele şi zâmbetul celor prezenţi.

De asemenea, cunoscutul autor a amintit că vizitează pentru prima dată România - „nu mulţi dintre primii vizitatori primesc o diplomă onorifică!”, a glumit scriitorul – datorită invitaţiei lansate de organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, evenimentul de decernare a titlului onorific Doctor Honoris Causa fiind parte a acestuia.

Participanţi din toată ţara
Comisia de elaborare a Laudatio a reunit profesori ai UAIC, precum şi ai Universităţilor din Bucureşti şi „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Alături de rectorul UAIC, Vasile Işan, au stat preşedintele Senatului, Constantin Rusu, decanul facultăţii de Litere, Codrin Liviu Cuţitaru, şi profesorii UAIC Ştefan Avădanei, Antonio Patraş, Dan Lungu şi Veronica Popescu. De asemenea, nu au lipsit membrii comisiei din Bucureşti – Ion Bogdan Lefter şi Bogdan Ştefănescu – ori din Cluj-Napoca – Virgil Stanciu.

„Probabil că, deseori, mulţi dintre noi am regăsit o tipologie nesistematică a colegilor şi studenţilor noştri în personajele importante. Am regăsit ceva din personalitatea proprie, în ambiţia, resemnarea, curajul, nonconformismul şi de multe ori conformismul unora dintre acele personaje create de marele scriitor David Lodge. Profesor Emerit al Universităţii Birmingham, a practicat cu succes predarea literaturii engleze, critica literară, teoria literară, dar, finalmente, a rămas în marea literatură alături de alţi mari scriitori britanici”, a arătat rectorul ieşean Vasile Işan.

Andreea IGNEA

***
„Romanele sale (paisprezece până în prezent) sunt departe de a fi doar aplicări ale unor reţete prestabilite, lăsând să se întrevadă în spatele construcţiei narative teoreticianul literar preocupat de modalităţile de îmbinare polifonică a discursurilor narative în roman, folosindu-se de scriitor pentru a-şi pune în aplicare viziunea asupra artei ficţiunii” - a citit din Laudatio Veronica Popescu, profesor în cadrul UAIC.

***
„În tradiţia academică şi în obiceiurile strămoşilor, precum şi în legile patriei a fost statornicit să fie desemnaţi Doctor Honoris Causa cei care au dobândit faimă în cultivarea literelor şi ştiinţelor. Din dispoziţia Senatului Universităţii, am hotărât să se acorde titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi domnului David John Lodge, Comandor al Ordinului de Excelenţă al Imperiului britanic, proeminent scriitor, teoretician, critic şi profesor de literatură engleză la Universitatea Birmingham din Regatul Unit al Marii Britanii, pentru opera sa de anvergură internaţională, apreciată prin numeroase premii şi distincţii de mare prestigiu ca parte a elitei culturale europene, pentru meritele excepţionale în îmbogăţirea patrimoniului mondial al umanioarelor, pentru eforturile artistice remarcabile de fundamentare a unei culturi post moderne, pentru slujirea devotată a artei literare” - este scris în diploma primită de omului de litere David Lodge, fiind redactată în limbile latină, engleză şi română.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei