Zece ani de festival, ultimele evenimente ale lui FITPTI 2017

default

Dimensiune font:

| 11-10-2017 05:07

 Astăzi şi mâine se desfăşoară ultimele evenimente ale festivalului iniţiat şi organizat de colectivul Teatrului „Luceafărul”. 19 manifestări teatrale îşi mai aşteaptă publicul în aceste două zile. Anul acesta, sub tema „Orizonturi” au stat peste 70 de spectacole, lansări, concerte.

„Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...”, spune Valérie Lemercier, actriţă franceză. Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPTI) susţin acest mesaj şi de aceea prind curaj cu fiecare ediţie, deoarece „copiii nu îşi uită mama”. Astăzi şi mâine se desfăşoară ultimele evenimente din cadrul celei de-a zecea ediţii a FITPTI, ce a debutat la Iaşi pe 5 octombrie.

Spectacolele de anul acesta au fost purtate pe tema „Orizonturi”, după ce, la ediţia din 2016 au fost predominante „Neliniştile prezentului”. „Ne-am neliniştit destul anul trecut, iar acum vrem să avem o privire largă, amplă şi senină asupra viitorului. «Orizonturi» pentru că este a X-a ediţie şi am vrut, într-adevăr, să aibă o deschidere maximă, de aceea am şi reunit artişti de pe şase continente, ceea ce nu este chiar uşor. Artiştii sunt foarte diferiţi, cu propunerile inedite, provocatoare, pentru că în felul acesta îţi menţii publicul alături, îl atragi, îl seduci”, a precizat Oltiţa Cîntec, critic de teatru şi director artistic al Teatrului „Luceafărul”, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”. Tot ea a mărturisit că „majoritatea artiştilor sunt pentru prima dată în România şi evoluează numai la Iaşi, în festivalul nostru. Noi am urmărit încă de la primele ediţii acest tip de exclusivităţi, fiindcă ele sunt acelea care decupează un festival dintr-un peisaj naţional abundent din această perspectivă”.


Oltiţa Cîntec, critic de teatru

Ultimele evenimente ale festivalului

În această dimineaţă, începând cu ora 9.30, sala mare a Teatrului „Luceafărul” va găzdui spectacolul „Îmbrăţişări”. Jumătate de oră mai târziu, de la 10.00, la sala mică se va juca „Explozia cartoanelor!”, aflat pentru prima dată în România, la Iaşi. De la orele 12.00 şi 17.00, la Palas Mall se va juca „Vis albastru” (Polonia), în timp ce, tot de la 12.00, la sala mică va avea loc lansarea revistei „Hystrio” (Italia), dosar special despre teatrul românesc. Copiii vor putea participa, de la ora 13.00, la atelierul de desen „Personaje colorate, de prin teatru adunate”, susţinut de Cristiana Radu, cu începere de la ora 13.00, în sala protocop a Teatrului.


Imagine din expoziţia „Selfie Automaton”

Seara este dedicată publicului de toate vârstele, iar de la ora 19.00 se va juca spectacolul „Wolfgang”, la sala mare a Teatrului „Luceafărul”, pus în scenă de echipa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Ultimul spectacol al serii este „Între două pastile”, jucat de la 20.00, la sala mică.

Ultima zi de FITPTI debutează de la ora 9.30 cu spectacolul pentru copii „Degeţica”, jucat la sala mică de echipa AnimArt Cluj-Napoca. În sala mare, de la ora 11.00, se joacă „Regatul Umbrelor” (Ucraina). Spectacolul „Vis albastru” (Polonia) va fi oferit publicului pe esplanada Teatrului Luceafărul, începând cu orele 12.00 şi 17.00. De la 13.00 va avea loc acelaşi atelier de desen coordonat de Cristiana Radu, la care sunt aşteptaţi tineri de toate vârstele, pentru a descoperi „Personaje colorate, de prin teatru adunate”.


Imagine din expoziţia „Selfie Automaton”

Începând cu ora 17.00, la Teatrul „Luceafărul”, vor avea loc lansările a trei volume: „Întâmplări cu păpuşi şi oameni mari” de Constantin Brehnescu, „Teatrul românesc de azi. Noi orizonturi estetice” şi „Un festival în imagini” coordonate de Oltiţa Cîntec. De la ora 19.00 se joacă ultima piesă în sala mare a Luceafărului, „Exploziv”, oferit de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. De la ora 20.00, la Teatrul Fix are loc spectacolul „Istorie subiectivă a fragilităţii”.

În ambele zile, spectatorii pot vizita expoziţia „Selfie Automaton”, în foaierul parter al Teatrului „Luceafărul” (între 10.00 şi 19.00), şi pot participa la un performance itinerant intitulat „Harta senzorială a Iaşului” (ora 19.00).

Festivalul va fi încheiat pe esplanada Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, de la ora 20.30, cu un spectacol de videomapping şi lasere.

Larisa GHERASIM 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei